Prima pagină » Actualitate » Gigi BECALI, primele declarații după eșecul FCSB în fața lui Manchester United: „Fotbalul se joacă să mai dai și un gol. Strategia nu e bună”

Gigi BECALI, primele declarații după eșecul FCSB în fața lui Manchester United: „Fotbalul se joacă să mai dai și un gol. Strategia nu e bună”

Gigi Becali a comentat rezultatul meciului FCSB – Manchester United, în care echipa roș-albastră a pierdut în fața englezilor cu scorul de 0-2. Becali a precizat că strategia de pe teren a românilor nu a fost potrivită pentru a face față unei echipe de calibrul lui Manchester United. 

Patronul FCSB, Gigi Becali, a spus că eșecul FCSB în fața celor de la Manchester United a demonstrat că, în fața unor adversari puternici, se joacă în ofensivă și că „fotbalul nu se joacă numai să te aperi, să nu iei gol„.

„Sunt prea puternici pentru noi și cu asta basta. Nu putem cu ei, ăștia sunt prea valoroși. N-avem cum, mingea numai la ei, ba a fost și puțin ghinion, că putea să intre în bară și să avem 1-1, după aia vedeam. Și plus de asta, cred că a fost și o strategie. Adică e adevărat că n-am luat gol prima repriză, dar fotbalul nu se joacă numai să te aperi, să nu iei gol. Fotbalul se joacă să mai dai și un gol. Părerea mea că strategia asta cu cinci pe fundași nu e bună.  Fotbalul, dacă n-ai calitate, nu merge numai pe război. Am mai învățat ceva astăzi, fotbalul nu merge numai pe război și pe luptă, trebuie să ai și puțină calitate.

M-am așteptat să jucăm și noi. Păi nu m-a dezamăgit nimeni, că echipa ce să facă? Dacă n-ai calitate în teren, n-ai ce să faci. Eu zic că strategia asta cu cinci pe fund nu e bună. Fotbalul este să se joace fotbalul și să ai și tu posesia. Nu ai posesia, mingea numai la adversar, nu e fotbal, n-ai cum. Atmosfera extraordinară”, a declarat Gigi Becali.

Gigi Becali, anunț înainte de FCSB – Manchester United

„Este o zi istorică pentru fotbalul românesc. Să joci cu Manchester, ei au adus deja 3.000 de suporteri. Am luat un milion din bilete, e plin stadionul. Nu ne putem compara cu ei valoric, suntem mult sub ei.

Numai Dumnezeu poate să facă. Eu de asta am zis că putem să îi batem. Eu spun ce cred. Nu ai cum s-o bați pe Manchester decât dacă vrea Dumnezeu. Eu am cerut Manchester la București la tragerea de la sorți. Și pe PAOK. A ieșit la tragere. Doar mâna lui Dumnezeu. Doar Dumnezeu îi poate bate.

E vorba de bani aici, dacă eu bat Manchester astăzi, iau cam 4 milioane și jumătate, am făcut calculul. Vă mai spun ceva ce vreau. Când știu că Domnul face, el face lucruri boierești. Ce mai vreau eu? Sunt lacom. Doamne, vreau locul trei, nu locul opt. Dacă batem Manchester, venim pe trei, că le încurcă Dumnezeu pe celelalte.

Bate Roma pe Frankfurt, ce, nu poate s-o bată? Și venim pe locul trei. Să vadă toată Europa că din credință a fost”, a declarat Gigi Becali, la Digi Sport, înaintea meciului FCSB – Manchester United.

FOTO/VIDEO: Gândul


Citește și:

Inedit. O Tripletă roș-albastră. Marcel Ciolacu, Hrebenciuc și Gigi Becali în loja de gală a Arenei Naționale

Marcel Ciolacu, DECLARAȚII după meciul FCSB-Manchester United: „Mi s-au părut foarte bine așezați pe teren și sunt ferm convins că o să califice”

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, și-a început cariera în funcția de redactor la MEDIAFAX și Antena 3. A evoluat în poziția de editor și reporter în cadrul ... vezi toate articolele