GÂNDUL LIVE. Radu Oprea, senator PSD: „E un buget al austerității. Sărăcirea populației, realitatea guvernării PNL!”
Radu Oprea senator PSD, a declarat, la GÂNDUL LIVE, că bugetul întocmit de actuala guvernare este unul al austerității și veniturile nu vor crește în perioada următoare. Totodată, Oprea este sceptic referitor la investițiile promise de Executiv.
„E o ședință în care se vede clar că bugetul austerității de dreapta o să treacă prin Parlament fără nici măcar un amendament al Opoziție, deși o parte din ele sunt așteptate de societate.
Veniturile nu vor crește. O spune guvernul. În prognoza pe 2022-2023 veniturile ca pondere în PIB scad, e nepermis.
L-am întrebat pe ministrul Ghinea care e suma din PNRR. A evitat să spună. Cele 80 miliarde din campania electorală nu vin acum.
Vom avea o certitudine, vom plăti către UE, nu avem nicio certitudine că vom încasa.
Vorbesc despre investiții. Anul trecut și acum doi ani, urmare a politicii bune a PSD, ponderea în PIB a creșterii a fost de 10% pe sectorul construcțiilor. Ei au o prognoză de 5,9%. Cum vor face aceste investiții? Dacă sectorul construcțiilor scade în PIB, ca pondere?
„Domnul Voiculescu încerca să facă o magie”
Sunt doar câteva argumente tehnice, ca să arăt minciuna. Bugetul Min. Sănătății a scăzut în mod real. Ce făcea dl. Voiculescu? Încerca să facă o magie, comparând execuția bugetară cu propunerea de anul acesta. Nu. De aceea lucrurile pe care le spun nu sunt bazate pe o realitate.
PSD a venit cu un buget alternativ, deoarece de la dreapta am auzit că nu se poate.
Vă aduceți aminte că în 2017, când am avut cea mai mare creștere din România, 7,3%, propaganda PNL spunea că nu e o creștere spectaculoasă. Ceea ce prognozează ei e o creștere mai sănătoasă?
Dacă ne uităm în buget, creșterea PIB nominal e de 76 miliarde. E un dezechilibru profund. Vor continua deficitele. Sunt anumite programe care stimulau exportatorii, care au fost oprite de actualul ministru, fără să pună nimic în loc. Lucrurile acestea or să ne coste pe toți.
„Vedem neîncrederea între partenerii de guvernare”
Constatăm neîncredere între partenerii de guvernare. Au spus că nu pot vota un amendament PSD pentru că așa au convenit. Amendamentul ar fi fost interpretat ca un atac la cealaltă parte a coaliției.
Pușculița de partid e deja în bugetul de stat. Să nu fim rău înțeleși. Ne dorim să fie cât mai mulți bani pentru toate autoritățile locale, dar criticăm felul în care s-a făcut asta, e o lipsă de competiție. Nu e corect. Nu culoarea politică, deoarece PSD are mai mult de jumătate din primarii din România. Nu poți să lași jumătate din țară, să pedepsești oamenii că au votat cu PSD. Ceea ce au făcut prin legea bugetului de stat arată cinismul care îi caracterizează.
„Sărăcirea populației, realitatea guvernării PNL”
Doamna Gorghiu vorbea despre cei în sărăcie. În timpul guvernării PSD 2017-2019, circa 1,9 milioane români au ieșit din pragul sărăciei. Acum 500.000 sunt înapoi. E realitatea guvernării PNL: Sărăcirea populației.
Noi vom vota împotrivă, pentru că un buget al austerității. Peste 12 milioane de români sunt afectați. Nu putem vota așa ceva.”, a declarat Radu Oprea la GÂNDUL LIVE.