Medicul Andrei Laslău a explicat ce trebuie să facem în noaptea de Revelion pentru a nu ajunge la spita. Mai exact, cum să evităm excesele alimentare. Iar cel mai important lucru este să nu mâncăm în timp ce ne uităm la televizor.
„În România, în perioada asta (de sărbători-n.r.) se mănâncă de parcă ar fi sfârșitul lumii. Parcă vine Apocalipsa și parcă nu mai putem să mâncăm cozonac. Tuturor ne place să mâncăm. Suntem români și am trecut printr-o perioadă în care nu se găsea sau se găsea foarte greu mâncare și doar dacă te organizai și făceai tot felul de lucruri să ai masa plină de sărbători și atunci începe un adevărat maraton culinar, care durează din Ajunul Crăciunului până după Sfântul Ioan”, a spus Andrei Laslău, la Antena Stars.
Numeroasele preparate tradiționale românești sunt delicioase, dar excesele duc la boli digestive și, deci, la o posibilă intervenție a medicilor de gardă din spitale.
„De obicei înseamnă sarmale, piftie, caltaboș, tobă, friptură… toate astea combinate cu cozonac și stropite din plin cu alcool și un pic de scandal, că așa e la noi și cu colici biliare, intoxicații, enterocolite, sunt pline camerele de gardă în perioada de sărbători”, a completat medicul.
În plus, după perioada lungă de post ținută înainte de Crăciun, bucatele bogate în grăsimi și alcoolul, consumate în cantități mari, pot fi fatale. În acest context, medicul Andrei Laslău le recomandă românilor să fie cumpătați.
„Românul, iarăși, nu înțelege nici postul cum să-l țină. Pentru că mulți nu înțeleg că postul ar trebui să fie despre restricție, să mănânce mai puțin, mănâncă mai mult produse de post. Să treci de la o alimentație exclusiv vegetariană și să intri în preparate grase, cu carne și să le amesteci și cu alcool, de obicei este o direcție clară la urgență, cu pancreatită acută, s-a și murit din chestia asta. Ar trebui să încercăm să avem un grad de cumpătare. Ce pot să le recomand oamenilor este nu mănânce totul la aceeași masă. Nu mâncăm și aperitiv și sarmale și friptură”, a mai spus el.
De asemenea, celebrul medic a precizat că atunci când consumăm preparate tradiționale… să nu le asociem și cu bucatele consumate zilnic. Totodată, mâncatul în fața televizorului nu este benefic, deci nu e recomandat.
„Dacă mâncăm preparate tradiționale, încercăm să nu mâncăm mâncare normală. Nu ne mai apucăm să mâncăm și cereale la micul dejun sau să mâncăm fructe dacă mâncăm dulciuri și cozonac și preparate de sărbători. Să încercăm să nu mâncăm foarte mult și nu repede. Să nu mâncăm uitându-ne la televizor, să nu mâncăm certându-ne. La masă stăm liniștiți. În momentul în care noi mâncăm foarte mult, foarte repede și ne distrage atenția și programul la televizor, ajungi să mănânci 5.000-6.000 de calorii”, a afirmat Andrei Laslău.
Pentru stimularea digestiei, Andrei Laslău recomandă ceaiurile naturale, precum și mișcarea ușoară făcută imediat după ce mâncăm.
„Sunt o grămadă de ceaiuri care ajută la digestie: ceaiurile cu ghimbir, ceaiurile de sunătoare, chiar și ceaiul de mentă. Mai este ceva care ne-ar ajuta foarte tare, să facem un strop de mișcare, în sensul de plimbări ușoare după masă. Ar fi bine să ne ajutăm noi pe noi, altfel ajungem să ne ajute doctorii”, a concluzionat medicul.