Google știe mereu pe unde ești. Cum poți schimba acest lucru
Dacă folosesți orice aplicație Google, locația și istoricul datelor tare ar putea fi stocate. Iată cum poți dezactiva serviciile de localizare și cum poți șterge istoricul locațiilor.
Ai oprit „Istoricul Locațiilor” (Location History) din contul tău de Google, iar aplicațiile companiei nu te mai pot urmări, nu? Nu chiar. În timp ce dezactivarea acestei setări sună ca și cum ar opri compania din a verifica non-stop unde ești, unele aplicații Google încă vă stochează datele despre locație, arată o investigație realizată în 2018 de Associated Press, scrie cnet.com.
Prin simpla deschidere a Google Maps sau folosirea Google pe orice platformă pentru o căutare salvează locația aproximativă cu un marcaj.
Totuși, de la această investigația din 2018, Google a făcut mai ușor să controlezi ce locație și alte date sunt salvate și ce informații sunt șterse cu funcții precum Datele dvs. din Hărți și Căutare, care vă oferă acces rapid la comenzile de locație. Trebuie doar să știi unde să cauți.
Dezactivarea istoricului locațiilor elimină doar locul în care v-ați aflat din funcționalitatea „Cronologia Google Maps” (Google Maps Timeline), care îți salvează locația cu o anumită dată și la o anumită oră.
Pagina de asistență Google spune că deși dezactivăm istoricul, „unele date despre locație pot continua să fie salvate în alte setări”, cum ar fi activitatea pe web și din aplicație.
Google a declarat că folosește aceste date pentru a face funcționalitățile mai personalizate și mai utile, iar aceste informații nu sunt partajate niciodată cu terțe părți sau firme de marketing.
Totuși, dacă nu ești mulțumit cu acest lucru, iată care sunt pașii pentru a opri Google din a ști mereu unde ești.
Pașii pentru a dezactiva serviciile de localizare
1. Deschide Google.com pe browserul tău de pe desktop sau telefonul mobil;
2. În partea de dreapta sus a paginii conectează-te în contul tău Google în cazul în care nu esti deja conectat;
3. Întrați pe „Gestionați-vă contul Google” (Manage Your Google Account)
4. În partea din stânga faceți click pe categoria „Date și personalizare” (Manage your data & personalization)
5. Mergi în jos până la secțiunea „Opțiuni privind activitatea” (Activity Controls) și fă click pe „Gestionați opțiunile privind activitatea” (Manage your activity controls);
6. Se va deschide o fereastră în care vei vedea căsuța „Activitatea de pe web și din aplicații” (Web & App Activity). De acolo poți glisa butonul înspre stânga pentru a-l dezactiva;
7. Google te va avertiza că „acest lucru poate limita sau dezactiva experiențele mai personalizate în serviciile Google” și alte cele. Confirmă că vrei să faci asta prin apăsarea butonului „Întrerupeți” (Pause).
Dezactivarea acestei setări împiedică Google să salveze markerii privind locația ta asociați cu diferite acțiuni și oprește stocarea informațiilor colectate din căutările pe care le faci, precum și alte activități ale sale. Dezactivarea opțiunii îți va păstra locația dar și alte locuri unde mergi, ca de exemplu acasă, aproximativ private.
Reține că pentru a putea folosi anumite funcționalități ale Google, ca de exemplu aplicația „Hărți”, compania va avea nevoie de acces la locația ta.
Însă urmarea pașilor de mai sus împiedică Google să stocheze oricare din activitățile tale viitoare. Când compania îți va marca activitățile într-o zonă generală, va face acest lucru într-o arie de aproximativ 1,6 kilometri pătrați în care de regulă se află peste 1.000 de utilizatori.
Avantaje și dezavantaje
Dezactivarea acestei opțiuni înseamnă că vei primi reclame mai puțin relevante, recomandări mai puțin utile și în general o experiență mai puțin personalizată când folosești motorul de căutare al Google, aplicațiile și serviciile sale.
Totuși, pentru cei care consideră reclamele personalizate utile, oprirea funcționalității va însemna că Google nu va putea prezice lucrurile care te-ar putea interesa. Pe de altă parte, pentru cei care consideră intimitatea mai importantă, dezactivarea setării va merita cu siguranță acest „sacrificiu”.
Voi pierde date salvate dacă dezactivez această setare Google?
Nu – datele tale salvate nu vor fi afectate. Dezactivarea funcționalității respective va împiedica Google să stocheze informațiile tale viitoare cu un marcaj de locație însă nu șterge datele pe care le-a cules anterior.