Prima pagină » Actualitate » GÂNDUL LIVE. Gabriel Valer-Zetea (PSD): „Ne-a ajuns cuțitul la os. Bugetul PNL, unul al austerității” / Sebastian Burduja (PNL): „Suntem obișnuiți cu lucrurile făcute din pix de PSD”

GÂNDUL LIVE. Gabriel Valer-Zetea (PSD): „Ne-a ajuns cuțitul la os. Bugetul PNL, unul al austerității” / Sebastian Burduja (PNL): „Suntem obișnuiți cu lucrurile făcute din pix de PSD”

GÂNDUL LIVE. Gabriel Valer-Zetea (PSD): „Ne-a ajuns cuțitul la os. Bugetul PNL, unul al austerității” / Sebastian Burduja (PNL): „Suntem obișnuiți cu lucrurile făcute din pix de PSD”

Gabriel Valer-Zetea (PSD), președintele Consiliului Județean Maramureș, a declarat, la GÂNDUL LIVE, că bugetul PNL este unul al austerității, care propune o stagnare a veniturilor. Sebastian Burduja, președintele PNL Sector 1, a spus însă că românii s-au obișnuit cu „lucrurile făcute din pix” de PSD și bugetul propus de actuala coaliție PNL USRPLUS UDMR este unul care crește credibilitatea României în fața partenerilor externi. 

„Eu am făcut școala, am avut note bune. Spre deosebire de Florin Cîțu. E o ceață întreagă legat de CV-ul său. Nu este el exemplul pe care ar trebui să-l dea cei de la guvernare, celor din Opoziție.

Gabriel Zetea (PSD): „PNL vorbește despre un buget al austerității”

Trebuie să înțelegem: PSD, încă de acum o lună, a pregătit un buget alternativ. Ei vorbesc despre un buget al austerității, noi vorbim de o altă prioritizare, în aceeași indicatori macroeconomici. Nu că vine PSD cu îndatorare mai mare, doar că prioritizăm altfel bugetul.

Ieri în cadrul comisiei de buget-finanțe am dezbătut prima lege, a plafoanelor. Are un aviz nefavorabil, din partea consiliului social și o critică destul de aspră din partea Consiliului Fiscal.

Se vorbește acolo despre faptul că e nevoie de o consolidare fiscală, doar că Guvernul vrea să o facă doar prin reducerea cheltuielilor, nu prin creșterea veniturilor.

Putem să ne raportăm la informatizarea ANAF, pentru a reduce evaziunea fiscală.

„Nu se vorbește deloc despre creșterea veniturilor”

Ne-a ajuns cuțitul la os. Dacă nu începem în această perioadă acest proces dificil, nu îl vom mai face niciodată. Acum e momentul. Guvernele PSD, care au crescut veniturile populației, au avut la dispoziție creșterea economică, acum Guvernul nu face niciun pas pentru creșterea veniturilor. Asta i se reproșează: În următorii patru ani de zile, nu se vorbește deloc despre creșterea veniturilor.

Nu vom avea programe de genul startup, inclusiv pentru studenți, așa cum a făcut PSD. Adică lărgirea bazei de impozitare, afaceri noi, venituri suplimentare la buget.

Ne uităm la ce face Guvernul: propune o stagnare a veniturilor. Nu poate să fie condusă România ca o corporație, în termeni de profit…

S-a început acest lucru, cu ANAF, nu s-a dus la bun sfârșit. E nevoie de consolidare fiscală, iar PSD alături de cei de la guvernare suntem de acord să facem acest lucru, atunci cred că e momentul să-l începem să-l facem.

Sursa de finanțare este indicată pentru fiecare amendament PSD. În campania electorală, primarii PNL au primit două miliarde de lei din pix, așa, într-o singură zi.

Niciodată nu s-a întâmplat în istoria partidului… Eu am lucrat în administrația locală în ultimii 8 ani de zile. Nu am văzut niciodată o alocare atât de discreționară. Nici măcar primarii USR nu au primit bani. Cei PSD absolut deloc! Putem să luăm din fondul de rezervă, putem să discutăm prioritizarea investițiilor. Poate nu e cazul să avem cele mai mari investiții pe zona de Armată și spitalele iau foc în continuare în mandatul domnului Voiculescu.

„Parlamentarii vor rămâne fără indemnizațiile de vârstă”

Legea eliminării pensiilor speciale nu a fost contestată la CCR. Ca atare, va intra în vigoare, parlamentarii vor rămâne fără aceste indemnizații de vârstă, că nu vorbim de pensii speciale.

„PNL nu stimulează creșterea economică”

Dar să revin la dl. Burduja: întrebați-i pe români dacă au sărăcit. Conform avizelor date de consiliul economic social, acest buget favorizează scăderea puterii de cumpărare. Nu există nicio măsură PNL care să favorizeze economia. E un buget istoric de mic la Educație, Sănătate. Unde sunt banii? Nu sunt în acest buget, iar principalele avize, instituții, care verifică acest buget, critică foarte dur bugetul. Românii vor vedea pe propria piele.”, a declarat Gabriel Valer-Zetea la GÂNDUL LIVE.

