GÂNDUL urează „LA MULȚI ANI!” Preafericitului Părinte Daniel, patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
Cu ocazia împlinirii vârstei de 73 de ani, Gândul îi urează „LA MULȚI ANI!” Preafericitului Părinte Daniel, dorindu-i sănătate și puterea de a îi îndruma pe enoriași pe drumul smereniei, către Lumina izvorâtă de la Dumnezeu.
Preafericitul Părinte Daniel, patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, s-a născut în data de 22 iulie 1951 în satul Dobreşti, comuna Bara, judeţul Timiş, iar părinții săi, Alexe şi Stela Ciobotea, l-au botezat Dan-Ilie.
A studiat la Institutul Teologic Universitar Ortodox din Sibiu, în perioada 1970-1974, iar apoi, între 1974-1976, a urmat cursurile de doctorat la Institutul Teologic Universitar Ortodox din Bucureşti, Secţia Sistematică, sub îndrumarea pr. prof. dr. Dumitru Stăniloae. Ulterior, a studiat la Facultatea de Teologie Protestantă a Universităţii de Ştiinţe Umane din Strasbourg (Franţa) și la Facultatea de Teologie Catolică a Universităţii Albert Ludwig din Freiburg im Breisgau (Germania).
În data de 15 iunie 1979, Preafericitul Părinte Daniel și-a teza de doctorat la Universitatea din Strasbourg – „Réflexion et vie chrétiennes aujourd’hui. Essai sur le rapport entre la théologie et la spiritualité”.
Prefericitul Părinte Daniel a intrat în viața monahală la Mănăstirea Sihăstria
Viitorul patriarh al Bisericii Ortodoxe Române a intrat în viaţa monahală în data de 6 august 1987, la Mănăstirea Sihăstria din judeţul Neamţ, cu numele Daniel, avându-l ca naş de călugărie pe Părintele Arhimandrit Cleopa Ilie.
- 14 august 1987 – este hirotonit ierodiacon, iar la 15 august 1987 ieromonah;
- 1988 – este hirotesit protosinghel şi numit consilier patriarhal, director al Sectorului Teologie Contemporană şi Dialog Ecumenic;
- 1988 – devine conferenţiar la Catedra de Misiune Creştină a Institutului Teologic Universitar Ortodox din Bucureşti;
- 12 februarie 1990 – este ales Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, cu titlul de Lugojanul, iar în 4 martie 1990 este hirotonit arhiereu în Catedrala mitropolitană;
- 7 iunie 1990 – este ales Arhiepiscop al Iaşilor şi Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei;
- 1 iulie 1990 – este întronizat Arhiepiscop al Iaşilor şi Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei;
- 1992-2007 – este profesor de Teologie dogmatică şi pastorală la Facultatea de Teologie Ortodoxă Dumitru Stăniloae din Iaşi;
- 12 septembrie 2007 – este ales în demnitatea de Arhiepiscop al Bucureştilor, Mitropolit al Munteniei şi Dobrogei şi Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române;
În data de 30 septembrie 2007 – Preafericitul Daniel a fost întronizat Patriarh în Catedrala patriarhală din Bucureşti.
O activitate academică și de cercetare de excepție
Preafericitul Părinte Daniel a avut, de-a lungul timpului, o bogată activitate academică și de cercetare, fiind nu numai fondator de instituții sau publicații, ci și iniţiator al unor proiecte sau lucrări colective de cercetare sau organizator de simpozioane, colocvii, congrese, expoziţii.
