Grevă a controlorilor de trafic aerian din Franța, timp de două zile. Vor fi asigurate doar jumătate din zborurile prevăzute

Publicat: 14 09. 2022, 19:24
FOTO - Arhivă

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie pentru Franța, după ce sindicatul controlorilor de trafic aerian din Franța a anunțat o grevă, pentru zilele de vineri și sâmbătă. Astfel, se vor genera blocaje, fiind asigurate doar jumătate din zborurile prevăzute.

În acest context, MAE îi informează, prin intermediul unui comunicat, pe cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în această țară că greva va afecta zborurile în intervalul 16 septembrie, ora 06:00 – 17 septembrie, aceeași oră.

În perioada menționată, traficul aerian va fi perturbat atât în Franța metropolitană, cât și în teritoriile de peste mări, avându-se în vedere asigurarea a doar jumătate din zborurile prevăzute.

Pentru a urmări eventualele modificări apărute în orarul de zbor și pentru a verifica informațiile oferite de operatorii și companiile aeriene prin intermediul cărora au planificate călătoriile, cetățenii români sunt rugați să consulte site-ul aeroporturilor din Paris: https://www.parisaeroport.fr/passagers/les-vols sau ale aeroporturilor din localitatea de destinație/plecare.

Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Paris: +33147052966 și +33147052755, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență.

De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziție următoarele telefoane de permanență: misiunea diplomatică a României în Republica Franceză: +33680713729, Consulatul General al României la Marsilia: +33610027164, Consulatul General al României la Lyon: +33643627736 și Consulatul General al României la Strasbourg: +33627050022, la care pot apela în funcție de zona în care se află.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de Internet http://paris.mae.ro, http://lyon.mae.ro, http://strasbourg.mae.ro, http://marsilia.mae.ro, www.mae.ro și reamintește faptul că cetăţenii români care se deplasează în străinătate au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă” (www.mae.ro/app_cs), care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie.