GÂNDUL NEWS. Mai mulți călători au fost jefuiți în tren, pe ruta București-Craiova (VIDEO)
This browser does not support the video element.
În fiecare zi, de luni până vineri, de la orele 19.00 și 20:30, vezi cele mai importante știri ale zilei, la GÂNDUL NEWS, o emisiune digitală menită să îți aducă în față cele mai interesante cinci subiecte ale momentului.
1. A făcut prăpăd pe drum, beată la volan
O șoferiță de 57 de ani din Bihor a băut bine, apoi a pornit la drum. A fost surprinsă în trafic cum se chinuia să țină banda și să nu intre în șanț. La scurt timp, femeia a lovit o mașină parcată pe marginea drumului, dar și-a continuat drumul ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Autoritățile au fost sesizate, iar femeia a fost oprită. Mare le-a fost mirarea polițiștilor când au văzut rezultatul testului Drager: alcoolemie 1.28 la mie. Acum s-a ales cu un dosar penal și trebuie să achite și pagubele provocate.
2. Polițist surprins când amenință un șofer de TIR cu pistolul!
Imaginile filmate cu o cameră de bord, pe drumul Arad-Pecica, au ajuns virale pe rețelele de socializare. În video se vede că pe marginea drumului este oprit un TIR, șoferul coboară din cabină, iar un poliţist îl verifică. Înregistrarea surprinde momentul în care poliţistul scoate pistolul, îl pune la gâtul șoferului, apoi îl bagă în toc. În urma verificărilor, agentul de poliţie a fost identificat în cadrul Biroului Poliției Autostrăzi Vest şi urmează să fie audiat. (Mai multe detalii, aici…)
3. A făcut drifturi până și-a făcut scrum mașina
Un șofer din Piatra Neamț, care a forțat motorul mașinii pentru distracție, s-a trezit cu mașina în flăcări, în parcarea Sălii Polivalente. Flăcările au izbucnit de la motor, iar șoferul a reușit să iasă la timp din autoturism și să sune la 112. Până la sosirea pompierilor, bărbatul a încercat să stingă flăcările cu zăpadă, însă fără rezultat. Pompierii au lichidat incendiul, dar mașina a ars aproape în totalitate.
4. Călători jefuiți în tren
Pe ruta București-Craiova, mai multe persoane s-au urcat într-un vagon și au început să facă gălăgie, să înjure pasagerii și personalul trenului, apoi le-au luat hainele și bagajele unora dintre călători. Cineva a sunat la 112, iar în câteva minute trenul a fost oprit și mai mulți polițiști de la transporturi feroviare și ordine publică din Dâmbovița, pentru ca acolo se afla trenul în momentul respectiv, au urcat și i-au luat pe inculpați. Abia atunci le-au restituit bunurile călătorilor disperați. Polițiștii le-au luat datele pasagerilor implicați pentru ancheta ulterioară, i-au dat jos pe hoți, i-au dus la secție și le-au întocmit dosare penale.
5. Gest disperat al unui bărbat din Argeș
Supărat că s-a emis un ordin de restricție împotriva lui, respectiv să nu se mai apropie de fosta soție, acesta a sunat-o și i-a spus că va sări cu mașina într-un canal din localitatea Valea Danului. Ceea ce a și făcut. O persoană care se afla în zonă l-a văzut pe bărbat și a sunat la 112. Pompierii au ajuns cu o barcă și l-au scos. El era pe pavilionul mașini, ud și în hipotermie. Bărbatul a fost transportat la spital.