Greta A MURIT subit, la bordul unui avion. Însoțitoarea de bord a căzut din picioare: „Am pierdut-o”
O însoțitoare de bord, în vârstă de doar 24 de ani, a murit subit la câteva momente după ce a aterizat pe aeroportul Stansted, în Marea Britanie. Femeia a leșinat lângă ușile avionului și medicii nu au mai putut face nimic pentru ea.
Greta Dyrmishi, în vârstă de 24 de ani, lucra ca personal de zbor pentru compania aeriană Air Albania.
Tânăra a murit cu câteva zile înainte de Crăciun, iar instanța de judecată din Essex a transmis, miercuri, că Greta Dyrmishi călătorea din capitala Albaniei, Tirana, spre Essex pe 21 decembrie, când a leșinat, pur și simplu.
După leșin, aceasta a fost resuscitată, dar nu s-a mai putut face nimic pentru ea. Tânăra de 24 de ani a murit la bordul aeronavei.
Autopsia a scos la iveală și cauza morții: „sindromul morții subite a adultului”. Tinerei i s-a oprit brusc inima, deși era sănătoasă.
Medicul legist din Essex, Michelle Brown, a declarat, despre decesul Gretei: „Această tânără de 24 de ani făcea parte din echipajul de cabină al unui zbor din Albania. A leșinat în avion. Zece minute mai târziu nu mai avea puls și a început resuscitarea cardio-respiratorie. Paramedicii au confirmat decesul, scrie observatornews.ro. O autopsie a scos la iveală cauza morții: sindromul morții subite a adulților.”
Potrivit legistului, în momentul incidentului, femeia se afla în față, lângă ușile unui avion pe aeroportul Stansted.
În fotografiile distribuite pe rețelele de socializare, Greta Dyrmishi apare în uniforma Air Albania, însoțită de colegi.
Potrivit colegilor, Greta a fost o profesionistă pasionată, o colegă excelentă și o mare prietenă pentru toată lumea.