Prima pagină » Actualitate » Gheorghe Mărmureanu, după SEISMELE din Oltenia: ”Vor mai fi replici, dar mai mici sperăm”

Gheorghe Mărmureanu, după SEISMELE din Oltenia: ”Vor mai fi replici, dar mai mici sperăm”

Gheorghe Mărmureanu, după SEISMELE din Oltenia: ”Vor mai fi replici, dar mai mici sperăm”

Un val de cutremure au avut loc în ultimele 48 de ore în Oltenia. Totul a început luni, când un seism cu magnitudinea de 5.2 s-a înregistrat luni după-amiaza în Oltenia, seismul resimțindu-se în mai multe orașe, inclusiv în București. Marți, la 15:16:52 (ora României), un nou cutremur cu magnitudinea ML 5.7 s-a produs în Oltenia, Gorj, la adâncimea de 6.3 km.

De atunci și până acum, o serie de replici au zgâlțâit mai multe județe din Oltenia, ba chiar și Banat, și Ardeal.

Profesorul Gheorghe Mărmureanu, fost director general al Institutului Național pentru Fizica Pământului și cercetător științific principal gradul I, actual membru al Societății Române de Fizică și al American Society of Civil Engineers – Mechanical Divsion, a dat câteva explicații după seria de cutremure într-o zonă neașteptată din România.

 ”Aici se produc destul de des seisme, uneori unele în serie, dar deocamdată nu vorbim de cutremure cu potențial devastator. Acum partea bună că avem mai multe descărcări mari de forțe și putem spera ca lucrurile să se liniștească. Oricum vor mai fi replici, dar mai mici sperăm. Există posibilitatea ca roiul de cutremure să migreze, să activeze zona Banatului. Nu vreau să transmit panică. Dar există această posibilitate să se producă și acolo în Banat seisme asemănătoare”, a declatat Gheorghe Mărmureanu, potrivit Adevărul.

Directorul INFP, Constantin Ionescu, a precizat, la conferința comună cu Raed Arafat, că mişcarea faliilor a fost pe verticală la ambele cutremure recente, iar seismul de marţi, cu magnitudinea de 5,7, ”poate să fie un frate al celuilalt”, şi nu o replică.

”Este o zonă în care s-au produs cutremure doar foarte rar, iar atunci când se produceau erau de magnitudini mici – de trei grade, două grade, un grad Pentru noi, este o surpriză că zona respectivă s-a activat Ea a mai produs cutremure în trecut – avem exemplu din anul 1943, când s-a produs un cutremur de 5 grade. De asemenea, în anii 1963-1964 au fost cutremure de 4 şi 4,5 Au fost cutremure și în 1910 şi încă 50 de ani în urmă, 1850, 1860 şi tot de magnitudini de sub patru”, a declarat Constantin Ionescu.

Elena Popescu iubește jurnalismul încă din adolescență, atunci când și-a descoperit pasiunea pentru scriitură. Primul job a fost la numai 21 de ani, când lucra ca reporter pentru un ziar săptămânal. ... vezi toate articolele