Prima pagină » Actualitate » Grădinița online – avantaje pentru părinți și copii

Grădinița online – avantaje pentru părinți și copii

Grădinița online – avantaje pentru părinți și copii

Prima grădiniță online din România a apărut imediat după decretarea stării de urgențe pe durata pandemiei. Ideea aparține părinților unei fetițe de trei ani care în urma închiderii grădinițelor s-au aflat în imposibilitatea de a-i oferi fetiței ocazia de a urma activitățile zilnice la grădiniță.

Ce este grădinița online și cum a apărut acest proiect?

La început, a fost doar o idee încolțită în mintea părinților care își doreau ca cea mică să își continue educația și dezvoltarea la fel de armonios și sănătos ca și până acum, dar timpul limitat îi împiedica îi împiedica pe părinți să se ocupe așa cum ar trebui de fetiță. Au apelat la o soluție la îndemâna tuturor părinților: au lăsat-o pe cea mică în fața televizorului, la desene animate, în timp ce ei își duceau la bun final sarcinile pentru lucru. Comportamentul fetiței a început să se schimbe treptat, iar Violina și Mihai și-au dat seama că trebuie să ia măsuri până nu e prea târziu, văzând că tot ceea ce a fost construit în perioada grădiniței, după doar câteva săptămâni de absență a activităților, începe să se clatine. Acesta a fost momentul în care prima grădiniță online din România a început să prindă contur.

Chiar dacă este un proiect înființat în plină pandemie de coronavirus, el a fost gândit ca o soluție pe termen lung pentru toți părinții care își lasă copiii în grija bonei, a bunicilor sau pentru copiii care din diferite motive lipsesc de la grădiniță și trebuie să țină pasul cu activitățile educative. Astăzi, prima grădiniță online din România pune la dispoziția părinților o platformă cu activități zilnice pe diferite tematici, pentru copiii care își petrec timpul acasă. Activitățile sunt educative și distractive, putând fi realizate fără niciun fel de problemă și alături de părinți, ca un mod de relaxare după o zi lungă de lucru.

Cine stă în spatele primei grădinițe online din România?

La început, în spatele primei grădinițe online din România a stat doar Violina și Mihai. Din momentul în care proiectul a început să prindă contur, a fost formată o adevărată echipă care a lucrat și încă lucrează intens pentru ca cei mici să aibă parte de cea mai bună educație. Activitățile și tematicile săptămânale au fost stabilite împreună cu alți părinți, cu educatoarele care țin lecțiile în cadrul grădiniței, dar și cu specialiști în parenting. Așadar, toate activitățile de pe platformă îi aduc celui mic beneficii reale, nu reprezintă doar o modalitate de ocupare a timpului.

Violina a lucrat înainte de a pune pe picioare grădinița online ca grafic designer și fotograf, iar acum se ocupă de filmarea activităților și pregătirea lor împreună cu cele două educatoare pentru a le face lecțiile cât mai interactive. Mihai a lucrat într-o companie cu profil economic, iar acum se ocupă exclusiv de dezvoltarea și promovarea acestui concept și sistem de educare în România. Activitățile sunt susținute de cele două educatoare, Alexandra și Amalia, educatoare cu experiență în grădinițe de prestigiu, care știu cum să facă lecțiile cât mai interesante și interactive, să capteze atenția celor mici și să îi facă curioși de toți pașii pe care trebuie să îi urmeze. Toată echipa care se află în spatele grădiniței online fac eforturi mari pentru a face acest sistem cât mai eficient, copiii să aibă parte de activități educative și distractive, iar părinții să aibă parte de liniște, cel puțin pe durata orelor de lucru. În contextul actual, grădinița online este soluția perfectă pentru părinții care lucrează în această perioadă de acasă și au nevoie să ocupe timpul copiilor cu ceva, dar în același timp să le asigure și continuarea educației.

Cum funcționează GrădinițaOnline.ro?

Sistemul de funcționare al grădiniței online este destul de simplu. Sala de clasă de la grădiniță a fost înlocuită cu o platformă online, educatoarele se află în fața celui mic, în spatele unui ecran, iar copiii își pot urma activitățile zilnice din mediul în care ei se simt cel mai bine. O zi la grădinița online este destul de asemănătoare cu cea dintr-o grădiniță clasică, cei mici au la dispoziție un set de activități pe care le pot parcurge într-o zi. Singura diferență este că nu există un program fix, odată adăugate pe platformă, activitățile pot fi parcurse oricând, în orice ordine vrea cel mic. Dacă o activitate nu îi place sau copilul își pierde interesul repede, poate trece fără niciun fel de problemă la o altă activitate. În fiecare zi, există patru activități diferite, iar în fiecare săptămână există altă tematică interesantă. La finalul săptămânii, părinții vor fi anunțați de tematica următoarei săptămâni și de materialele pe care trebuie să le pregătească părinții pentru activitățile viitoare.

