GALERIE FOTO Spectacole, teatru și roboți dansatori pentru 19 refugiați ucraineni

Publicat: 01/04/2022, 17:38
Actualizat: 01/04/2022, 17:38

Studenții craioveni s-au mobilizat pentru a-i face pe refugiații ucrainieni, cazați într-un cămin al Universității din Craiova, să uite, măcar puțin, de război. Mai exact, studenții care studiază muzica vin și le cântă, cei de la teatru fac spectacole, cei de automatica le arată roboții dansatori, iar lectorii străini îi adună pe micuți în jurul lor și le citesc povești cu eroi învingători. 

19 ucrainieni locuiesc de câteva zile într-un cămin al Universității din Craiova. Printre ei și Zvetlana, o tânără din Odesa care are trei copii. De când a început războiul trăiește o adevărată dramă. A fugit din calea bombardamendatelor pentru că îi era teamă pentru viața micuților. Ca să ajungă în România a mers cu trenul, a mers și la pas, iar cu ajutorul voluntarilor români au ajuns la Craiova.  Acum locuiește într-o cameră de cămin cu cei trei copii, dar și cu soțul care deja a fost ajutat de conducerea Universității să se angajaje. Cu toții spun că aici încep să simtă căldura unui cămin adevărat.

“Noi toți ne-am unit. E o atmosferă caldă și prietenoasă, se simte foarte mult. Primirea, muzica de astăzi ne relaxează, jocul cumva te odihnește, copiii s-au veselit, iarăși repet, ne-am împrietenit cu studenții trăind în cămin. Deja știm câteva cuvinte, fraze în limba română. Știm cum să salutăm. Treptat învățăm limba. Nouă ne place foarte mult”, a povestit Zvetlana Herasymenko. 

Și fiul cel mare al acesteia, în vârstă de 14 ani, spune că studenții au reușit să-l facă să mai uite de dorul de casă.  “Îmi place aici, e bine și liniștit, nu e sirena aceea aici. Mi-a plăcut mult cum un student a cântat la chitară pentru noi”, a spus Artem, fiul Zvetlanei.

Pentru ei studenții fac tot posibiulul să organizeze evenimente care să le mai aline durerea cauzată de război. Și nu de puține ori au reușit să le smulgă zâmbete și apaluze.

“Foarte binevoitori, se vede că au compasiune. Aici a fost foarte vesel copiilor, iată se ocupă acum cu ei. Și cu studenții ne-am împrietenit. Jocurile împreună ne-au ajutat să găsim o limbă comună”, a spus Natalia Demchenko. 

Conducerea Universității a pus la dispoziția refugiaților din Ucraina 50 de locuri de cazare.  „Ca și alte instituții de învățământ superior și Universitatea din Craiova a dorit să ajute refugiații ucraineni, în acest conflict care pare că nu se mai termină. Avem pe platforma guvernamentală, pe care ne-am înscris, aproximativ 30 de cereri, iar în acest moment în spațiile amenajate de Universitatea din Craiova și aprobate de Consiliul de Administrație pentru această destinație sunt cazate 19 refugiați, 9 copii și 10 adulți.

Am fost ajutați în demersul nostru și de colaboratorii noștri, agenți economici, cu sponsorizări și cărora le mulțumim. În aceeași măsură și colegii mei s-au mobilizat cu donații și împreună încercăm să le facem șederea la Craiova cât mai plăcută și poate reușim să-i facem să mai uite de grijile provocate de acest război” a precizat prof. univ. dr. Cezar Spînu – rectorul Universității din Craiova

Deocamdată familiile cazate la Universitatea din Craiova vor să rămână aici și să-și găsească un loc de muncă în Craiova. Vor să revină acasă doar dacă rușii vor înceta bombardamentele.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Ce a găsit o echipă de muncitori în fața primăriei din Tulcea. Clădirea risca să...
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Se transferă minim 2.300 de lei pe cardurile românilor. Decizie la Guvern. Plăți finale pe...
Medicament retras de urgență din farmacii. Poate provoca efecte secundare grave
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Oamenii de știință au dezvăluit coroana unei găuri negre pentru prima dată