Germania vrea schimbarea legii imigrației. Cine poate cere DUBLĂ CETĂȚENIE

Publicat: 28 03. 2023, 11:32
Actualizat: 28 03. 2023, 11:39
Germania vrea schimbarea legii imigrației / Sursa FOTO: flickr.com

Criza de pe piața muncii determină autoritățile din Germania să modifice legea imigrației astfel încât, pe viitor, să faciliteze străinilor obținerea cetățeniei.

Totul face parte dintr-un plan de schimbări menit a susține creșterea forței de muncă a țării.

În prezent, rezidenții pot solicita cetățenia după opt ani de muncă în Germania.

Cetățenia germană, în doar trei ani

Dar noul proiect de lege, care în curând va fi prezentat Bundestagului, ar permite străinilor să solicite cetăţenia germană după doar cinci ani de reşedinţă. Mai mult, imigranții care dovedesc că au făcut eforturi deosebite de integrare în societate (de exemplu, au învățat limba germană), sunt eligibili să aplice pentru obținerea cetățeniei după trei ani.

O altă schimbare vizează ridicarea interdicţiei privind dubla cetăţenie pentru rezidenții din afara UE. Pe viitor, aceștia nu vor mai fi obligați să renunţe la naţionalitatea ţării în care s-au născut dacă vor să devină cetățeni germani.

În prezent, doar locuitorii statelor membre UE sau cei care au un părinte neamț sunt eligibili pentru a deţine cetăţenia germană.

Ce urmărește Berlinul

Copiind un sistem canadian bazat pe puncte, Berlinul se pregătește să faciliteze intrarea în țară a muncitorilor calificaţi în profesii nerecunoscute în Germania. Este suficient să ai experienţă de lucru și o ofertă de angajare din partea unei firme.

Aceste planuri fac parte dintr-o serie de politici social progresiste propuse de Executivul de la Berlin (o coaliție tripartită). Nemții vor să atragă 400.000 de muncitori străini calificaţi în fiecare an. Se urmărește, astfel, rezolvarea crizei de pe piața muncii, cauzată deopotrivă de îmbătrânirea populaţiei şi de deficitul de personal în sectoarele-cheie ale economiei.

„La fel ca multe alte ţări, astăzi, Germania se confruntă cu presiuni demografice imense şi îşi propune să obţină lucrători mai înalt calificaţi pentru a compensa populaţia îmbătrânită”, a declarat într-un interviu pentru CNBC Natalia Bănulescu-Bogdan, director asociat la Institutul pentru Politica Migraţiei. `Modelele din întreaga lume arată că toate aceste ţări se străduiesc cu adevărat să-i atragă pe cei care pot contribui la economiile lor”, a mai spus ea.

În ianuarie 2023, un sondaj realizat în piață a arătat că peste 50% dintre companiile germane au dificultăţi în a-și ocupa grila de personal, din cauza lipsei muncitorilor calificaţi. Și, cum rata îmbătrânirii populației o depășește pe cea a naturalizării, scrie CNBC, s-a ajuns în prezent la o criză a forței de muncă. „Există o corelaţie între rezultatele mai ridicate pe piaţa muncii şi cetăţenia. Deci există unghiul de integrare economică. Apoi sunt unghiurile politice şi sociale”, explică Bănulescu-Bogdan.

Estimările sunt că în jurul a 10 milioane de persoane (cam 12% din populaţia de 80 de milioane a ţării) trăiesc azi în Germania fără a devine un pașaport german.