Formatul activităților este video, cu un fundal atractiv pentru cei mici, educatoarea în prim plan cu o bună dispoziție și cu zâmbetul pe buze, gata pentru o nouă zi și o nouă activitate. Educatoarele sunt dinamice și încearcă să transmită cât mai multă energie copiilor pentru a-i menține activi și curioși o perioadă cât mai mare de timp. În primele zile, s-ar putea ca cel mic să aibă nevoie de ajutor și să fie asistați de un adult pe parcursul desfășurării activităților. Vei vedea însă că se va obișnui destul de repede cu acest format și se va descurca singur în cele din urmă – nici nu vei ști că ai un copil în casă, atât de atent și implicat va fi în activitățile propuse! Momentan, grădinița oferă pe platformă doar lecțiile înregistrate în prealabil, pe care cel mic le poate accesa oricând dorește. Pe viitor însă, se ia în considerare organizarea unor sesiuni live în care educatoarele și copiii care urmează programul grădiniței online să se cunoască și să interacționeze, tocmai pentru a introduce și acea parte de socializare pe care nu o regăsim în cadrul grădiniței online, așa cum se întâmplă în cadrul unei colectivități la o grădiniță clasică.

Avantajele pentru părinți

Ideea unei grădinițe online în România a apărut ca urmare a unei probleme și nevoi cu care s-au confruntat majoritatea părinților care au copii mici și s-au trezit cu ei acasă după ce grădinițele s-au închis, fără nicio soluție. Prin urmare, primul mare avantaj al grădiniței online este faptul că acum părinții pot lucra liniștiți de acasă, știind că cei mici se află într-o cameră alăturată și se bucură de activități educative și distractive. Un alt avantaj pe care grădinița online îl are este timpul câștigat de părinți cu copii. Este recomandat ca cel puțin la început, părinții să parcurgă împreună cu cei mici activitățile, însă vei vedea că activitățile sunt atât de interesante încât vei ajunge să te rogi de copil să te lase și pe tine să participi alături de el. Timpul de calitate petrecut de părinți cu copii este esențial pentru dezvoltarea unei legături puternice, dar și pentru o creștere sănătoasă și armonioasă. Copilul este mult mai relaxat atunci când simte că este înconjurat de iubirea și atenția părinților săi, iar acest lucru ajută și la conturarea sa ca viitor adult. Un avantaj poate fi și costul, care este semnificativ mai mic decât cheltuielile pe care le ai cu o grădiniță clasică. Să nu mai vorbim de timpul pe care îl economisești pentru că nu va mai trebui să duci copilul la grădiniță și să îl aduci la o anumită oră. Dacă lucrați de acasă, vă puteți face cu toții un program astfel încât să stați împreună la masă, să luați pauze pentru a vă relaxa și de ce nu, să vă rezervați timp pentru a parcurge o activitate cu cel mic.

Grădinița online reprezintă soluția perfectă pentru părinții care obișnuiesc să își lase copiii în grija bonelor sau a bunicilor și vor să aibă parte de activități educative în lipsa lor, pentru părinții care preferă pentru cel mic sistemul de homescholing sau pentru părinții care vor ca cel mic să aibă parte de activități extra, ca o completare la educația formală pe care o primesc deja la grădiniță sau în momentul în care din diferite motive cel mic lipsește de la grădiniță.

Avantajele pentru copii

Bineînțeles, grădinița online are avantaje semnificative și pentru copii, iar unul dintre cele mai mari este mediul în care se desfășoară activitățile. Studiile au arătat faptul că atunci când copilul se simte în siguranță într-un mediu, procesul de învățare este benefic și de lungă durată. Și ce spațiu mai sigur decât propria casă, în care copilul crește? Grădinița online poate fi o variantă bună pentru situațiile de acomodare dificilă – există și copii care nu reușesc să se acomodeze cu grădinița și cu copiii din grupă, iar acest lucru îi afectează din toate punctele de vedere. Niciun părinte nu vrea să își vadă copilul nefericit, deci grădinița online ce se desfășoară într-un mediu familial și de încredere pentru cel mic poate fi varianta perfectă pentru el. Trebuie doar să îi asiguri celui mic materialele necesare pentru activități și el se va bucura de ele în liniște.

Un alt avantaj pe care grădinița online îl are pentru copii este reprezentat chiar de activitățile propuse. Cu siguranță, cel mic se va bucura de fiecare activitate, acestea fiind realizate cu mare atenție de educatoare, părinți și specialiști în parenting. Tematica se schimbă în fiecare săptămână, la fel și activitățile, deci copilul nu va avea când să se plictisească. Mai mult decât atât, dacă i-a plăcut o activitate foarte mult, el va putea să o reia ori de cât ori vrea, activitatea fiind disponibilă pe platformă oricând. Nu în ultimul rând, activitățile sunt concepute în așa fel încât să fie și distractive, deci în timp ce se distrează, cel mic învață și lucruri inedite!

Concluzii

În concluzie, prima grădiniță online din România are avantaje atât pentru părinți, cât și pentru cei mici. Dacă ești într-una din situațiile menționate anterior, îți recomandăm să iei în considerare această grădiniță online pentru că nu ai nimic de pierdut, ba din contră, doar de câștigat. Însă grădinița a fost concepută ca un proiect pe termen lung, cu programe și opționale care să îi țină ocupați pe cei mici și să îi ghideze în procesul lor de dezvoltare sănătoasă. Dacă vrei să încerci acest program, o poți face gratuit pentru a vedea dacă i se potrivește celui mic și dacă este într-adevăr cea mai bună opțiune pe care o ai

Autor