GÂNDUL NEWS. Prima amendă anulată pentru nepurtarea măștii în aer liber (VIDEO)

Publicat: 23 02. 2022, 20:30

This browser does not support the video element.

În fiecare zi, de luni până vineri, de la ora 20:30, vezi cele mai importante știri ale zilei, la GÂNDUL NEWS, o emisiune digitală menită să îți aducă în față cele mai interesante cinci subiecte ale momentului.

1. Relaxări, de săptămâna viitoare!

Premierul Nicolae Ciucă susține că, după analizele legate de evoluția pandemiei, România a intrat pe o pantă descendentă în ceea ce privește numărul zilnic de infectări cu Covid-19. Rata de pozitivitate a scăzut de la 30%, la sfârșitul lunii ianuarie, la 19,5%. „Există foarte multe așteptări din partea populației. Ieri (marți, 22 februarie-n.r.) am avut un număr de peste 14.000 infectări, avem în continuare peste 1.000 de oameni la ATI, dar (…) există speranța ca în perioada următoare această tendință să fie în continuare descrescătoare, ceea ce poate să genereze un alt set de măsuri pe care să îl avem în vedere la nivel guvernamental”, a precizat premierul. (Mai multe detalii, aici…)

2. Amenzi de peste 750.000 de lei și magazine închise

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a făcut controale în 65 de magazine din țară în care au fost constatate mai multe nereguli. Inspectorii au găsit la vânzare atât produse expirate, cu insecte pe ambalaj, dar și produse congelate care aveau culoarea modificată și urme de mucegai. Totodată, în rafturile de depozitare nu era respectat regimul de temperatură pentru păstrarea alimentelor. Pe lângă amenzi, s-a dispus oprirea definitivă de la vânzare a produselor cu probleme, oprirea temporară a serviciilor din raioanele cu abateri, dar și închiderea temporară a două unități pe o durată de cel mult șase luni.

3. Prima amendă anulată pentru nepurtarea măștii în aer liber

Deși decizia Curții Constituționale a României (CCR), care prevede că obligativitatea purtării măștii de protecție în aer liber este neconstituțională, nu a fost încă publicată în Monitorul Oficial, o instanță a luat decizia anulării amenzii. Este vorba de bărbatul care a fost sancționat cu 500 de lei în anul 2020 și care a contestat amenda. Judecătoria Sectorului 1 a anulat sancțiunea și a invocat în sentință comunicatul de presă al CCR. Decizia nu este însă definitivă. (Mai multe detalii, aici…)

4. Apartamentele noi s-ar putea scumpi cu aproape 20%, până finalul anului

Asta după ce, doar în ultimul an, prețul acestora a mai câștigat, în medie, aproape 10 procente. Estimările specialiștilor vin după ce costurile la energia electrică, dar și la materialele de construcții au crescut în ultimul timp. Prețul cimentului, al țevilor și al cărămidei a avut creșteri de până la 40%, față de anul anterior, iar oțelul s-a dublat. Totodată, și lipsa materialelor este un factor important care duce la aceste modificări, pentru că aproximativ 70% sunt aduse din import.

5. Cod galben de viscol în zece județe din țară

Meteorologii au emis o avertizare cod galben de intensificări ale vântului și ninsori în Carpații Meridionali valabilă până mâine (joi, 24 februarie-n.r.) la ora 08.00. Vântul va sufla și cu 90 km/h. Vremea se va răci ușor și în Capitală, dar temperaturile rămân peste normalul perioadei. Cerul va avea înnorări şi temporar va ploua slab, cu o probabilitate mai ridicată seara şi în prima parte a nopţii. (Mai multe detalii, aici…)