GÂNDUL LIVE. Violeta Alexandru: „Îl susținem pe Nicușor Dan, dar vrem ca lucrurile să se întâmple mai repede” / „Nu avem cum să stăm doi ani”
This browser does not support the video element.
Violeta Alexandru, președintele PNL București, a declarat, la GÂNDUL LIVE, că PNL este alături de primarul Capitalei, Nicușor Dan, dar lucrurile trebuie să se întâmple mai repede. Sub nicio formă nu putem aștepta doi ani, a spus Alexandru.
„Azi se discută proiectul propus de primarul general al Capitalei, privind suspendarea PUZ-urilor din sectoarele 2,3,4,5,6. Vrem o rezolvare cât mai rapidă, ci nu amânarea rezolvării problemelor acestor PUZ-uri. Se știe foarte bine unde sunt plasate. Ne dorim să nu mai tragem de timp, să fie cât mai repede, tot ce s-a introdus pentru betonarea Bucureștiului, să fie oprit la timp.
„Problemele să fie rezolvate cât mai repede”
Proiectele de mutilare trebuie să fie scoase din ceea ce este un oraș civilizat.
Se va discuta suspendarea PUZ-urilor. Pe propunerea sa, viziunea liberalilor, este ca problemele să fie rezolvate cât mai repede, dar în niciun caz în DOI ANI, pentru că se numește că amânăm luarea deciziilor. Cât mai repede, în termenii legali, să fie scoase în afara oricărei posibilități în a dezvolta proiecte care încalcă legea, de a mutila orașul.
Nu considerăm că toți dezvoltatorii sunt rechini. Cine a făcut prostii, trebuie să înțeleagă că s-a încheiat!
„Termenul de doi ani a fost solicitat de USR” / „Nu putem să stăm doi ani!”
Îl susținem total pe Nicușor Dan, suntem alături de el, diferența e că vrem să se întâmple lucurile mai repede. Termenul de doi ani a fost solicitat de USR și se cunosc problemele, deci nu avem de ce să stăm doi ani.
Cei care fac proiecte să-și vadă de treabă, pentru că dau salarii, plătesc impozite, nu îi blocăm pentru cei care își bat joc de oraș.
Noi suntem convinși din prima secundă, nu trebuie să ne convingă nimeni. Eu și colegii mei, bucureșteni fiind, am văzut cum Bucureștiul a fost mutilat. Aceste lucruri să înceteze!
„Nu poți să-i blochezi pe cei corecți”
Aceste decizii trebuie luate în termen cât mai scurt. Nu poți să-i blochezi pe cei corecți! Știm unde sunt acele zone. Dacă știm unde sunt problemele trebuie să le rezolvăm cât mai repede, pentru a nu bloca Bucureștiul.
Prin urmare, nu trebuie să ne convingă nimeni. Suntem 100% lângă Nicușor Dan. Ne dorim o intervenție fermă.
În ce mă privește, noi suntem într-o comunicare permanentă. Liberalii vor să facă curățenie în București, fără să-i pedepsim pe dezvoltatori la grămadă. Că nu sunt trei luni… Nu putem amâna luarea acestor decizii.
Cu cât termenele sunt mai scurte, în administrație… Nu ținem la termenul de trei luni. L-am discutat cu dl. primar, dar avem șansa ca toate instituțiile să aibă semnalul că trebuie să facem curățenie în București, să ne mobilizăm. Dacă dăm termene lungi, începem cu o zi înainte treaba, de expirarea termenului, fie el și de zece ani.
„Legea nu poate acționa retroactiv”
Eu nu sunt juristă. Dezvoltatorii care vor chema în judecată PMB, au și altă motivație, decât cea legală. Decizia noastră este foarte fermă. Aceste intenții trebuie să înceteze. Cei care sunt în procedură de avizare, juridic, înțeleg că nu ar fi pasibili de o decizie de suspendare, pentru că decizia nu poate retroactiva. Legea intră în vigoare după promulgare. Din acest motiv am cerut punct de vedere juridic de la specialiști, care ne-au sfătuit și pe noi și pe USR asupra acestui aspect, care ne-au explicat în termeni juridici că nicio decizie nu poate retroactiva. Au fost discuții de suspendare și pentru cei care aveau pașii demarați… Eu cred că am lămurit acest aspect.
„S-a terminat!”
Dorim ca deciziile să fie luate în depline condiții de legalitate. Cei care au mers prin șmecherii probabil că se tem, semnalul liberalilor e foarte clar: fără porcării, fără conexiuni în primării, în vederea betonării Bucureștiului. S-a terminat!
Vrem să facem această curățenie, de aceea dorim suspendarea PUZ-urilor, dar le vom da ocazia să propună noi proiecte, dacă sunt în armonie cu Planul Urbanistic General, unde Nicușor Dan este foarte implicat. Dar acum operăm cu aceste PUZ-uri, unde sunt probleme. Vrem să fie rezolvate, cei care dezvoltă proiecte în condiții de legalitate, să poată să aibă un orizont până la care primăria face curățenie.”, a declarat Violeta Alexandru la GÂNDUL LIVE.