Ca Arhiepiscop, Mitropolit şi Patriarh la Bucureşti (din 30 septembrie 2007), Preafericitul Părinte Daniel a înființat numeroase instituții, printre care pot fi amintite:
- Centrul de Presă Basilica al Patriarhiei Române, care cuprinde Radio Trinitas, TV Trinitas, Ziarul Lumina, Agenţia de Ştiri Basilica şi Biroul de presă al Patriarhiei Române, Bucureşti (27 octombrie 2007);
- Inițierea, susţinerea şi supervizarea lucrărilor de construire a Catedralei Mântuirii Neamului (29 noiembrie 2007, punerea pietrei de temelie; februarie 2011, începutul lucrărilor; 25 noiembrie 2018, sfinţirea Altarului);
- Editurile Basilica şi Trinitas ale Patriarhiei Române, Bucureşti (2008);
- Centrul de Pelerinaj Sfântul Apostol Pavel al Patriarhiei Române (2008);
- Agenţia de Pelerinaj Basilica Travel a Patriarhiei Române (2008);
- Editura Cuvântul Vieţii a Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei, Bucureşti (2008);
- Reorganizarea Palatului Patriarhiei drept Centru de Conferinţe (2010);
- Centrul de pregătire pentru patrimoniu Sfântul Constantin Brâncoveanu al Patriarhiei Române, Bucureşti (2010);
- Înfiinţarea Imprimeriei Pharos, Popeşti-Leordeni (18 martie 2011);
- Casa Memorială Arhimandrit Arsenie Papacioc de la Mănăstirea Sfânta Maria – Techirghiol, Stavropighie patriarhală (2011);
- Modernizarea Tipografiei Cărţilor Bisericeşti, Bucureşti (2012);
- Modernizarea Bibliotecii Sfântului Sinod, Bucureşti (2012);
- Înfiinţarea Centrului Naţional de Formare Continuă „Dumitru Stăniloae” al Patriarhiei Române (28 octombrie 2012);
- Reorganizarea Centrului Eparhial Bucureşti (locaţie şi funcţionare, 2011; consolidare, 2017-2018);
- Înfiinţarea librăriei şi a magazinului de obiecte bisericeşti Librăria Ortodoxă (2014);
- Consolidarea şi restaurarea Palatului Patriarhiei – Centrul de Conferinţe (lucrări desfăşurate între anii 2014-2016);
- Muzeul Patriarhilor din Reşedinţa Patriarhală (2014);
- Muzeul de artă bisericească de la Mănăstirea Antim (2016);
- Muzeul de artă bisericească de la Palatul Patriarhiei (2016);
- Mai multe magazine de cărţi şi obiecte bisericeşti (9 în Bucureşti, 2 în Ploieşti, 1 în Câmpina, 1 în Urlaţi);
- Muzeul Rugul aprins, Mănăstirea Antim (2017);
- Înfiinţarea unei extensii universitare a Facultăţii de Teologie Ortodoxă Justinian Patriarhul din Bucureşti, la Roma, pentru nivelul de licenţă, specializarea Teologie Pastorală (prima sesiune de admitere, 21-23 septembrie 2017).
O prodigioasă activitate strânsă între coperte
Preafericitul Părinte Daniel, patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, și-a publicat convingerile spirituale, sfaturile înțelepte pentru enoriași și trăirile adânci rezultate din comuniunea cu Dumnezeu, înt-o serie de volume care este departe de a fi încheiată.
Dintre volumele publicate pot fi amintite:
- Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea… 12 Scrisori pastorale de Crăciun şi Paşti, Ed. Trinitas, Iaşi, 1996, 97 p.;
- Confessing the Truth in Love: Orthodox Perceptions on Life, Mission and Unity, Ed. Trinitas, Iaşi, 2001, 258 p.;
- Făclii de Înviere – Înţelesuri ale Sfintelor Paşti, Ed. Trinitas, Iaşi, 2005, 183 p.;
- Dăruire şi dă Raze şi chipuri de lumină din istoria şi spiritualitatea românilor, Ed. Trinitas, Iaşi, 2005, 439 p.;
- Daruri de Crăciun – înţelesuri ale sărbătorii Naşterii Domnului, Ed. Trinitas, Iaşi, 2005, 138 p.;
- Brâncuşi. Sculptor creştin ortodox, Ed. Trinitas, Iaşi, 2007, 88 p.;
- Comori ale Ortodoxiei. Explorări în spiritualitatea liturgică şi filocalică, Ed. Trinitas, Iaşi, 2007, 450 p.;
- Făclii de Înviere – Înţelesuri ale Sfintelor Paşti, Ed. Basilica, Bucureşti, 2008, 184 p.;
- Foame şi sete după Înţelesul şi folosul postului, Ed. Basilica, Bucureşti, 2008, 220 p.;
- La joie de la fidélité, Ed. Cerf, Paris, 2009, 432 p.;
- Teologie şi spiritualitate, Bucureşti, Ed. Basilica, 2009, 318 p.;
- Misiune pentru mântuire. Lucrarea Bisericii în societate, Ed. Basilica, Bucureşti, 2009, 922 p.;
- Libertate pentru comuniune. Lucrarea Bisericii în societate în anul 2009, Ed. Basilica, Bucureşti, 2010, 787 p.;
- Credinţă pentru fapte bune. Lucrarea Bisericii în societate în anul 2010, Ed. Basilica, Bucureşti, 2011, 458 p.;
- Lumina Botezului şi bucuria familiei. Lucrarea Bisericii în societate în anul 2011, Ed. Basilica, Bucureşti, 2012, 469 p.;
- Semne de speranţă. Lucrarea Bisericii în societate în anul 2012, Ed. Basilica, Bucureşti, 2013, 565 p.;
- Daruri de Crăciun – înţelesuri ale sărbătorii Naşterii Domnului, ediţia a II-a, revizuită şi adăugită, Basilica, Bucureşti, 2013, 239 p.;
- Comuniune şi înnoire misionară. Lucrarea Bisericii în societate în anul 2013, Ed. Basilica, Bucureşti, 2014, 717 p.;
- Făclii de înviere – înţelesuri ale Sfintelor Paşti, ediţia a IV-a, revizuită şi adăugită, Basilica, Bucureşti, 2014, 304 p.;
- Ştiinţa mântuirii – Vocaţia mistică şi misionară a teologiei, Ed. Basilica, Bucureşti, 2014, 334 p.
