Prima pagină » Actualitate » Gândul Euro Industry SUMMIT | Ministrul Agriculturii: „Acest Guvern va semna contracte de aproape 2,3 miliarde € pentru procesare carne”

Gândul Euro Industry SUMMIT | Ministrul Agriculturii: „Acest Guvern va semna contracte de aproape 2,3 miliarde € pentru procesare carne”

Până pe 31 decembrie, Guvernul României va semna contracte -record, de aproape 2,3 miliarde de euro, pentru procesare, iar țara noastră va deveni cea mai puternică la acest capitol din sud-estul Europei.

Declarația i-a aparținut ministrului Agriculturii, Florin Barbu, și a fost făcută în cadrul conferinței „Gândul EURO Industry Summit”.

„Agricultura e greu să o faci din birou, e greu să o faci după Institutul Național de Statistică. Agricultura se face prin proiecte și, din păcate, în ultimii ani, în agricultură, pe anumite domenii chiar s-a investit haotic. De ce spun acest lucru? Pentru că, în agricultură, România are trei paliere foarte importante. Din punct de vedere al sectorului vegetal, România stă foarte bine și produce foarte multe cereale. Din păcate, sectorul zootehnic a fost lăsat de izbeliște în ultimii ani. Nu s-a investit. Vă dau un exemplu: Am venit la Ministerul Agriculturii și s-au investit în ferme de îngrășare pentru sectorul suin, dar nu s-a luat în calcul ca România să facă reproducție”, a declarat Florin Barbu.

„România, prin fermierii români, importă purcelul din Uniunea Europeană sau din alte state la costuri de peste 130 de euro, iar un purcel produs în România costă 50 de euro. Gândiți-vă că din România pleacă, anual, diferența dintre purcelul pe care un fermier ar trebui să îl crească și să-l producă în România, aproape 70 de euro. Dacă vorbim de 5 milioane de purcei pe care România îi importă, asta înseamnă că din România pleacă aproape 350.000.000 de euro, care ar trebui să rămână fermierilor români”.

Florin Barbu, ministrul Agriculturii

„În momentul de față avem investiții suportate de către bugetul de stat de aproape 250 de milioane de euro pentru 56.000 de locuri de cazare în ferme de reproducție, care vor produce în următorii 2 ani aproape 1,8 milioane de purcei. Nu ne oprim aici, pentru că, începând cu luna iulie, vom finanța tot în reproducție 100.000 de locuri de cazare. Asta înseamnă că România, în următorii 5 ani, acoperă necesarul de purcei, adică de 9 milioane de purcei, de cât avem nevoie pentru a fi integrați în fermele de gras, astfel încât să avem grad de autosuficiență în România”, a declarat ministrul Agriculturii.

2% din PIB-ul României, pentru Agricultură

Ministrul Florin Barbu a precizat că Guvernul României a alocat peste 2% din PIB-ul României pentru agricultură.

“În momentul de față, pot să vă spun că România înregistrează în sectorul avicol un grad de autosuficiență de 160%. România poate produce 400 de milioane de pui. România are grad de autosuficiență în sectorul de ulei, în sectorul de panificație, în sectorul de ouă și foarte multe alte sectoare. România deține 18% din piața din Uniunea Europeană la carnea de ovine și, mai mult de atât, anul trecut România a exportat peste 7 milioane de ovine în multe state, atât din Uniunea Europeană, cât și din afara Uniunii Europene”, a detaliat Florin Barbu.

Potrivit ministrului, România a reușit pentru prima oară de la aderare să înlăture povara condiționalităților de mediu pe care Uniunea Europeană le-a pus fermierilor români.

Ministrul Agriculturii a mai precizat că România trebuie să profite de perioada dificilă pe care o traversăm și să folosească toți banii europeni disponibili pentru agricultură.

“Am alocat 3 miliarde de euro fermierilor, plăți directe și granturi. Am reușit să modificăm tot ceea ce a însemnat la Comisia Europeană aceste condiționalități de mediu, care erau o povară pentru fermierii români. Trebuie să continuăm să ne folosim de toate sursele de finanțare disponibile pentru a sprijini fermierii”, a mai explicat ministrul Florin Barbu.

Conferința „Gândul EURO Industry SUMMIT”

Conferința „Gândul EURO Industry SUMMIT” – Valorificarea potențialului României, Oportunități pentru industria românească în Uniunea Europeană a avut ca teme:

  • ⁠ ⁠Creșterea competitivității industriei romănești și a celei europene;
  • ⁠ ⁠Regândirea EU Green Deal (Pactul Verde European) și adaptarea lui la realitate;
  • ⁠ ⁠Construirea unui Pact Industrial care să sprijine concret industria (în spiritul Declarației de la Anvers);
  • ⁠ ⁠Soluții pentru asigurarea unor costuri competitive la electricitate, forță de muncă, contracararea concurenței neloiale Sprijin financiar din fonduri europene și naționale pentru soluții tehnologice de decarbonizare pentru industria oțelului, aluminiului, cimentului și altele;
  • ⁠Soluții realiste de sprijin pentru industria auto si tranziția sa catre targeturile europene;
  • ⁠Construirea unei strategii de a folosi toate oportunitațile europene in domeniul digitalizării și inteligenței artificiale; Soluții pentru strategia industrială a României;
  • Soluții de finanțare pentru proiectele strategice ale României.

„GÂNDUL Euro Industry Summit – Valorificarea potențialului României” a fost onorată de prezența miniștrilor Radu Ștefan Oprea, ministrul Economiei, Florin Barbu, ministrul Agriculturii, Sebastian Burduja, ministrul Energiei, a consilierului de stat din cadrul Cancelariei prim-ministrului, Florin Spătaru, secretarului de stat în cadrul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, Teodora Preoteasa, a europarlamentarului Cristian Bușoi, președintele Comisiei Industrie, Cercetare și Energie (ITRE).

Partenerii „EURO Industry SUMMIT” – Valorificarea potențialului României au fost: Grampet, LIBERTY Galați, PMI, ALRO, Profi, Vodafone, Agro Chirnogi, Fabrica de Zahăr Luduș, OMV Petrom, Elsid, Electrica, Transgaz, Hidroelectrica.

Citește și: 

Gândul Euro Industry SUMMIT | Radu Oprea, ministrul Economiei: „Captarea și stocarea carbonului, o oportunitate pentru România”

Senior editor Are o experiență de aproape trei decenii în mass media românească, în care a ocupat, pe rând, aproape toate funcțiile într-o redacție de știri. Deși a terminat ... vezi toate articolele
S-a născut în București, pe data de 18 iulie 1968, și este absolvent al Facultăţii de Jurnalism, specializarea Comunicare. Activitatea jurnalistică – editorialist GÂNDUL.RO, scriind articole ... vezi toate articolele

Citește și