Emma Zeicescu vă prezintă în fiecare seară, de luni până vineri, de la ora 20:30, cele mai importante știri ale zilei, la GÂNDUL NEWS.
Emisiunea are o durată medie de 5 minute, fiind alternativa perfectă de consum pentru a te informa la sfârșitul zilei cu cele mai importante subiecte din actualitatea românească și internațională.
Avertismentul vine de la președintele Klaus Iohannis, care susține că vom renunța treptat la măsurile de restricție în funcție de numărul infectărilor, dar și de cel al persoanelor vaccinate. Șeful statului a mai spus că România a depășit perioada de presiune în ceea ce privește aglomerarea din secțiile de terapie intensivă. Numărul pacienților internați la ATI a început să scadă. (Mai multe detalii aici…)
Comitetul interministerial pentru revenirea la normalitate s-a reunit, pentru prima dată. Reprezentantii instituției vor stabili noile reguli de relaxare în contextul pandemiei de Covid-19. Cea mai așteptată măsură este renunțarea la mască, iar alte măsuri posibile ar fi eliminarea carantinei de noapte, iar cei vaccinați sau testați pentru COVID ar putea putea merge la spectacole și concerte. (Mai multe detalii aici…)
Medicii de la Institutul Oncologic din Capitală cer cu disperare medicamente, pentru a salva viețile pacienților! În prezent bolnavilor le sunt administrate medicamente obținute de la alte centre oncologice. Deși situația ar fi fost cunoscută de fostul ministru al Sănătății, Vlad Voiculescu, acesta nu ar fi făcut nimic să rezolve problema. Ministerul Sănătății a finalizat, în regim de urgență, o procedură de negociere pentru medicația lipsă. Totodată, estimările sunt că de săptămâna viitoare citostaticele vor fi disponibile. (Mai multe detalii aici…)
Cei doi polițiști acuzați de purtare abuzivă și lovituri cauzatoare de moarte, la Pitești, vor fi cercetați în arest la domiciliu, după ce în primă instanță tribunalul a decis arest preventiv pentru 30 de zile. Însă, Curtea de Apel Pitești a schimbat decizia, iar hotărârea ei este definitivă. În apel, cei doi polițiști, unul pensionat și celălalt suspendat, au cerut să fie cercetați în libertate. În urma intervenției lor, bărbatul pus la pământ cu forța și încătușat a murit prin asfixiere. (Mai multe detalii aici…)
Bruxelles-ul a avut mai multe observații asupra planului prezentat de România, dar nu l-a respins! Aceste observații vor duce la modificări, iar acestea vor fi apoi reanalizate de Comisia Europeană. Ministrul Investițiilor și Fondurilor Europene a anunțat că oficialii europeni analizează și nu sunt de acord cu cele 4,5 miliarde euro cerute de țara noastră pentru infrastructură rutieră. Anunțul lui Ghinea vine după ce vicepremierul Dan Barna a anunțat că România nu va primi bani europeni pentru irigații, proiect estimat la 2,5 miliarde de euro. Președintele Klaus Iohannis a anunțat că a convocat, pentru ziua de luni, o ședință cu responsabilii din Guvern. România poate obține de la Comisia Europeană 30 de miliarde de euro. (Mai multe detalii aici…)
Gândul NEWS va fi în direct, de luni până vineri, de la ora 20:30 pe gandul.ro și canalul de YouTube Gândul.