GÂNDUL LIVE. Gelu Duminică, despre cazul băiatului bătut de unchiul său: „Această zonă este extrem de prezentă în societatea românească!”
This browser does not support the video element.
Sociologul Gelu Duminică a dezbătut, la GÂNDUL LIVE, cazul băiatului de 13 ani bătut crunt de unchiul lui, la locul de joacă.
„Ceea ce am văzut acolo e ceea ce se întâmplă mult mai des în societatea românească. În copilărie, ne aducem aminte de tot felul de asemenea evenimente. Am fost expuși.
Unii au reușit să schimbe paradigma, alții nu. Unii au înțeles că au fost crescut greșit, că nu e ok… Alții nu s-au schimbat. Am văzut doamne care își cârpesc copiii, pe stradă, te doare pe tine când privești, încât nu m-a surprins chestiunea asta. Logic, m-a durut, e inuman, însă această zonă este extrem de prezentă în societatea românească.
Violența este atât de tolerată. Din păcate. Unii nu reușesc să oprească violența la o înjurătură, ei simt nevoia să calce în picioare, să lovească, să bage cuțitul. Din păcate, asemenea chestiuni sunt invizibile până când nu apare un scandal public. Câți dintre cei care s-au revoltat nu au închis urechile când auzeau țipete de la vecini, când bărbatul își bătea soția și copilul…?
Trebuie să ne uităm la cauze. Toți ne aducem aminte ce se întâmpla cu o parte din mamele noastre, călcate în picioare de tații noștri. Am expus episoadele de violență din familia mea, am avut un noian de confesiuni din partea tuturor: „Și eu am văzut asta”. Nu s-a dat la televizor, nu a fost filmat… Era femeia vânătă, copilul vânăt și spuneam că „ne-am lovit la ușă, că ne-a sărit un lemn în ochi”.” a declarat Gelu Duminică la GÂNDUL LIVE.
Mama copilului trântit la pământ într-un parc din Hunedoara, declaraţii incredibile despre unchiul fiului ei: “Nu este prima dată când îl bate!”
Mama copilului de 13 ani susține că nu este pentru prima dată când fiul ei este bătut de bărbatul care l-a trântit la pământ și care, pe deasupra, îi mai este și unchi puștiului.
Femeia precizează că fiul ei a mai fost lovit în trecut de Alexandru Cobzaru, dar că de această dată s-a întrecut orice limită, motiv pentru care agresorul trebuie să plătească.