Prima pagină » Actualitate » GÂNDUL EXCLUSIV. Adrian Negrescu, despre dosarul Roșia Montană: „Cum s-a ajuns, Dumnezeule, la această sumă?”

GÂNDUL EXCLUSIV. Adrian Negrescu, despre dosarul Roșia Montană: „Cum s-a ajuns, Dumnezeule, la această sumă?”

GÂNDUL EXCLUSIV. Adrian Negrescu, despre dosarul Roșia Montană: „Cum s-a ajuns, Dumnezeule, la această sumă?”

Economistul Adrian Negrescu a fost invitatul lui Bogdan Pavel în ediția specială de vineri seara a GÂNDUL EXCLUSIV, ediție în care a fost discutată problema verdictului Curții de Arbitraj în dosarul „Roșia Montană”.

Acesta spune că sumele vehiculate în spațiul public sunt, din punctul său de vedere, exagerate și nu sunt în concordanță cu investițiile realizate de Gabriel Resources.

„Eu nu înțeleg, în primul rând, cum s-a ajuns la această sumă, de ce ministrul Boloș vorbește de 6-7 miliarde de dolari ca fiind paguba în cadrul acestui dosar, cum s-a ajuns, Dumnezeule, la această sumă, în condițiile în care chiar investitorii canadieni, în momentul în care au lansat această investiție, spuneau că în momentul exploatării aurului, suma maximă care va intra în economia românească va fi de 5 miliarde de dolari? Cum au ajuns la 7 miliarde, nu știu, habar n-am. Și mai e un lucru important, oare chiar au investit ei atâția bani în explorarea aurului și argintului din Munții Apuseni, în așa fel încât să trebuiască să le plătim această pagubă atât de mare? Eu nu cred că au investit atât.

Eu din câte am înțeles, nu am datele oficiale, dar cred că nu au investit mai mult de un miliard de euro și asta e o sumă, din punctul meu de vedere, supraevaluată și care, din punctul meu de vedere, include și achizițiile de terenuri, de case, tot ce au investit, inclusiv în publicitate, în momentul în care au deschis această exploatare mai mult virtuală, pentru că, în fapt, nu s-a întâmplat nimic acolo. Legat de ce se întâmplă la tribunal, din punctul meu de vedere, cred că este o gură de oxigen pentru autoritățile române, care au timp să vină să explice și să ceară detalii, dacă n-au cerut până acum, în privința acestor despăgubiri. De ce, până la urma urmei, să plătim atâția bani investitorilor canadieni, în condițiile în care ei n-au scos un gram de aur de aici?”, spune economistul la GÂNDUL EXCLUSIV.

Adrian Negrescu: Nu s-a mai auzit așa ceva nicăieri în lume

Totodată, acesta spune că acest caz este unul unic în lume.

„Da, ei n-au avut decât niște investiții în explorarea acestei zone, mai cu seamă că au preluat o licență de la o companie publică a statului român, care anterior făcuse, de asemenea, niște lucrări de explorare, adică de identificare a zăcămintelor de aur și argint care se află în această zonă. Sunt atât de multe semne de întrebare, încât toată povestea asta pare cusută cu ață albă. Și de ce vă spun acest lucru? Pentru că n-am auzit nicăieri în lume ca un stat să plătească despăgubiri pentru o exploatare care n-a început și despăgubiri de două miliarde, trei miliarde de euro, cât ne spune dl. Boloș”, mai adaugă el.

Decizia instanței nu va fi făcută publică imediat

Decizia în cazul Roșia Montană este așteptată în această seară de la Tribunalul de Arbitraj din Washington, doar că documentul nu va fi făcut public în următoarele 20 de zile ca urmare a regulamentului Tribunalului de Arbitraj, deoarece în acest timp se pot face contestații.

În această seară primim de fapt un dispozitiv al deciziei, iar peste 20 de zile Ministerul Finanțelor va face public un memorandum al deciziei. În timp de 20 de zile există posibilitatea de negocierie între părți, respectiv între Guvern și Roșia montană Gold Corporation.

În scenariul în care România ar putea fi bună de plată, avem posibilitatea 20 de zile să contestăm această decizie, iar termenul de plată ar fi de 4 luni, cu alte cuvinte, vorbim de 140 de zile, iar ulterior se va face executarea silită pe teritoriul României.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Cât ar trebui să mâncăm, de fapt, de Crăciun. Un medic trage semnalul de alarmă
Digi24
Rapoarte ale serviciilor secrete americane dezvăluie că Putin vrea să cucerească părți din Europa, inclusiv țări care sunt membre NATO
Cancan.ro
Zodia care termină anul 2025 în genunchi. Mihai Voropchievici: Din păcate, este prea târziu
Prosport.ro
Cea mai frumoasă profesoară de matematică din România e colega lui Gabi Tamaș!
Adevarul
Secretul bine păzit al statuii lui Ioan de Hunedoara: scrisori ascunse în bocancul de bronz
Mediafax
Ce va indica noua etichetă de pe electrocasnice. Cumpărătorii vor fi primii anunțați
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Cancan.ro
”Măgărie”. Supărare mare după ce Alessia Pop a câștigat Vocea României
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Narcisa Suciu la mai bine de 15 ani de când a plecat în Finlanda. De ce s-a reîntors în țară? E de nerecunoscut
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Mașini premium SH cu probleme. Expert: „Check engine aprins, beculețe care clipocesc...”
Descopera.ro
Cele mai consumate băuturi din lume au un efect crucial pentru sănătatea oaselor
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce te doare, Bulă? – Mă doare buzunarul, dom doctor …
Descopera.ro
Universul invizibil dezvăluie noi indicii despre materia întunecată