GÂNDUL vă urează LA MULȚI ANI și un AN NOU FERICIT!
Dragi cititori, colaboratori și parteneri, am străbătut împreună, ceas după ceas și zi după zi, încă un an provocator, unul în care în care solidaritatea și dorința de pace au reprezentat laitmotivul fiecărei zile, pe toate meridianele.
Am devenit cu toții mult mai atenți la tot ceea ce se întâmplă în jurul nostru, ascultând, ascultându-ne și reînvățând să mergem mai departe, suflet lângă suflet.
Anul 2023 s-a aflat, din păcate, tot sub semnul lui Marte, zeul trufaș al războiului, iar conflictul din Ucraina, departe de a se încheia, a continuat și s-a transformat într-un război de uzură. Mai mult, conflictul din Orientul Mijlociu, izbucnit în plină toamnă, a strâns alte îngrijorări comune și a adăugat un nou capitol acestui scenariu mondial tensionat.
Dar anul 2024 pornește la drum sub același semn simbolic al ÎNCREDERII, al SPERANȚEI și al dorinței de BINE, iar alte 365 de file albe așteaptă să fie scrise, printr-un efort multiplicat la scară planetară. Încă există temeri, încă se fac auzite prejudecăți, încă se luptă pe mai multe fronturi, dar VIAȚA are puterea formidabilă de a învinge, de fiecare dată.
Așa cum s-a întâmplat și în anul care se încheie peste doar câteva zeci de minute, GÂNDUL va menține ștacheta ridicată la cele mai înalte standarde jurnalistice și vă va conecta la cele mai noi informații, prezentate corect și echilibrat, oferindu-vă – cotidian – o imagine de ansamblu a lumii tumultoase în care nu suntem doar observatori, ci chiar personaje principale ale unui scenariu complex pe care îl construim pas cu pas, fiecare dintre noi.
Dragi cititori, colaboratori și parteneri, dragi români, GÂNDUL nostru este doar la voi, oriunde v-ați afla. Vă dorim sănătate, fericire și numai împliniri!
Să vă iubiți aproapele, fiindcă doar faptele bune sunt fundația unui viitorul comun. Dumnezeu să vă ocrotească, iar trecerea în noul an să vă fie călăuzită doar de iubire, generozitate, încredere și înțelepciune.