Prima pagină » Actualitate » VIDEO | Gheorghiță: Ne întreabă medici din alte țări – „câte mii de morți mai trebuie să înregistrați ca să înțelegeți voi ca țară că trebuie să vă vaccinați?”

VIDEO | Gheorghiță: Ne întreabă medici din alte țări – „câte mii de morți mai trebuie să înregistrați ca să înțelegeți voi ca țară că trebuie să vă vaccinați?”

Coordonatorul campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiță, a declarat, vineri, la Digi24, că fără introducerea certificatului digital pentru anumite categorii profesionale, care acum așteaptă un vot decisiv, nu vom putea atinge pragul de 70% grad de imunizare nici peste câteva luni, întrucât românii nu au o cultură a vaccinării, spre deosebire de celelalte țări europene, care consideră absolut normal să te vaccinezi împotriva unei boli și astfel să îți protejezi sănătatea.

Întrebat dacă fără introducerea certificatului verde pentru anumite categorii profesionale se va atinge pragul de 70% grad de vaccinare până la sfârșitul anului, Gheorghiță a declarat: „Este puțin probabil pentru că populația noastră nu este o populație care în mod obișnuit se vaccinează. Nu este în comportamentul nostru această atitudine preventivă. În țările vestice și în cele nordice populația se vaccinează în condiții normale și este un lucru firesc să te vaccinezi ca să îți protejezi sănătatea”.

Medicul a afirmat că dacă legea care introduce certificatul verde pentru anumite categorii profesionale pică în Camera Deputaților foarte probabil nu vom atinge 70% grad de imunizare nici în următoarele luni. De asemenea el spune că este inexplicabil că miile de morți nu ne-au convins nici până acum să ne vaccinăm.

„Foarte probabil ca nu și foarte probabil că va fi greu să atingem această rata de acoperire vaccinală în următoarele luni. Vedem că fiecare val pandemic care generează mii și mii de decese în fiecare zi ar fi trebuit să ne convingă de mult pe toți că doar prin vaccinare putem să evităm astfel de decese, pentru că majoritatea sunt decese prevenibile pe care am fi putut să le evităm dacă ne vaccinam la timp și într-un procent mult mai mare”, a afirmat medicul.

Totodată, și cadrele medicale din celelalte țări europene sunt șocate de atitudinea românilor care deși vad cum le mor zilnic oameni, nu reacționează astfel încât să meargă să se imunizeze.

„Acest lucru l-am discutat și cu colegi din afara țării și care ne-au spus ” câte sute și mii de morți mai trebuie să înregistrați ca să înțelegeți voi ca țară că trebuie să vă vaccinați?”. Sunt niște lucruri pentru alții care ne privesc din afară care sunt absolut de neînțeles”, precizat Valeriu Gheorghită.