GÂNDUL NEWS. Certificatul verde, obligatoriu la muncă, în scurt timp

Publicat: 05 11. 2021, 20:30
Actualizat: 08 11. 2021, 18:21

This browser does not support the video element.

În fiecare zi, de luni până vineri, de la orele 19.00 și 20:30, vezi cele mai importante știri ale zilei, la GÂNDUL NEWS, o emisiune digitală menită să îți aducă în față cele mai importante cinci subiecte ale momentului.

Certificatul verde va deveni obligatoriu la muncă, în scurt timp

Premierul interimar Florin Cîțu insistă ca legea obligativității certificatului verde la locul de muncă să fie adoptată cât mai curând de Parlament. Acesta susține că introducerea documentului este cea mai non-invazivă măsură în acest val al pandemiei și asigură că Guvernul face tot ce îi stă în putință pentru a nu închide din nou economia.

Școlile și grădinițele cu rata de vaccinare sub 60% își vor relua activitatea în format online

De asemenea, ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu a anunțat că a semnat şi a trimis la Monitorul Oficial cele două ordine de ministru care reglementează structura anului şcolar şi micşorează numărul de note necesar încheierii mediei elevilor.

Spitalele sunt în continuare arhipline, iar autoritățile anunță că durează încă două-trei săptămâni până se va simți o relaxare în secțiile de Terapie Intensivă

În acest context, pacienții în stare gravă sunt transferați la spitalele din Europa. Alți patru bolnavi cu COVID-19, în stare gravă, vor fi transferați în Danemarca și Cehia, iar transportul lor va avea loc cel mai probabil sâmbătă. În prezent, 38 de pacienți români cu COVID se află internați în unitățile spitalicești din străinătate.

Marcel Ciolacu ar trebui să fie propunerea de premier a PSD

O spune prim vicepreședintele PSD Sorin Grindeanu. În plus, întrebat dacă miniștrii cu care va merge PSD în guvernare ar trebui să fie cei din prima linie a partidului, Grindeanu a răspuns afirmativ.

Gata cu temperaturile de primăvară!

După zile cu temperaturi cu mult peste normalul perioadei, meteorologii anunță că în acest weekend vremea se răcește. Sâmbătă, norii se vor aduna și este probabil să plouă slab. Temperaturile nu vor mai depăși 12-15 grade în timpul zilei, iar minimele din timpul nopții vor ajunge până la 6 grade celsius.