Ger cumplit în România. Noapte geroasă în București, minus 12 grade la Miercurea Ciuc. Când scăpăm de frig

Publicat: 14 12. 2022, 10:34
Actualizat: 14 12. 2022, 10:35
Foto: Pexels.com

Iarna și-a intrat pe deplin în drepturi, iar valul de frig care a lovit România face ca termometrele din întreaga țară să înregistreze cele mai scăzute temperaturi din acest sezon. 

În București, miercuri dimineaţă au fost -4 grade Celsius. Polul frigului din această dimineață a fost în judeţul Harghita, la Miercurea-Ciuc, unde s-au minus 12,3 grade Celsius, iar la Topliţa minus 12,2 grade.

Ger cumplit a fost şi în localitatea Joseni, unde mercurul termometrelor a arătat minus 11,3 grade, cea mai ridicată temperatură fiind înregistrată la Odorheiu Secuiesc, unde au fost minus 8,8 grade, relatează agerpres.ro.

Ger cumplit în România. Cum va fi vremea până la Crăciun. Când scăpăm de frig

Banat

Intervalul celor două săptămâni de prognoză va fi caracterizat de oscilații termice semnificative, perioadele reci alternând cu cele mai calde. Astfel, în primele zile și cu probabilitate mare și în perioada 18-20 decembrie, valorile termice se vor situa sub cele climatologic specifice, cu medii ale maximelor de 0…2 grade și ale minimelor de -7…-4 grade. În restul timpului se vor înregistra temperaturi apropiate sau peste cele normale în această lună, cele mai ridicate valori fiind estimate în zilele de 15 și 16 decembrie, cu 9…13 grade ziua și 3…6 grade noaptea, mediat regional.

În perioada 14 -18 decembrie va crește probabilitatea pentru precipitații mai frecvente și temporar mai intense- predominant ploi la început, apoi mixte. În celelalte zile ale intervalului de referință, precipitații în general slabe vor fi posibile pe spații mici.

Crișana

Pe parcursul celor două săptămâni de prognoză, vor fi oscilații termice importante, perioadele reci alternând cu cele de vreme caldă. Astfel, în primele zile și cu probabilitate mare și în perioada 18-20 decembrie, temperatura aerului va avea valori sub cele climatologic specifice, cu medii ale maximelor de -1…3 grade și ale minimelor de -8…-4 grade. În restul timpului se vor înregistra valori apropiate sau chiar peste cele normale în această lună, cu cele mai ridicate în zilele de 15 și 16 decembrie, cu 9…14 grade ziua și 3…7 grade noaptea, în medie regională.

În perioada 14 -18 decembrie va crește probabilitatea pentru precipitații mai frecvente și temporar mai intense- predominant ploi la început, apoi mixte. În celelalte zile ale intervalului de referință, precipitații în general slabe vor fi posibile pe spații mici.

Transilvania

Cele două săptămâni de prognoză vor fi caracterizate de alternața perioadelor de vreme rece cu cele mai calde decât în mod obișnuit. Astfel, cel mai frig va fi în primele zile și cu probabilitate mare și în perioada 18-20 decembrie, când vor fi medii ale maximelor de 0…2 grade și ale minimelor de -12…-7 grade, cu valori chiar mai scăzute în zonele depresionare. În restul timpului se vor înregistra temperaturi ușor peste cele normale în această lună, cele mai ridicate valori fiind estimate între 15 și 17 decembrie, cu 6…13 grade ziua și 0…4 grade noaptea, mediat regional.

În perioada 15 -19 decembrie va crește probabilitatea pentru precipitații pe arii mai extinse – predominant ploi la început, apoi și ninsori. În celelalte zile ale intervalului de referință, precipitații în general slabe vor fi posibile pe spații mici.

Maramureș

Perioada celor două săptămâni de prognoză va fi caracterizată de alternața intervalelor cu vreme rece cu cele mai calde decât în mod obișnuit. Astfel, cel mai frig va fi în primele zile și cu probabilitate mare și între 18 și 20 decembrie, când vor fi medii ale maximelor de -2…2 grade și ale minimelor de -7…-4 grade. În restul timpului se vor înregistra temperaturi ușor peste cele normale în această lună, cele mai ridicate valori fiind estimate în zilele de 15 și 16 decembrie, cu 6…11 grade ziua și 1…4 grade noaptea, mediat regional.

