GÂNDUL NEWS. Polițiștii care l-au imobilizat pe bărbatul din Pitești au fost arestați pentru 30 de zile!
This browser does not support the video element.
Emma Zeicescu vă prezintă în fiecare seară, de luni până vineri, de la ora 20:30, cele mai importante știri ale zilei, la GÂNDUL NEWS.
Astfel, de la ora 20:30, Emma Zeicescu prezintă GÂNDUL NEWS, o emisiune digitală menită să îți aducă în față cele mai importante cinci subiecte ale zilei.
Polițiști arestați pentru 30 de zile!
Polițiștii care l-au imobilizat pe bărbatul din Pitești, intervenție în urma căreia acesta a decedat, vor sta vor sta în arrest. Decizia a fost luată de Tribunalul din Argeș, după ce medicii legiști au arătat cauza morții – asfixierea. Procurorul a schimbat încadrarea juridică din ucidere din culpă, în purtare abuzivă și loviri cauzatoare de moarte.
Liberalii fac zid in jurul premierului!
Cine atacă șeful Guvernului, pleacă acasă. Acesta este mesajul lui Ludovic Orban președintele PNL. Liberalii și-au stabilit strategia în sedința conducerii partidului, după criza de la ministerul Sănătății. Declarațiile vin după ce și ministrul Transporturilor, Cătălin Drula l-a atacat public pe premier. Florin Cîțu susține însă că nu va evalua un ministru după ce spune, ci după faptele acestuia.
Gafă după gafă la Ministerul Sănătății!
Un ordin de ministru, în care erau trecute și numerele de telefon ale aproximativ 500 de medici, a fost trimis la publicare la Monitorul Oficial. Documentul a fost semnat de fostul secretar de stat Andreea Moldovan. Ordinul a fost revocat și retrimis la publicare fără anexa cu numerele de telefon. Mai mult, documentul care a fost invocat de Vlad Vociulescu referitor la constituirea unui grup de lucru care ar verifica raportările zilnice este un fals, susține premierul Florin Cîțu. Documentul ar fi fost însoțit de o pagină scrisă de mână, care ar fi trebuit să reprezinte dovada că premierul a fost înștiințat. Seful Executivului a dispus verificarea tuturor actelor emise de fostul ministrul al Sănătății, precum și de secretarii de stat in ultimele patru luni.
Avertisment pentru Clotilde Armand!
Primarul sectorului 1 este somat sa respecte decizia Tribunalului București și să întocmească un buget care să respecte legea. Mesajul vine din partea consilierilor PNL de la sectorul 1. Liberalii spun ca nu vor vota bugetul si atrag atentia ca au apărut elemente noi care confirmă că bugetul propus este in afara legii si trebuie refăcut.
Scandal și în fotbal după înființarea Super Ligii!
Competia privată la care și-au anunțat deja participarea 12 cluburi din Anglia, Italia și Spania a fost criticată atât de UEFA, cât și de federațiile de fotbal din cele trei țări. Super Liga ar urmă să reunească în total 20 de echipe care vor fi împărțite în două grupe, tur retur, într-o competiție cu circuit închis. Nicio echipă nu retrogradează, iar șeful SuperLigii este Florentino Perez, președintele lui Real Madrid. UEFA a anunțat deja că dacă meciurile vor avea loc în Super Liga, echipele care participa vor fi excluse din toate competițiile interne și europene, iar jucătorii vor fi suspendați. Și FIFA anunțat că NU este de acord cu circuitul închis, atât fotbalistic cât și financiar. Primele meciuri ale Super Ligii ar urmă să aibă loc în această vară.
Știrile continuă pe site-ul nostru, Gândul.ro, pe Facebookul Gândul și pe canalul nostru, de YouTube. Numai bine!