Sebastian Burduja (PNL): „Degeaba avem idei bune… Bugetul nu este un sac fără fund!”

„Suntem obișnuiți cu lucrurile făcute din pix de PSD. El trebuie fundamentat pe realitatea economică românească. Discutăm de un buget prioritizat pe investiții. Acum creștem cu 9 miliarde de lei investițiile în infrastructură. Avem un buget cu alocarea pentru educație, e cea mai mare valoarea nominală. Reducem deficitul substanțial, mai mult decât s-a redus în criza din 2009-2010. Investim resurse pentru a avea creștere pe termen lung.

„PSD propune un deficit astronomic, nici nu îl pronunț…”

Restul e populism pur. Era momentul să ne punem la masă cu PSD și să găsim soluții de creștere economică. Din ce am văzut până acum, ca vicepreședinte al comisiei buget-finanțe, abia aștept să văd toate amendamentele și sursele de finanțare. Degeaba avem idei bune… Bugetul nu e un sac fără fund. Dintr-o sută de lei colectați din taxe și impozite România cheltuie 95 lei pe beneficii sociale. Suntem campionii Europei la acest capitol.

Impactul bugetar al amendamentelor PSD se ridică la 5-6% din PIB, un deficit astronomic, nici nu îl pronunț, ca să nu generez temeri în mediul de business.

Dacă e o diferență, apropo de ce spune domnul deputat Zetea, aceasta e diferența: noi am gândit un buget bazat pe investiții, pe reducerea deficitelor, în plină criză, pe când pe vremea PSD, când economia duduia, nu au fost băgate în seamă recomandările europene. Au crescut cheltuielile sociale, aparatul bugetar și au fost bani investiți în consum, ceea ce s-a văzut foarte limpede, a crescut inflația la 4%, românii practic au sărăcit. Astea sunt cifre pe care orice român le poate vedea.

Despre pensiile speciale ale parlamentarilor

Legea e promulgată, CCR nu a fost sesizată în termeni, nici măcar de Avocatul Poporului, pensiile speciale sunt eliminate, o mare victorie pentru democrația românească. PNL a fost principalul vector. Pas cu pas urmează și celelalte.

„Bugetul crește credibilitatea României”

Cel mai util aviz este cel de la Consiliul Fiscal. Este o instituție foarte serioasă, condusă de dl. Dăianu, care spune că este un buget care crește credibilitatea României în fața partenerilor externi. Dar în avizul invocat de PSD e multă propagandă socialistă. Dar toată lumea să știe că nu poți să dai din pix pensii mai mari. Doar când o să avem performanță, creștere economică…

Sută la sută vor fi oameni politici care vor face lucrul ăsta, vor regla inechitățile din sistemul de sporuri, necesită un timp de gândire și analiză. Se pot găsi resurse pentru a regla aceste cheltuieli. Pentru a avea creștere economică sustenabilă.”, a spus Sebastian Burduja la GÂNDUL LIVE.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alertă epidemiologică în România: Primul deces din cauza virusului gripal din acest sezon la o femeie din Cluj
Digi24
Momentul în care s-a născut Iisus: chiar a fost o „noapte de vis”? Un reputat istoric descrie vremurile tulburi ale Mântuitorului
Cancan.ro
Ce pensie are Cornel Dinu. Câți bani încasează de la statul român, de fapt
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea le-a tăiat răsuflarea tuturor când a apărut așa la filmări
Adevarul
Poți câștiga 30.000 de euro în șase luni dacă accepți această slujbă pe o insulă pustie din Scoția. Ce sarcini are angajatul
Mediafax
Sudul țării, sub cod galben de ninsori în Ajunul Crăciunului. În ce zone se așteaptă un strat mai consistent de zăpadă
Click
Orașul care va avea primul tren suspendat din România
Digi24
Rusia respinge planul de pace în 20 de puncte al lui Zelenski și vine cu propriile propuneri. Ce vrea Moscova (Bloomberg)
Cancan.ro
Plutonierul major Mirel Tulitu a murit într-un accident rutier cumplit. 3 fetițe au rămas acum orfane de tată 😢
Ce se întâmplă doctore
Cum arată acum Catrinel Sandu, prima „bebelușă” de la Cronica Cârcotașilor. Era una dintre cele mai dorite femei din România
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Brandul chinezesc ce depășește pragul de 1.000 de unități vândute în România, la câteva luni de la lansare
Descopera.ro
Misterul Triunghiului Bermudelor, posibil rezolvat! Ce au descoperit doi seismologi?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-a pus dracu' să-mi iau păpușă gonflabilă inteligentă!
Descopera.ro
Cele mai iubite băuturi de Crăciun afectează sănătatea oaselor