La începutul intervalului de referință pe spații mici vor fi ninsori slabe, iar în perioada 15 -18 decembrie, va crește probabilitatea pentru precipitații pe arii mai extinse – predominant ploi la început, apoi și ninsori. În celelalte zile ale intervalului de referință, precipitații în general slabe vor fi posibile izolat.

Moldova

Intervalul celor două săptămâni de prognoză va fi caracterizat de oscilații termice semnificative, perioadele reci alternând cu cele mai calde. Astfel, în 13-14 decembrie și între 18 și 20 decembrie, vor fi medii ale maximelor de 0…3 grade și ale minimelor de -8…-4 grade, valori de altfel normale pentru această regiune în luna decembrie. În restul timpului se vor înregistra temperaturi în general peste cele climatologic specifice, valorile cele mai ridicate fiind estimate în zilele de 15 și 16 decembrie, cu 6…11 grade ziua și 0…4 grade noaptea, mediat regional.

În perioada 16 -18 decembrie, va crește probabilitatea pentru precipitații – predominant ploi la început, apoi și ninsori. În celelalte zile ale intervalului de referință, precipitații în general slabe, vor fi posibile trecător și pe spații mici.

Dobrogea

Perioada celor două săptămâni de prognoză va fi caracterizată de oscilații termice importante, zilele cu vreme rece alternând cu cele în care temperaturile vor crește semnificativ; la debutul intervalului se va resimți o răcire semnificativă, astfel încât media maximelor va ajunge la 3…6 grade, iar a minimelor la -4…0 grade, valori asemănătoare fiind estimate și pentru perioada 18-21 decembrie. În restul timpului vor fi temperaturi în general peste cele climatologic specifice lunii decembrie, iar cel mai cald va fi între 15 și 17 decembrie, cu 10…15 grade ziua și 3…7 grade noaptea, mediat regional.

Precipitații locale, mixte, vor fi în noaptea de 12 spre 13 decembrie. Probabilitatea pentru precipitații pe arii extinse și moderate cantitativ va crește între 17 și 19 decembrie, în restul intervalului acestea fiind posibile izolat și trecător.

Muntenia

Perioada celor două săptămâni de prognoză va fi caracterizată de oscilații termice importante, zilele cu vreme rece alternând cu cele în care temperaturile vor crește semnificativ; la debutul intervalului se va resimți o răcire semnificativă, astfel încât media maximelor va fi de 3…6 grade, iar a minimelor de -6…-2 grade, valori asemănătoare fiind estimate și pentru perioada 18-21 decembrie. În restul timpului vor fi temperaturi în general peste cele climatologic specifice lunii decembrie, iar cel mai cald va fi între 15 și 17 decembrie, cu 9…13 grade ziua și 0…5 grade noaptea, mediat regional.

Precipitații locale vor fi în noaptea de 12 spre 13 decembrie, apoi probabilitatea ca acestea să se semnaleze pe arii extinse va crește între 16 și 19 decembrie, în restul intervalului fiind posibile izolat și trecător.

Oltenia

Perioadele de vreme mai rece vor alterna cu cele în care vremea se va încălzi semnificativ. Astfel, în 13 și 14 decembrie și din nou între 18 și 21 decembrie vor fi medii ale maximelor de 2…5 grade și ale minimelor de -9…-5 grade. În restul timpului vor fi temperaturi în general peste cele climatologic specifice lunii decembrie, iar cel mai cald va fi între 15 și 17 decembrie, cu 6…12 grade ziua și 0…5 grade noaptea, mediat regional.

În perioada 15 -19 decembrie va crește probabilitatea pentru precipitații – predominant ploi la început, apoi și lapoviță sau ninsoare. În celelalte zile ale intervalului de referință, precipitații în general slabe vor fi posibile pe spații mici.

La munte

Intervalul celor două săptămâni de prognoză va fi caracterizat de alternața perioadelor de vreme rece cu cele mai calde decât în mod obișnuit. Astfel, cel mai frig va fi în primele zile și în perioada 18-20 decembrie când vor fi medii ale maximelor de -8…-2 grade și ale minimelor de -15…-9 grade. În restul timpului se vor înregistra temperaturi ușor peste cele normale în această lună, cele mai ridicate valori fiind estimate între 15 și 17 decembrie, cu 1…8 grade ziua și -4…4 grade noaptea, în medie. La începutul intervalului, pe alocuri, vor fi ninsori slabe.

În perioada 15 -19 decembrie va crește probabilitatea pentru precipitații, la început mixte, apoi ninsori. În celelalte zile ale intervalului de referință, precipitații în general slabe vor fi posibile izolat.