Greva generală a profesorilor CONTINUĂ cu aproape 87% dintre angajații din învățământ. Precizările Ministerului Educației

Greva generală a profesorilor CONTINUĂ cu aproape 87% dintre angajații din învățământ. Precizările Ministerului Educației
Sursa FOTO: Alexandra Pandrea (Gândul)
Publicat: 07/06/2023, 00:19
Actualizat: 07/06/2023, 00:24

Federaţiile sindicale din Educaţie au anunțat, marți, că procentul membrilor de sindicat aflaţi în grevă este de 86,93, din totalul celor care au semnat referendumul pentru declanşarea acestei forme de protest.

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI)și Federația Sindicatelor din Educație «SPIRU HARET», în urma centralizării făcute de sindicatele afiliate, în conformitate cu dispozițiile Legii 367/2022 privind dialogul social, a reieșit că astăzi 6 iunie 2023, au fost în grevă 134.007 de membri de sindicat, ceea ce reprezintă 86,93% din totalul membrilor care au semnat referendumul pentru declararea grevei.

„Procentele comunicate de Ministerului Educației astăzi, 6 iunie, sunt calculate prin raportare la totalul personalului, respectiv la totalul personalului didactic din învățământul preuniversitar, nu la numărul total al membrilor de sindicat. Ministerul Educației a solicitat și a centralizat, în această perioadă, informații statistice privind întregul personal din unitățile de învățământ, pentru o imagine de ansamblu asupra dinamicii din sistem, în contextul protestului personalului din unitățile de învățământ preuniversitar”, a precizat Ministerul Educației, prin intermediul unui comunicat.

„Peste 15.000 de persoane au renunțat la grevă, de la 1 iunie. Încet, cadrele didactice revin în clasă”, a anunțat, astăzi, ministrul Educației, Ligia Deca.

Marian Popescu
Marian Popescu este pasionat de tot ce înseamnă jurnalism, de-a lungul timpului activând în tv, radio și mai ales în presa online. După ce a mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Filmul crimei din Brăila. Doctorița a fost ucisă în 33 de secunde. Cum a încercat...
LIDL, prima reacție după ce Sânziana Negru și Ștefan Floroaica au aruncat la gunoi produsele...
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Restaurantele din Paris, pustii ca în pandemie înainte de Jocurile Olimpice. Proprietarii sunt furioși: „O...
DEZVĂLUIRI NOI | Ce au descoperit legiștii sub unghiile Marinei, dentista din Brăila. Cât ar...
Mantea și-a dezvăluit DIETA specială pe care o respectă! Arată fabulos la 38 de ani
Vremea se schimbă radical în România, de la mijlocul săptămânii. ANM a emis prognoza meteo...
Doctorița Gavril, ucisă în 30 de secunde! Filmul complet al crimei din Brăila
„Zici că noi alegem președintele în America” Dan Negru vorbește despre prioritățile românilor după anunțul...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Bombardiere americane sosesc în România pentru misiunea Bomber Task Force 24-4. Acestea au fost interceptate...
Eveniment RAR deasupra Antarcticii! S-a întâmplat BRUSC
Românii sunt verificați. ANAF face măcel. Este obligatoriu în România
Cel mai șocant film horror din istorie. E cea mai profitabilă producție
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Cât au plătit Tavi Clonda și Gabriela Cristea pentru o cursă de la aeroport la...
Cine sunt părinții lui Andrei Versace și cu ce se ocupă? Povestea unui imperiu imobiliar...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Telescopul Hubble urmărește materia întunecată din galaxii cu ajutorul stelelor