Prima pagină » Actualitate » GÂNDUL NEWS. România are buget pentru 2022, după ce președintele Iohannis a promulgat legea (VIDEO)

GÂNDUL NEWS. România are buget pentru 2022, după ce președintele Iohannis a promulgat legea (VIDEO)

În fiecare zi, de luni până vineri, de la orele 19.00 și 20:30, vezi cele mai importante știri ale zilei, la GÂNDUL NEWS, o emisiune digitală menită să îți aducă în față cele mai interesante cinci subiecte ale momentului.

1. Vești bune pentru pensionari

Premierul Nicolae Ciucă a anunțat că plafonul veniturilor până la care pensionarii vor beneficia de compensare cu 90% a medicamentelor va crește. Astfel că, cei care încasează până la 1.429 de lei pe lună vor beneficia de aceste subvenții la medicamente. Modificarea va intra în vigoare începând cu luna ianuarie, iar subvenția de 90% va fi valabilă pentru toată lista de medicamente compensate. (Mai multe detalii, aici…)

2. Noi modificări la Codul Rutier din 2022

Legea prin care se vor putea constata automat abaterile rutiere cu ajutorul camerelor de supraveghere a trecut tacit de Senat. În acest fel, drumurile publice vor fi monitorizate video de Poliția Română, iar contravențiile vor fi constatate automat, la fel ca și aplicarea amenzilor. Actul normativ urmează să fie supus aprobării în Camera Deputaților, iar apoi va merge la promulgare, la președinte și apoi publicat în Monitorul Oficial.

3. Pensiile vor întârzia două zile în luna ianuarie

Poșta Română a anunțat că banii pentru drepturile sociale vor fi virați în conturile sale începând cu 4 ianuarie și vor fi distribuite cu un decalaj. Asta în condițiile în care, în alte luni Poșta primește prima parte din banii de pensii cu trei zile înainte de prima zi lucrătoare. Astfel că, pensiile vor fi livrate la domiciliu în perioada 6-17 ianuarie, iar la ghișeele subunităților poștale până în data de 19 ianuarie. (Mai multe detalii, aici…)

4. Angajații din Sănătate, protest în stradă

Sindicaliștii s-au adunat în fața Palatului Victoria și au protestat pentru că nu au fost plătiți. Protestatarii au mers apoi la Palatul Cotroceni, dar și la Palatul Parlamentului. Federația solicită plata salariului de bază pentru toți angajații, raportarea sporurilor la salariul de bază. Astfel de manifestații au avut loc în toată țara. (Mai multe detalii, aici…)

5. Avem buget pentru 2022

Judecătorii Curții Constituționale a României (CCR) au respins sesizarea de neconstituționalitate a USR pe Legea bugetului cu unanimitate de voturi. Asta după ce, săptămâna trecută, Plenul reunit al Parlamentului a finalizat discuțiile pe proiectul bugetului de stat și al asigurărilor sociale pentru anul 2022, iar USR a atacat la CCR ambele proiecte pentru că au susținut că propunerile îi discriminează pe români și sunt făcute doar pentru clientela politică. Decizia Judecătorilor a venit cu o zi înainte de termen, iar actul normativ a fost deja promulgat de președintele Klaus Iohannis, alături de Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2022. (Mai multe detalii despre decizia CCR, aici…)

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Job-urile și inteligența artificială: De ce recrutările cu AI produc mai puține angajări
Digi24
EXCLUSIV Avertismentul lui Diaconescu, după ce serviciile secrete americane au dezvăluit planul lui Putin în Europa: „Rusia nu neagă”
Cancan.ro
Cutremur în lumea interlopă! Elvis Pian a fost eliberat din închisoare
Prosport.ro
FOTO. Adelina Chivu, pe plajă în Thailanda. Cum arată la 43 de ani
Adevarul
De ce nu a construit România autostrăzi în anii ’90. Planul celor peste o mie de kilometri în primul deceniu după Ceaușescu
Mediafax
Prognoza ANM: Vreme schimbătoare de Crăciun și Anul Nou: încălzire temporară, urmată de răcire accentuată și ninsori
Click
O punte „tradițională” anulată de Guvern sparge vacanța românilor. Cum arată calendarul liberelor în 2026
Digi24
Prima reacție a Rusiei la dezvăluirile serviciilor secrete americane privind planul lui Putin de a ataca alte țări din Europa
Cancan.ro
Doliu în televiziunea din România! Un cunoscut prezentator TV a murit, după o carieră de 22 de ani
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Fabrica din România care a produs 1 milion de anvelope în 2025. Este singura din lume cu zero emisii de CO2
Descopera.ro
Ceva s-a prăbușit pe Lună! Momentul a fost înregistrat
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Soțul tău are o amantă tânără! Îmi pare rău!
Descopera.ro
Neuroștiința percepției timpului: de ce creierul simte că orele trec diferit