Prima pagină » Actualitate » GÂNDUL NEWS. Bugetul pe 2022 a trecut de Guvern (VIDEO)

GÂNDUL NEWS. Bugetul pe 2022 a trecut de Guvern (VIDEO)

În fiecare zi, de luni până vineri, de la orele 19.00 și 20:30, vezi cele mai importante știri ale zilei, la GÂNDUL NEWS, o emisiune digitală menită să îți aducă în față cele mai importante cinci subiecte ale momentului.

1. Grevă spontană la CFR!

Trenurile din toată țara au rămas în gări. 1.500 de CFR-iști și angajați ai societății au întrerupt munca, nemulțumiți de nivelul de salarizare și de condițiile grele de muncă. Din nefericire, pasagerii au rămas în frig, fără să știe când își vor putea relua călătoria sau dacă o vor relua. Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, s-a întâlnit cu sindicaliștii, pentru a debloca situația. Între timp, CFR a anunțat că pasagerii care și-au ratat călătoria vor primi, la cerere, contravaloarea biletelor. (Mai multe detalii, aici…)

2. Bugetul pe 2022 a trecut de Guvern

Executivul a adoptat legea bugetului de stat pentru anul viitor, dar și legea bugetului asigurărilor de stat. Ministrul finanțelor a anunțat, astfel, că în 2022 va fi o creștere economică de 4,6% a Produsului Intern Brut, o inflație medie anuală de 6,5% și un câștig salarial mediu brut de 6,095 lei pe lună. Legea urmează să ajungă în Parlament pentru dezbateri și vot. (Mai multe detalii, aici…)

3. Avertismente ANPC, în prag de sărbători

În privința alimentelor, inspectorii de la Protecția Consumatorului îi sfătuiesc pe români să analizeze atent atât aspectul și culoarea, cât și mirosul produselor. În cazul consumatorilor interesați de cadourile pentru cei mici, sfaturile fac referire la grija care trebuie arătată instrucţiunilor de utilizare şi a avertismentelor. Nici produsele textile sau cele cosmetice nu trebuie neglijate când vine vorba de atenția la etichete. Articolele textile trebuie să conțină eticheta pe care sunt menționate compoziţia fibroasă, procentul în greutate al fiecărei fibre, dar și instrucţiunile de întreţinere. (Mai multe detalii, aici…)

4. S-a deschis circulația pe prima autostradă nemțească din România

Drumul de legătură DN 5D și Vama Giurgiu are aproximativ 6 km și ocolește orașul Giurgiu, iar de acolo se ajunge direct în vama cu Bulgaria. Șoseaua este construită din beton rutier, cu utilaje aduse din Germania. Aceste lucrări au început în luna octombrie 202o și au costat peste 106 milioane de lei, fără TVA din fondurile europene nerambursabile. Dacă drumul de legătură a fost realizat cu utilajele nemțești, în Ciorani, o localitate din Prahova, lucrările au fost făcute direct cu… picioarele. Muncitorii au bătut asfaltul proaspăt turnat într-o groapă cu picioarele.

5. Pericol de avalanșe în Munții Făgăraș

Meteorologii au emis un cod galben de ninsori și vânt, valabile până marți dimineața, la ora 10.00. Astfel că, la altitudini de peste 1.700 de metri, în Carpații Meridionali și de Curbură va ninge și se va depune un strat consistent, iar vântul va bate cu rafale de peste 90 km/h. La altitudini de peste 1.800 de metri, există riscul producerii unor avalanșe de gradul 4 din 5, iar traseele turistice sunt deja închise. Până acum, cel mai mare strat de zăpadă din țară s-a înregistrat la Bâlea Lac și atinge peste 130 de centimetri. (Mai multe detalii, aici…)

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
De ce e periculos să aprindem aragazul ca să ne încălzim? Riscurile intoxicării cu monoxid de carbon
Digi24
Oficial BNR: „Reducerea de 10% în administrație nu e suficientă”. Marea problemă: Suntem tot în România anilor '60 a lui Ceaușescu
Cancan.ro
Irina Rimes, out de la Vocea României! Este cutremur media în PRO TV
Prosport.ro
Cristina ICH, apariție hot în costum de baie, în St. Barts
Adevarul
Motivul crimei tânărului moldovean în Italia, explicat de polițistul suspect: „Videoclip cu tentă sexuală”
Mediafax
Cursuri suspendate sau desfășurate online în
Click
Bijuteria regală, veche de 1.100 de ani, care are gravat mesajul: „Alfred a poruncit să fiu făcută”
Digi24
„Santinela Arctică”. Propunerea Germaniei pentru a reduce tensiunile cu SUA legate de Groenlanda și modelul pe care s-ar baza
Cancan.ro
Ce alți milionari români se aflau pe lista ucigașilor lui Adrian Kreiner. Thriller real cu filaj dintr-un pod părăsit!
Ce se întâmplă doctore
Amestecul-minune cu care Romanița Iovan a reușit să slăbească 24 de kilograme în 6 luni
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Cum ar putea arăta Dacia C-Neo: spaniolii publică primele randări ale noului break
Descopera.ro
Polul Sud tocmai s-a mutat! Cum a fost posibil?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Două pițipoance stau de vorbă: – M-ai prins în mijlocul unei partide de amor!
Descopera.ro
Un exemplar rar de benzi desenate cu Superman, vândut la licitație cu o sumă colosală