George Alagiah, unul dintre cei mai longevivi și respectați jurnaliști ai BBC, a murit la 67 de ani, la nouă ani după ce a fost diagnosticat cu cancer, transmite postul britanic. El a fost o prezență permanentă în cadrul știrilor televizate britanice timp de peste trei decenii, prezentând în ultimii 20 de ani BBC News at Six.
Alagiah a fost premiat pentru reportajele despre foametea și războiul din Somalia la începutul anilor 1990 și a fost nominalizat pentru un Bafta în 1994 pentru că a acoperit campania de genocid a lui Saddam Hussein împotriva kurzilor din nordul Irakului.
De asemenea, a fost numit jurnalistul anului de către Amnesty International în 1994, pentru reportajul despre războiul civil din Burundi, și a fost primul jurnalist BBC care a relatat despre genocidul din Rwanda.
George Maxwell Alagiah s-a născut în Colombo, Sri Lanka, înainte de a se muta în copilărie în Ghana și apoi în Anglia.
Principala sa amintire din copilărie legată de Sri Lanka a fost plecarea din această țară. Părinții săi erau tamili creștini; țara, numită pe atunci Ceylon, era împotmolită în violențe etnice.
Tatăl său, Donald, era inginer, specializat în distribuția apei și irigații. Simțindu-se nedorit și nesigur în țara sa, și-a dus tânăra familie în Africa, în căutarea unei vieți noi și mai bune.
Inițial, familia a prosperat acolo, dar părinții lui Alagiah au decis să își educe copiii în Anglia când o lovitură de stat a înrăutățit atmosfera din Ghana. La vârsta de 11 ani, tatăl său l-a lăsat la internatul din Portsmouth; amândoi au trebuit să își stăpânească lacrimile.
Copilăria sa plină de schimbări și asimilare a contribuit la formarea personalității sale și i-a influențat modul în care și-a exercitat profesia de jurnalist.
„A existat un anumit rasism. Era aproape singurul băiat de culoare; în dușuri se auzeau „mișto-uri” de genul „Bongo Bongo land”, a dezvăluit jurnalistul, potrivit BBC.
A renunțat să le mai ceară oamenilor să îi spună numele corect (familia lui îl pronunța „Uller-hiya”).
„În acele zile”, a reflectat el, „aproape că îți cereai scuze dacă aveai un «nume ciudat».” Alternativa era să ieși în evidență ca un „cactus exotic într-un pat de plante de primăvară de pe pajiște”.
Oamenii îi comparau deseori înfățișarea cu cea a lui Omar Sharif. Ceea ce voiau să spună cu adevărat, a scris el mai târziu, era că era educat și vorbea frumos, deși avea pielea brună.
El credea că devenise „genul potrivit” de străin într-o țară în care „clasa socială învinge de fiecare dată rasa”.
Mai târziu, a urmat cursurile Universității Durham, unde a întâlnit-o și mai târziu s-a căsătorit cu Frances Roberthan. După absolvire, a petrecut șapte ani la South Magazine, mândru de linia sa editorială care prezenta o lume inegală ca fiind una instabilă.
În 1989 s-a alăturat BBC drept corespondent pentru afaceri externe, iar apoi a devenit corespondent pentru Africa, continentul copilăriei sale.
A fost adesea o experiență deprimantă. A intervievat copii soldați în Liberia, victime ale violurilor în masă în Uganda și a fost martor la foamete și boli aproape peste tot.
„Există o nouă generație în Africa”, scria el, „generația mea, copiii libertății, născuți și educați în acei ani de euforie de după independență, am avut o șansă. Nu am făcut mare lucru cu ea”.
Unul dintre cele mai mândre momente profesionale ale sale a fost atunci când a difuzat unele dintre primele imagini ale epurării etnice din Kosovo, în 1999, a spus el.
Alte subiecte pe care le-a acoperit în reportaje și documentare au inclus comerțul cu organe umane în India, copiii străzii în Brazilia, războiul civil din Afganistan și încălcarea drepturilor omului în Etiopia.
El a intervievat personalități precum președintele sud-african Nelson Mandela, arhiepiscopul Desmond Tutu, secretarul general al ONU Kofi Annan și președintele Robert Mugabe din Zimbabwe.
Trecând la prezentarea știrilor, a prezentat BBC One O’Clock News, Nine O’Clock News și BBC Four News, înainte de a fi numit unul dintre principalii prezentatori ai emisiunii Six O’Clock News în 2003.
A prezentat emisiuni de știri din Sri Lanka după tsunami-ul din decembrie 2004, precum și reportaje din New Orleans în urma uraganului Katrina și din Pakistan după cutremurul din Asia de Sud din 2005.
A fost numit OBE (Officer of the Order of the British Empire – Ofițer al Ordinului Imperiului britanic) pentru servicii aduse jurnalismului în 2008.
După diagnosticul inițial de cancer al lui Alagiah, în 2014, boala s-a răspândit la ficat și la ganglionii limfatici, care au necesitat chimioterapie și mai multe operații, inclusiv una de extirpare a celei mai mari părți a ficatului.
El a declarat că a fost o „persoană mai bogată” pentru această experiență la întoarcerea la prezentare, în 2015, și a spus că lucrul în redacție a fost „o parte atât de importantă pentru a rămâne energic și motivat”.
A fost nevoit să ia alte câteva pauze de la serviciu pentru a urma un tratament, iar în ianuarie 2022 a declarat că a crezut că cancerul „probabil că mă va prinde în cele din urmă”, dar că se simte totuși „foarte norocos”.
Vorbind la podcastul Desperately Seeking Wisdom în 2022, el a spus că atunci când i s-a descoperit cancerul, i-a luat ceva timp să înțeleagă ce „trebuia să facă”.