Gheorghe Turda, șocat de moartea fulgerătoare a lui Benone Sinulescu: „S-a pierdut un simbol al folclorului românesc”
Colegii de breaslă ai lui Benone Sinulescu au fost șocați de vestea că artistul a murit fulgerător, la vârsta de 84 de ani, în urma unei pneumonii.
Gheorghe Turda, unul dintre colegii de scenă ai lui Benone Sinulescu, a aflat chiar de la reporterii Gândul despre moartea renumitului artist de muzică populară. Marele rapsod s-a declarat de-a dreptul șocat de tragica veste ce a îndoliat o țară întreagă.
„Nu se poate așa ceva! Mi-a fost coleg la Ansamblul Ciocârlia. Un coleg minunat, pe care l-am respectat și l-am iubit. Nu pot să spun decât condoleanțe familiei. S-a pierdut un simbol al folclorului românesc. Sincere condoleanțe și Dumnezeu să-l ierte!”, a spus, cu vocea tremurândă, Gheorghe Turda.
Benone Sinulescu avea pneumonie
Benone Sinulescu a murit joi, la vârsta de 84 de ani, în locuința dintr-o comună din județul Arad. La începutul lunii iulie, interpretul de muzică populară a stat internat într-o clinică de îngrijiri paliative din Arad, din cauza unei pneumonii care s-a agravat pe fondul altor probleme de sănătate.
Ionuț Pavel, impresarul lui Benone Sinulescu, a confirmat pentru Gândul că artistul a decedat: „Din păcate, este adevărat. Avea o pneumonie agresivă și a murit înecat”, a spus Ionuț Pavel.
În luna iulie, artistul a fost găsit căzut în propria locuință, iar de atunci starea sa de sănătate s-a deteriorat. Soția lui Benone Sinulescu a confirmat vestea tristă și a precizat că artistul va fi înmormântat la Cimitirul Eternitatea.
„Am rămas singură, era bine, ne bucuram, dar a făcut o pneumonie de aspirație și s-a dus, n-a vrut să fie dus la spital, de frică, din cauza COVID-19.
A murit astăzi, la orele 14.30, îl ducem la o casă mortuară, la o firmă, apoi de aici o să-l ducem la Filarmonica și îl vom înmormânta la Eternitatea. El este în casă acum, în pat, așteptăm firma mortuară să vină, sunt distrusă de durere. Nu am nevoie de nimic, pe el înapoi nimeni nu îl mai întoarce”, a declarat pentru Impact.ro, soția lui Benone Sinulescu.
Benone Sinulescu și soția sa stăteau, de la începutul pandemiei, în casa pe care o au în comuna Bârzava, din județul Arad.