GÂNDUL NEWS. După două luni de criză politică, România are un guvern cu puteri depline (VIDEO)
This browser does not support the video element.
În fiecare zi, de luni până vineri, de la orele 19.00 și 20:30, vezi cele mai importante știri ale zilei, la GÂNDUL NEWS, o emisiune digitală menită să îți aducă în față cele mai interesante cinci subiecte ale momentului.
1. Final de criză politică: Avem guvern!
După două luni de criză politică, România are în sfârșit un guvern cu puteri depline, după ce președintele Iohannis a semnat decretele de numire, iar noii miniștri au depus jurământul. Învestirea din Parlament s-a lăsat, însă, cu scandal. Executivul condus de Nicolae Ciucă a obținut voturile necesare: 318 pentru, cu peste 80 mai mult decât minimul necesar de 234 de voturi. Parlamentarii USR, AUR precum și cei care au demisionat din PNL au votat împotrivă. Dan Barna l-a felicitat ironic pe Marcel Ciolacu pentru anexarea PNL, iar Violeta Alexandru le-a amintit politicienilor că politica este despre onoare și despre cuvânt. (Mai multe detalii, aici…)
2. Vaccinul pentru copii, autorizat
Vaccinul Pfizer este recomandat de Agenția Europeană a Medicamentului pentru copiii cu vârste cuprinse între 5-11 ani. Totodată, Comisia Europeană va putea aproba mâine utilizarea vaccinului pentru această grupă de vârstă. Dozajul va fi de 10 micrograme cu două doze, la un interval de 21 de zile. Potrivit autorităților de la București, copiii se pot imuniza în cabinetele organizate în centrele adresate populației, în cabinetele de medicină de familie sau în centrele din unitățile sanitare. Vaccinarea va începe când dozele special destinate copiilor vor ajunge în România. (Mai multe detalii, aici…)
3. Noi decizii în educație
Școala va începe cu prezenţă fizică a doua zi după ce rata de infectare în localitate coboară sub 3 la mie. O spune ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu. Conform ordinului comun al Ministerului Educaţiei-Ministerului Sănătăţii, nu se vor mai raporta la ziua de vineri din perspectiva ratei de infectare, ci doar din perspectiva ratei de vaccinare. El a adăugat că pentru localităţile în care rata de infectare este mai mare de 3 la mie rămâne în vigoare criteriul ratei de vaccinare, iar ziua de referinţă este vinerea. Totodată, se vor susține teze, chiar dacă elevii au semnat o petiție pentru anularea lor. (Mai multe detalii, aici…)
4. Poșta Română va plăti la timp pensiile și drepturile sociale în luna decembrie
Reprezentanții instituției spun că au recepționat integral viramentele bancare din partea Casei Naționale de Pensii Publice. Asta în contextul în care ministrul Muncii, Raluca Turcan, spunea în urmă cu doar câteva zile că nu ar mai fi bani. În plus, Nicolae Ciucă a declarat că vineri va avea loc o ședință de Guvern pentru dezbaterea rectificării bugetare. El susține că vor fi resurse pentru plata pensiilor și salariilor. (Mai multe detalii, aici…)
5. Un ciclon din Marea Mediterană va lovi România
Va traversa țara de la sud-vest către nord-vest, iar de mâine va ploua în toată țara și se vor cumula cantități importante de apă. La munte, în zonele înalte pot apărea și ninsorile. Weekendul vine, însă, cu temperaturi ceva mai ridicate pentru această perioadă, mai ales în sudul țării. (Mai multe detalii, aici…)