Generalul Nicolae Spiroiu, fost ministru al Apărării Naționale, a murit la 85 de ani
Generalul Nicolae Spiroiu, ministru al Apărării Naționale în perioada 1991-1994, în guvernele Roman, Stolojan și Văcăroiu, a murit la 85 de ani.
Anunțul trist a fost făcut de Ioan Mircea Pașcu, fost ministru al Apărării în Guvernul Năstase.
„Acum am aflat, cu surpriza și durere, despre decesul Generalului Nicolae Spiroiu, ultimul ministru militar al României.
El m-a învățat ce înseamnă sa conduci oameni, ce înseamnă munca administrativă, atunci când am fost numit ca prim civil in conducerea Ministerului Apărării după război, in Martie 1993.
Ii sunt veșnic recunoscător și sunt convins ca Dumnezeu l-a luat sub paza lui, pentru ca așa face cu oamenii buni!
Adio, Nicule! Condoleanțe familiei!”, a scris Ioan Mircea Paşcu pe pagina sa de Facebook.
În calitate de ministru al Apărării, Nicolae Spiroiu a contribuit la apropierea României de NATO și a sprijinit lucrările Comisiei senatoriale de anchetă asupra evenimentelor sângeroase din decembrie 1989.