- Iubirea Jertfelnică – lumină a Învierii. Lucrarea Bisericii în societate în anul 2014, Basilica, Bucureşti, 2015, 799 p.;
- Ομολογοuντες τις Αληθεια εν Αγαπη (Mărturisind adevărul în iubire), în lb. greacă de Pr. Dimitrios Fourlemadis, Ed. Επταλοφος, Atena, 2015, 368 p.;
- Misiunea parohiei şi a mănăstirii azi. Lucrarea Bisericii în societate în anul 2015, Basilica, Bucureşti, 2016, 642 p.;
- Evanghelia slavei lui Hristos. Predici la Duminicile de pe an, Ed. Basilica, Bucureşti, 2016, 512 p.;
- Bucuria comuniunii şi dinamica misiunii creştine. Lucrarea Bisericii în societate în anul 2016, Ed. Basilica, Bucureşti, 2017, 752 p.;
- Învăţătura Ortodoxă despre Sfintele Icoane, Ed. Basilica, Bucureşti, 2017, 75 p.;
- Slujirea Bisericii – jertfelnicie şi bucurie. Interviu acordat TVR, Ed. Basilica, Bucureşti, 2018, 54 p.;
- Lumina Sfintelor icoane şi jertfa apărătorilor Ortodoxiei. Lucrarea Bisericii în societate în anul 2017, Ed. Basilica, Bucureşti, 2018, 832 p.;
- Cuvinte ale credinţei, lumini pentru viaţă. Florilegiu tematic, Ed. Basilica, Bucureşti, 2018, 79 p.;
- Unitate naţională şi dinamică pastorală. Lucrarea Bisericii în societate în anul 2018, Ed. Basilica, Bucureşti, 2019, 768 p;
- Satul Românesc, creator şi păstrător de artă creştină populară, Ed. Basilica, Bucureşti, 2019, 31 p ;
- Satul Românesc. Izvor de spiritualitate şi cultură populară, Ed. Basilica, Bucureşti, 2019, 144 ;
- Unire şi demnitate. Rolul Bisericii în realizarea şi păstrarea idealului unităţii naţionale, Basilica, Bucureşti, 2019, 191 p.;
- Credinţa şi Educaţia. Principalele lumini ale vieţii, Basilica, Bucureşti, 2019, 542 p.;
- Biserica binecuvintează Universitatea. Cultivarea unei comuniuni de valori ale umanităţii inteligente şi înţelepte, Basilica, Bucureşti, 2019, 544 p.;
- Omagierea satului românesc şi evocarea patriarhilor cărturari: Lucrarea Bisericii în societate în anul 2019, Basilica, Bucureşti, 2020, 573 p..
Aducerea moaștelor unor sfinți la București, prin eforturile Preafericitului Părinte Daniel
În anul 2008, Preafericitul Părinte Daniel a reluat tradiţia Pelerinajului de Florii în marile oraşe din cuprinsul Arhiepiscopiei Bucureştilor, iar ulterior au fost aduse la București moaște și relicve în fața cărora enoriașii au îngenuncheat și s-au rugat.
