Gen. (r) Virgil Bălăceanu susține că NATO va interveni pentru apărarea României, dacă situația o va cere, însă țara noastră trebuie să fie și ea pregătită în fața unor eventuale atacuri, ținând cont și de contextul în care ne aflăm. Fostul reprezentant al României la Comandamentul NATO de la Bruxelles și fost șef al Brigăzii Multinaționale din Sud-Estul Europei a vorbit și despre schimbările care ar trebui operate la nivelul Armatei Române, dar și despre percepția populației cu privire la stagiu militar voluntar, un subiect care a deschis Cutia Pandorei, suscitând numeroase controverse și interpretări.
Declarațiile au fost făcute în cadrul podcastului SPIN, realizat de PSD, discuția fiind centrată pe ideea dacă Armata României ar rezista astăzi unui eventual atac, în contextul în care un sondaj de opinie a arătat faptul că cei mai mulți dintre români se bazează pe faptul că ne apără NATO.
„Este de înțeles că NATO intervine pentru apărarea României, dar NATO intervine pentru apărarea României nu peste noapte. (…) Până NATO își dislocă forțele principale, efortul este al nostru, efortul pentru postura de descurajare. Dacă Ucraina nu va fi sprijinită consistent de către occidentali, Federația Rusă nu se va limita la Donbas”, a mărturisit gen. (r) Virgil Bălăceanu.
„Dacă ne gândim la Armata României, cred că vă referiți la Armata României, forțele active și rezerviștii. Forțele active sunt pregătite în cea mai mare măsură, nu sunt suficiente. Rezerviștii sunt complet îmbătrâniți și nepregătiți. Aceasta este realitatea. Noi trebuie să plecăm în analiza noastră de la un asemenea adevăr.
Ca atare, reluăm discuția legată de rezerva Armatei României, este esențială și sigur trebuie să mergem în obiectivele pe care ni le propunem. Este un obiectiv esențial la ora actuală, refacerea rezervei Armatei României pe principiile voluntariatului.Nu trebuie să avem o viziune o viziun apocaliptică, dar trebuie să avem o viziune realistă. Iar această viziune realistă înseamnă cu cât ești mai bine pregătit, cu atât realizezi elementul de descurajare”, a punctat fostul reprezentant al României la Comandamentul NATO de la Bruxelles.
Gen. (r) Virgil Bălăceanu recunoaște că domeniul militar nu este unul cunoscut în România, deoarece nu este suficient de mediatizat, acesta fiind și motivul pentru care oamenii înțeleg eronat unele lucruri legate de Armata Română și de rezerva militară pe bază de voluntariat.
„Domeniul (n.r. – cel militar) nu este atât de bine cunoscut. Dacă nu ar fi fost intervenția generalului Vlad legată de serviciul voluntar soldat în termen, noi nu am fi avut această campanie mediatică, nu am fi avut poziționările politicienilor, indiferent cum le-am catalogat pe acestea. Abia acum toată lumea analizează. (…)
Avem nevoie de o înțelegere la nivelul societății, avem nevoie de o reacție, din punct de vedere al deciziilor politice deja întârziate, dar care pot fi accelerate, chiar dacă suntem într-un an electoral. Avem nevoie de o cunoaștere a domeniului. Noi am vorbit acum despre rezerva voluntară și nu se știu prea multe lucruri despre rezerva voluntară. Avem o lege în aplicare pentru refacerea rezervei pe principiul de voluntariat.”
Generalul-locotenent Gheorghiță Vlad, șeful Statului Major al Armatei Române, a lansat un avertisment dur, privind posibilitatea unui conflict armat cu Rusia, un subiect discutat intens în spațiul public, dar și la nivelul oficialilor internaționali și a analiștilor politici. Acesta a mai precizat că a discutat problema inclusiv la nivel de Consiliu Suprem de Apărare a Țării (CSAT).
Marcel Ciolacu a contrazis afirmațiile oficialului Armatei Române, punctând că România a nu a fost niciodată mai sigură.
Șeful Statului Major al Apărării a acordat un interviu în care a menționat pericole care vizează România „în perioada imediat următoare.” Generalul Gheorghiță Vlad, noul șef al Statului Major al Apărării, mărturisește că „nu trebuie irosită” nicio secundă și că România trebuie să se pregătească rapid pentru un conflict iminent declanșat de Federația Rusă.
Ofițerul de rang înalt amintește, în același interviu extins acordat publicației Europalibera.org, că România nu are cadrul legal necesar în acest moment pentru a pregăti populația să facă față în cazul extinderii războiului din Ucraina și nici pentru a acționa proporțional cu pericolele militare existente.
Premierul Marcel Ciolacu l-a contrazis joi, într-o conferință de presă, pe noul șef al Statului Major al Apărării, general-locotenentul Gheorghiţă Vlad, care a afirmat că românii trebuie să se pregătească pentru un război.
„România nu are niciun risc să fie angajată într-un război, România nu a fost niciodată mai sigură din acest punct de vedere decât este astăzi. Faptul că facem parte din NATO este foarte important și vedeti ce desfășurare de forțe și militari din toată Europa și SUA sunt pe teritoriul României, poliție aeriană, deci haideti să stăm liniștiți, că România nu va intra în niciun război. Chiar dacă este an electoral, cred că trebuie să fie o linie roșie cu anumite lucruri cu care ne jucăm și cu care nu ne jucăm”, a comentat Marcel Ciolacu declarațiile generalul-locotenentului. Gheorghiță Vlad.
CITIȚI ȘI: