Prima pagină » Actualitate » GÂNDUL LIVE. Analistul politic Ion Bogdan Lefter: Retragerea lui Orban, o mișcare strategică / Scenariul în care premierul demisionar ar putea reveni în funcție

GÂNDUL LIVE. Analistul politic Ion Bogdan Lefter: Retragerea lui Orban, o mișcare strategică / Scenariul în care premierul demisionar ar putea reveni în funcție

GÂNDUL LIVE. Analistul politic Ion Bogdan Lefter: Retragerea lui Orban, o mișcare strategică / Scenariul în care premierul demisionar ar putea reveni în funcție

Analistul politic Ion Bogdan Lefter a dezbătut, la GÂNDUL LIVE, scenariile legate de viitorul Guvern, după demisia premierului Ludovic Orban. Acesta a vorbit inclusiv despre o variantă în care viitorul premier va fi tot Ludovic Orban. Pe de altă parte, politologul a precizat că actualul premier interimar, Nicolae Ciucă, ar putea reprezenta o soluție de lungă durată pentru PNL.

Retragerea lui Orban este o mișcare strategică, dar și premierul Orban, dar și alte voci au dat explicații, a fost o decizie luată împreună cu președintele Iohannis, de creare a unor premize complet detensionate, am putea chiar spune că în felul acesta liberalii au făcut o mutare surpriză, au inițiativa, pentru că în varianta cealaltă, și cum dinspre USR PLUS se auziseră, nu la unison, imediat după vot, pentru Parlament – că retragerea actualului premier e o condiție necesară… Ar fi creat un avantaj ofensiv din partea USR PLUS.

Mișcarea detensionează lucrurile, se resetează jocul, cine mută primul are avantaj. Dacă privim peste peisajul mai larg politic, trebuie să avem în vedere că sunt multe lucruri de rezolvat, atunci când pornește un nou ciclu electoral de patru ani.

Se reunesc Camerele, care trebuie conduse, principalele comisii parlamentare, strategii generale. Sunt funcții importante din stat care trebuie ocupate.

Președintele liberal nu are cum să nu joace un rol important. Domnia sa, când și-a anunțat demisia, pentru a permite negocieri pentru o nouă coaliție, a și anunțat că va conduce aceste negocieri.

„Orban ar putea reveni în funcția de premier”

Văd două variante posibile de continuare: cea în care Ludovic Orban preia un alt rol important, de pildă domnia sa deschizând lista pentru Parlament – o șefie de Cameră, fie – nu cred că trebuie să excludem – am putea vedea o nouă desemnare de premier Ludovic Orban, după ce partidele se înțeleg. Fiecare viitor partener de guvernare se va declara mulțumit și poate că, între propuneri ale USR PLUS, de prim ministru, știm de propunerea CIOLOȘ, greu acceptabilă, pentru că există o uzură, a mai fost premier, nici nu iese reprezentantul așa numitei noi politici pe care o proclamă USR PLUS.

Va trebui desemnat un premier liberal. Există mai multe variante, una din ele este domnul CIUCĂ, fost militar, cu relații excelente în interiorul NATO.

Nu aș exclude ca înțelegerea dintre președintele Iohannis și premierul Orban să includă și o posibilă redesemnare a premierului demisionar.

Nu e posibil ca 2-3 mari partide să vină cu lista maximală de doleanțe, să se facă un proiect comun. Este imposibil, pentru că nu vor coincide cele 3 liste de pretenții. Am văzut în discuțiile post-electorale, i-am auzit pe Cioloș, Barna, că vor merge la consultări, au propunerea de premier Cioloș, e firesc să se ajungă la compromis. E vorba de sensul pozitiv necesar al compromisului. Unele se impun, alegerea primarilor în 2 tururi, de exemplu, chiar dacă UDMR nu a fost de acord. UDMR a profitat de conjuctura PSD, care avea interesul să blocheze candidații de dreapta.

Povestea cu cei 300 de parlamentari e invocată acum de USR PLUS, a insistat PMP, dar a fost un referendum care a validat această inițiativă, dar a fost atunci tot o mutare electoralistă, a lui Băsescu, pentru a se realege, a folosit resentimentul popular.

Discursul lui Ciucă, unul ferm, dar laconic

„Principalele obiective: Gestionarea pandemiei Covid-19, punerea în aplicare a strategiei de vaccinare, vom continua măsurile economice pentru sprijinirea celor afectați de criză. Ne vom focaliza pe finalizarea anului financiar 2020, pregătirea anului financiar 2021.

Îi mulțumesc domnului Ludovic Orban pentru echilibru între măsurile luate pentru combaterea pandemiei de covid-19 și măsurile economice care au stat în fața guvernului României.

Voi continua să asigur atribuțiile de ministru al Apărării Naționale.”, a declarat marți premierul interimar Nicolae Ciucă.

Despre discursul lui Nicolae Ciucă: Ferm, clar, mai degrabă laconic, fără știință actoricească. Intră și actoria în profilul politicienilor. Dl. Ciucă e foarte interesant pentru acest guvern, are foarte bune relații în interiorul NATO.

PSD a încercat să-l îndepărteze de la conducerea Armatei, în plină guvernare dominată de Dragnea, anti-NATO, antioccidental, cu ocheade către Est. Generalul Ciucă a mers în instanță pentru a-și apăra funcția, iar președintele Iohannis, după ce a trecut Nicolae Ciucă în rezervă, l-a preluat consilier la Cotroceni. E o opțiune foarte interesantă. De aici înainte nu se poate continua decât cu un anumit antrenament actoricesc, un discurs ceva mai elaborat. Cred că dl. Ciucă poate fi privit cu încredere”, a declarat Ion Bogdan Lefter la GÂNDUL LIVE.

Silviu Bănilă este editor la GÂNDUL.RO și are o vastă experiență, cu precădere în presa online. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion în anul 2006. Între ... vezi toate articolele