GÂNDUL NEWS. Aur olimpic pentu canotajul românesc, după 13 ani!

Publicat: 28 07. 2021, 20:30
Actualizat: 29 07. 2021, 17:15

This browser does not support the video element.

Ancuța Bodnar și Simona Radiș au cucerit titlul olimpic la dublu vâsle. Româncele s-au impus după o cursă senzațională. Ele au condus finala încă de la început, distanțându-se pe tot parcursul acesteia. Mai mult decât atât, cele două au stabilit un nou record olimpic.

Și băieții din barca de patru rame, Mihăiță Ţigănescu, Mugurel Semciuc, Ştefan Berariu şi Cosmin Pascari, au cucerit argintul olimpic, la scurt timp după performanța fetelor. În total, România are 90 de medalii de aur câștigate la Jocurile Olimpice. Citește mai mult

Scandal la procesul lui Gheorghe Dincă

Bunicul Luizei Melencu a ieșit din sala de judecată de la Tribunalul Olt, după ce a fost amendat cu suma de 500 lei. Asta pentru că i-ar fi atras atenția judecătoarei că Dincă îi face semne soției sale pe tema declarațiilor. Același lucru îl susține și avocata familiei. Instanța a citat opt martori pentru a fi audiați la termenul din 28 iulie, printre aceștia fiind și rudele lui Gheorghe Dincă, doi băieți, fiica și soția. Procesul a fost suspendat pentru a se judeca cererea de recuzare a avocatei. Citește mai mult

Răsturnare de situație, Oana Mizil renunță la ordinul de restricție pe numele lui Marian Vanghelie

Fostul edil al Sectorului 5 și fostul deputat PSD ar fi trebuit să se prezinte la Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov pentru a fi audiați, după ce fostul primar și-ar fi agresat concubina în urmă cu câteva zile. Însă niciunul nu s-a prezentat la Parchet și și-au trimis doar avocații. Reprezentanta Oanei Mizil spune că fostul deputat nu a dorit niciodată emiterea acestui ordin de restricție, iar decizia a fost luată după ce, conform protocolului, cei de la spital au anuntat poliția. Mai mult, avocata anunță că nu a fost vorba nici de îmbrânceli, ci doar de o ceartă mai tensionată între cei doi. Citește mai mult

Temperaturi de foc în România, dar și furtuni severe

Meteorologii au emis o avertizare Cod portocaliu de caniculă în 7 județe. Temperaturile maxime vor ajunge până la 40 de grade, în special în cele din Oltenia și Muntenia. Sub cod portocaliu este și Capitala, în vreme ce alte 30 de județe sunt sub cod galben până sâmbătă. Nu va fi mai bine nici noaptea, pentru că temperaturile nu se vor situa sub 20 de grade, iar indicele temperatură-umezeală va depăși pragul critic de 80 unități. Însă, finalul lunii ne așteaptă și cu precipitatii severe. ANM a emis și o avertizare Cod portocaliu de furtuni valabilă până la ora 23, în 10 județe din nordul și estul țării, iar mai multe județe sunt sub Cod galben de vijelii, valabil până joi. Citește mai mult

Valul 4 oprește relaxarea

Restricțiile rămân similare cu cele de până acum, iar autoritățile caută soluții pentru a impulsiona campania de vaccinare. Premierul Florin Cîțu vrea mai multă implicare din partea societății civile, însă a evitat să ofere informații despre propunerile de restricții pentru cei nevaccinați. Citește mai mult