Gheorghe Ialomițianu, vicepreședintele PMP: Salariile și pensiile, salvate prin sacrificarea investițiilor și creșterea prețurilor de consum
Gheorghe Ialomițianu, vicepreședintele PMP, a declarat că salariile și pensiile sunt salvate prin sacrificarea investițiilor și creșterea prețurilor de consum.
„Salariile și pensiile – salvate prin sacrificarea investițiilor și creșterea prețurilor de consum
Execuția bugetară pe primele 10 luni din acest an, arată o îmbunătățire a încasărilor din TVA, care reprezinta aproximativ 40% din încasările bugetare suplimentare. Aceste încasări au fost asigurate, în cea mai mare măsura, prin creșterea impozitelor și taxelor, ca urmare a majorării prețurilor, desi la nivel guvernamental s-a spus că în acest an nu va fi majorat nici un impozit.
Din programul bugetar de investiții din acest an, care cuprinde 69 miliarde lei, s-au cheltuit doar 39 miliarde lei, ceea ce înseamnă 57% din acest program.
Din păcate, utilizarea acestor modalități de a asigura bani pentru salarii și pensii sunt păguboase pentru români, pe termen mediu. Creșterea ratei inflației a redus în mod major puterea de cumpărare a românilor. Prin neefectuarea investițiilor publice se pune în pericol creșterea economică și stabilitatea economică și financiară a României pe termen mediu”, a scris Gheorghe Ialomițianu, vicepreședintele PMP, pe Facebook.