În fiecare zi, de luni până vineri, în cadrul edițiilor de la orele 17.00 și 20.30, vezi cele mai importante știri ale zilei la GÂNDUL NEWS, două emisiuni digitale menite să îți aducă în față cele mai importante cinci subiecte ale momentului.
Patru agresori, trei frați și tatăl lor, și-au făcut dreptate cu pumnii și picioarele, în parcarea unui centru comercial din Craiova. Asta după ce, un bărbat și soția lui au ocupat un loc de parcare, unde agresorii au încercat să-și lase mașina, însă, din cauza manevrelor executate prost, au fost nevoiți să meargă în altă parte. După ce soții au coborât din mașină, i-au înconjurat și au început să îl lovească pe șofer cu pumnii și picoarele, până când acesta a rămas nemișcat la pământ. Când soția a încercat să intervină, agresorii au lovit-o și pe ea. Bătăușii vor fi prezentați în fața unui judecător cu propunerea de arestare preventivă. (Mai multe detalii, aici…)
Rata de incidență a ajuns la 3,3 la mia de locuitori. Astfel că urmează să fie impuse noi măsuri de protecție. Concret, în scenariul roșu, accesul la mai multe activităţi se face doar în baza certificatului verde. În plus, va fi nevoie să purtăm masca de protecție în spațiile publice aglomerate, iar restaurantele și cafenelele pot fi ocupate până la 50% din capacitatea maximă a spatiului și numai în intervalul orar 05:00 – 02:00. Timișoara este primul oraș care impune carantina de weekend. Mai mult, președintele Klaus Iohannis a declarat că vaccinarea anti-covid 19 va trebui să devină obligatorie pentru anumite categorii din domenii esențiale. (Mai multe detalii, aici…)
Patru oameni au ajuns la spital, dintre care doi în stare gravă, în urma unui accident provocat de neacordarea priorității. Coliziunea a avut loc pe bulevaedul Uverturii, în Cartierul Militari. Unul dintre șoferi a intrat pe bulevard fără să se asigure și a fost lovit de cel care circula regulametar. Au ricoșat în urma impactului și au lovit alte 5 autoturisme, parcate pe marginea străzii. Una dintre mașini s-a răsturnat în urma impactului. (Mai multe detalii, aici…)
Un motociclist de 25 de ani a murit după ce a lovit un cap de pod, în comuna Vedea. În urma impactului, bărbatul a fost aruncat direct într-un copac apoi a fost proiectat în gardul de pe marginea șanțului. Medicii au încercat să îl resusciteze, însă bărbatul nu a mai avut șanse de supraviețuire. Polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.
Trei ATV-uri au fost distruse de un urs care vine zilnic în zona hotelurilor de pe Transfăgărășan. Pe imagini se vede cum sălbăticiunea se apropie de atv-uri și smulge bucăți din ele. Chiar dacă zona este circulată de mașini, ursul nu părea speriat. Tot atacul a fost surprins de camerele de supraveghere din zonă. Autoritățile vin cu sfaturi atât pentru localnici, cât și pentru turiștii care vizitează zonele des frecventate de urși.