Grădinar, la un pas să fie UCIS de o infecție care a făcut ravagii în timpul Primului Război Mondial
În timp ce se afla în grădina sa, un suedez în vârstă de 64 de ani a contractat o infecție periculoasă, care a făcut ravagii în timpul Primului Război Mondial, atunci când a și fost identificată pentru prima dată.
Gradinarul s-a confruntat cu dureri insuportabile și febră, timp de 8 ore, când infecția i-a distrus țesuturile de la spate și de la picioare, potrivit Daily Mail.
Este vorba de gangrena gazoasă, cunoscută din punct de vedere medical sub numele de mionecroză clostridiană, care a apărut în timpul Primului Război Mondial și a făcut multe victime printre soldați.
Studiile arată că unul din 20 de soldați răniți au contractat gangrena gazoasă. Dintre aceștia, 28% au murit, chiar dacă au primit tratament. O astfel de infecție este letală, dacă este lăsată netratată, pentru că distruge rapid țesuturile și celulele sanguine.
De altfel, grădinarul a fost operat de urgență, după ce gangrena gazoasă – această infecție difuză necrozantă deosebit de gravă a țesutului muscular – a făcut ravagii în organismul său.
În total, bărbatul a avut nevoie de șase intervenții chirurgicale, apoi a trebuit să fie internat la Terapie Intensivă.
Medicii cred omul s-a ales cu această infecție după ce s-a tăiat în sârmă ghimpată contaminată, dar nu exclud ca infecția să fi ajuns în organismul bărbatului prin intermediul solului contaminat din acea zonă.