Prima pagină » Actualitate » VIDEO | Geoană: Comandantul suprem aliat, în premieră în istoria NATO, a ordonat dislocarea forței de reacție rapidă, inclusiv în România

VIDEO | Geoană: Comandantul suprem aliat, în premieră în istoria NATO, a ordonat dislocarea forței de reacție rapidă, inclusiv în România

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a declarat că Alianța va lua cele mai dure măsuri posibile pentru a-și proteja aliații. El a precizat că a fost activat planul de apărare, Comandantul suprem aliat, în premieră în istoria NATO, ordonând dislocarea forței de reacție rapidă a Alianței.

„Este clar că atacul masiv al Rusiei din direcții diferite, cu forțe combinate, cu atacuri cibernetice, creează o dificultate pentru forțele ucrainene. Salut curajul și sacrificiul pe care îl fac forțele ucrainene, acel dialog de pe Insula Șerpilor arată că oamenii aceștia, cu riscul de a muri, preferă să-și apere țara”, a declarat Mircea Geoană, la Digi24.

Secretarul general adjunct al NATO a afirmat că nu poate preciza care va fi deznodământul conflictului militar dintre  Rusia și Ucraina, dar în orice caz, Rusia va suporta consecințe masive din partea tuturor țărilor Occidentale.

„Nu pot specula cu privire la durată, la deznodământ, dar știu că pentru Federația Rusă, pe lângă costurile financiare, diplomatice, tehnologice, sunt și victime din partea armatei ruse. Sunt surprins plăcut că, pe străzile Rusiei, cetățenii ruși ies pe stradă și au curajul să protesteze cu riscul de a fi arestați.

Chiar dacă Putin va avea succes în Ucraina – va fi o victorie „a la Pirus”, pentru că de fapt își va șubrezi soclul inclusiv în Rusia, economia, ”sărăcia și izolarea Rusiei va produce efecte”, a mai spus Mircea Geoană.

Secretarul general adjunct al NATP a precizat că, în cadrul Alianței, s-au luat niște măsuri în premieră, care au ca rol descurajarea clară a oricărei acțiuni din partea rușilor.

„Noi, la NATO, luam măsurile cele mai puternice. Acum, am activat planul de apărare, în premieră pentru NATO. Comandantul suprem aliat – în premieră în istoria NATO – a ordonat dislocarea forței de reacție rapidă a NATO, inclusiv în România.

Avem azi în România avioane F-35 din SUA, aeronave britanice și germane. Nu avem cum să nu reacționăm, să restabilim echilibrul strategic în regiune. Vom întări semnificativ postura NATO pe flancul Estic, cu tot ce înseamnă protejarea fiecărui centimetru pătrat al statelor aliate”, a subliniat Geoană.

Absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, Alexandru Toșa a debutat în presă în 2020. Începând din mai 2021 face parte din echipa ... vezi toate articolele

Citește și