Grad de ocupare de peste 90% în vacanța de REVELION în stațiunile de pe Valea Prahovei

Publicat: 03 01. 2024, 14:21
Grad de ocupare de peste 90% în vacanța de Revelion în stațiunile de pe Valea Prahovei / Sursa FOTO: wikimedia.org

În principalele stațiuni montane de pe Valea Prahovei, gradul de ocupare a fost de peste 90% pentru vacanța de Revelion, a anunțat APDT Prahova.

Cele mai multe unități turistice au avut toate locurile ocupate, potrivit statisticii.

Turiști mulți, zăpadă puțină

Acest lucru s-a văzut pe șosele.

Traficul rutier a fost intens pe DN 1 atât înainte de Revelion, cât și la finalul vacanței, pe 2 ianuarie. S-a circulat pe alocuri în coloană pe raza localităţii Comarnic, dar şi între staţiunile Azuga şi Buşteni.

Vremea a fost călduroasă în perioada dintre Crăciun și Revelion.

De aceea, pe unele pârtii nu a fost zăpadă.

În Sinaia nu s-a putut schia pe principalele pârtii, stratul de zăpadă fiind insuficient.

În Bușteni, pe pârtia de săniuș pe data de 31.12.2023 au urcat cu telescaunul un număr de 800 de persoane. Fun Park-ul Kalinderu a avut program de sărbători între orele 9.00 și 17.00.

La Azuga, pârtiile au fost înghețate dar deschise; Sorica, deservită de telescaun și bandă, a funcționat între orele 09:00 – 18:00; Nocturna a funcționat până la ora 20, cu un minim de 20/10 persoane; Complex Cazacu Variantă; Teleski și babski – având program de funcționare între orele : 09:00 – 16:00”, au anunțat reprezentanții APDT Prahova.

Pentru că nu au fost anunțate evenimente publice care să marcheze trecerea în noul an în stațiunile montane de pe Valea Prahovei, hotelurile care au organizat petreceri de Revelion au pregătit programe artistice și focuri de artificii pentru turiști, mai arată APDT Prahova.