- 2008 – moaştele Sfântului Apostol Pavel, Veria (Grecia);
- 2008 – moaştele Sfântului Sofronie, Patriarhul Constantinopolului, Corint (Grecia);
- 2009 (29 şi 30 aprilie) – moaştele Sfântului Ierarh Grigorie Palama, Arhiepiscopul Tesalonicului;
- 2009 (Sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor) – moaştele Sfântului Ierarh Vasile cel Mare, Arhiepiscopul Cezareei Capadociei, din patrimoniul Sfântul Sinod al Greciei (Atena);
- 2010 – fragment din lemnul Sfintei Cruci, Mitropolia de Drama (Grecia);
- 2011 – Cinstitul Cap al Sfântului Apostol Andrei, Mitropolia de Patras (Grecia);
- 2012 – moaştele Sfântului Ierarh Nectarie, vindecătorul de boli, Eghina (Grecia);
- 2013 – fragment din moaştele Sfintei Împărătese Elena şi Icoana Sfântului Împărat Constantin cel Mare (Corint, Grecia);
- 2014 – fragment din Lemnul Sfintei Cruci, încadrată într-o icoană a Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, adusă de Preafericitul Părinte Teofil al III-lea, Patriarhul Ierusalimului;
- 2015 (16 octombrie) – moaştele Sfintei Mironosiţe Maria Magdalena, Mănăstirea Simonopetra (Sfântul Muntele Athos);
- 2015 (23-28 octombrie) – moaştele Sfinţilor Trei Ierarhi de la Mănăstirea Sfântul Pavel, (Sfântul Munte Athos);
- 2016 (22-27 octombrie) – moaştele Sfântului Apostol, întâiul Mucenic şi Arhidiacon Ştefan;
- 2017 (1-9 martie) – Icoana Maicii Domnului Iordăniţa, cu prilejul evenimentelor organizate de Parohia Icoanei, Protopopiatul 2 Capitală, la Duminica Ortodoxiei;
- 2017 (27 aprilie) – un fragment din moaştele Sfântului Cuvios Antonie cel Mare, de la Mănăstirea Saint-Antoine, Franţa;
- 2017 (Sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor) – moaştele Sfântului Cuvios Serafim de Sarov, aduse de Patriarhul Kiril al Moscovei şi al Întregii Rusii;
- 2018 (23-26 noiembrie – sfințirea Altarului Catedralei Naţionale) – Cinstita mână a Sfântului Apostol Andrei, cel Întâi chemat, Ocrotitorul României, adusă de o delegaţie a Mitropoliei de Patra (Grecia);
- 2018 ( 29 noiembrie) – fragment din moaştele Sfântului Ioan Iacob Hozevitul de la Neamţ, adus în dar de către Preafericitul Părinte Patriarh TEOFIL III al Ierusalimului pentru Catedrala Naţională;
- 2019 (12 octombrie) – moaştele (mâna dreapta) Sfântului Ierarh Spiridon, Episcopul Trimitundei, făcătorul de minuni, aduse în România cu prilejul Sărbătorii Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iaşi, venerate la Catedrala Patriarhală din Bucureşti (între orele 07:00-14:00).
- 2019 (25-29 octombrie) – moaştele Sfântului Ierarh Dionisie, Episcopul Cetăţii Albe și ale Sfintei Muceniţe Filofteia de la Curtea de Argeş, aduse la Bucureşti cu prilejul hramului Catedralei Patriarhale (Sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor).
Preafericitul Părinte Daniel, membru de onoare al Academiei Române
Preafericitul Părinte Daniel este membru de onoare al Academiei Române din data de 19 decembrie 2007, iar munca sa asiduă desfășurată de-a lungul timpului i-a fost recunoscută și omagiată.
- Diploma de onoare a Societăţii Cultural-Bisericeşti Mitropolitul Silvestru, Cernăuţi (5 februarie 1992);
- Doctor Honoris Causa al Universităţii Catolice Sacred Heart, Fairfield, Connecticut – SUA (2003);
- Senator de onoare al Universităţii Dunărea de Jos, Galaţi (2003);
- Membru de onoare al Colegiului Coriolan Brediceanu Lugoj (24 octombrie 2005);
- Doctor Honoris Causa al Universităţii de Arte George Enescu din Iaşi (14 ianuarie 2006);
- Doctor Honoris Causa al Universităţii Lucian Blaga, Sibiu (29 noiembrie 2008);
- Doctor Honoris Causa al Universităţii 1 Decembrie 1918 din Alba Iulia (30 noiembrie 2008);
- Doctor Honoris Causa al Universităţii Aurel Vlaicu din Arad (5 decembrie 2008);
- Doctor Honoris Causa al Universităţii de Vest Vasile Goldiş din Arad (6 decembrie 2008);
- Diploma de Protector al Fundaţiei Pro Oriente, Viena, Biblioteca Naţională a Austriei, Sala de Onoare – Prunksaal (15 iunie 2009);
- Doctor Honoris Causa al Institutului de Teologie Ortodoxă Saint Serge din Paris (9 iulie 2009);
- Doctor Honoris Causa al Universităţii Eftimie Murgu din Reşiţa (13 septembrie 2010);
- Doctor Honoris Causa al Universităţii din Oradea (18 septembrie 2010);
- Doctor Honoris Causa al Universităţii I. Cuza din Iaşi (15 octombrie 2010);
- Doctor Honoris Causa al Universităţii Dunărea de Jos, Galaţi (30 noiembrie 2011);
- Doctor Honoris Causa al Universităţii Babeş-Bolyai, Cluj (7 decembrie 2011);
- Diploma de excelenţă şi Medalia de onoare a Universităţii Româno-Americane, Bucureşti (16 ianuarie 2014);
- Doctor Honoris Causa al Universităţii Titu Maiorescu din Bucureşti (10 decembrie 2015);
- Doctor Honoris Causa al Universităţii Creştine Dimitrie Cantemir din Bucureşti (22 martie 2016);
- Doctor Honoris Causa al Universităţii Politehnica din Bucureşti (14 aprilie 2016);
- Medalia aniversării a 25 de ani de existenţă a Institutului Naţional pentru Studiul Totalitarismului (20 noiembrie 2018).