GREVĂ de avertisment la Poșta Română/„Peste două treimi din salariaţi sunt la nivelul minim de subzistenţă”

Publicat: 20 03. 2024, 08:30
Actualizat: 20 03. 2024, 08:48
Sursa FOTO: posta-romana.ro

Membrii Sindicatului Lucrătorilor Poştali din România (SLPR) vor întrerupe lucrul miercuri dimineaţa, 20 martie, timp de două ore, în aproape toate oficiile poştale din ţară, ca urmare a grevei de avertisment anunţată de liderii sindicali.

Potrivit organizaţiei sindicale, între orele 08:00-10:00, membrii SLPR şi alţi afiliaţi ai Blocului Naţional Sindical (BNS) vor picheta sediul central al Companiei Naţionale „Poşta Română” (CNPR).

De asemenea, în timpul grevei de avertisment, reprezentanţi ai lucrătorilor poştali vor fi prezenţi în faţa sediilor centrale ale Poştei Române din aproape toate judeţele ţării.

Ce revendicări au poștașii

Vicepreşedintele BNS, Mircea Burlacu, a anunţat, într-o conferinţă de presă, că angajaţii Poştei Române, membri de sindicat, vor intra în grevă de avertisment miercuri dimineaţa, timp de două ore, iar dacă situaţia negocierilor pe contractul colectiv de muncă nu se va remedia va fi declanşată greva generală.

La momentul de faţă, peste două treimi din salariaţii Poştei Române sunt la nivelul minim de subzistenţă, aceştia fiind salarizaţi cu salariul minim pe economie.

Raportat la această situaţie, în cadrul negocierilor colective am cerut o creştere salarială de 400 de lei net şi o creştere a sporului de loialitate cu un procent între 5% şi 10%. Restul a fost să se menţină textul contractului colectiv de muncă în forma în care a fost agreat la negocierea anterioară textul care reglementează în general drepturile şi obligaţiile părţilor prin contractul de muncă.

Nu s-a ajuns la niciun consens până la momentul de faţă”, a afirmat liderul sindical Mircea Burlacu.

Potrivit acestuia, în cazul în care lucrurile nu vor fi rezolvate, într-un termen rezonabil între 2 şi 5 zile, va fi declanşată greva propriu-zisă care va presupune oprirea lucrului în compania Poşta Română.

Mii de români afectați de greva poștașilor

Liderul sindical a subliniat că aproape jumătate din populaţia României va avea de suferit în cazul unei greve generale, ţinând cont de obiectul de activitate al Poştei Române, acela de a distribui pensiile către peste 5 milioane de pensionari, de a distribui toate ajutoarele sociale şi alte beneficii pe care Ministerul Muncii le acordă persoanelor aflate în situaţii de subzistenţă.

Nu în ultimul rând, ţinând cont că Poşta Română distribuie toate citaţiile şi convocările de ordin procedural ale instanţelor de judecată, problema de disfuncţionalitate în cadrul ţării va fi una majoră”, a mai spus vicepreşedintele BNS, Mircea Burlacu.