GREVĂ ÎN EDUCAȚIE. Ciolacu, viitorul premier, mesaj pentru sindicaliști: „Aș vrea o abordare responsabilă față de copiii noștri”

Publicat: 16 05. 2023, 15:15
Este cea de-a treia zi în care profesorii sunt în grevă generală, cerându-și drepturile

Sistemul de învățământ românesc este în criză. Sindicaliștii amenință cu declanșarea unei greve generale care ar putea duce la înghețarea anului școlar.

În același timp, politicienii caută soluții la cerințele cadrelor didactice, însă situația este departe de a avea o rezolvare imediată.

Ciolacu vorbește despre o „nouă lege a salarizării”

Legea salarizării din România îi nemulțumește pe toți angajații la stat, în frunte cu profesorii, învățătorii și tot personalul din sistemul public de învățământ.

După ce sindicaliștii au amenințat cu greva generală începând din 22 mai, președintele PSD, Marcel Ciolacu, viitorul premier al României, a transmis un mesaj cadrelor didactice.

„Am avut o discuție cu unul dintre lideri. Presupun că în cursul zilei de joi (n.r. – 18 mai) voi avea și o întâlnire. Este posibil să fie o discuție cu domnul Nicolae Ciucă”, a declarat liderul PSD.

„Aș vrea, totuși, o abordare responsabilă față de copiii noștri, față de actul de învățământ și o abordare ținând cont că, până în luna ianuarie, Parlamentul României va trebui să vină cu o nouă lege a salarizării și cred că acesta este contextul logic în care trebuie să ne încadrăm” – Marcel Ciolacu

Reamintim că, în cursul zilei de azi, 16 mai, reprezentanţii celor mai mari federaţii sindicale din învățământ  au anunțat că mâine, 17 mai, va fi o grevă de avertisment în toată România. Astfel, între orele 11.00 şi 13.00, nu se vor ține cursuri în sistemul preuniversitar.

Totodată, începând cu 22 mai, sindicatele din învățământ pregătesc greva generală.

Nistor, Federația „Spiru Haret”: „Nu mai putem accepta tergiversarea…”

Marius Nistor, preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret”, a anunțat că membrii de sindicat nu mai pot accepta „tergiversarea adoptării unor decizii care să contribuie la rezolvarea problemelor şi a nemulţumirilor” pe care le au.

Aş vrea să nu repet sub nicio formă motivele care au condus la declanşarea acestor acţiuni de protest fără precedent în sistemul de învăţământ românesc, în învăţământul preuniversitar şi universitar.

Conform datelor referendumului declanşat de Federaţia Sindicatelor din Educaţie «Spiru Haret», împreună cu Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ şi Federaţia Naţională a Sindicatelor din Învăţământ Universitar «Alma Mater», din cei 70.000 de membri de sindicat, 73,23% s-au exprimat în favoarea declanşării grevei generale cu începere din 22 mai.

Greva generală va fi precedată, conform prevederilor legislaţiei în vigoare, de declanşarea unei greve de avertisment, care va avea loc cu începere din 17 mai, în intervalul orar 11:00 – 13:00, cu încetarea tuturor activităţilor specifice care ar trebui să se desfăşoare în unităţile de învăţământ preuniversitar.

Participarea masivă a colegilor noştri la marşul de protest din data de 10 mai 2023 s-a constituit într-un mesaj extraordinar de puternic pentru Guvernul şi Parlamentul României. Nu mai putem accepta tergiversarea adoptării unor decizii care să contribuie la rezolvarea problemelor şi a nemulţumirilor colegilor noştri – personal didactic, auxiliar şi nedidactic.

Implicarea fără precedent a tuturor celor care lucrează în sistemul de învăţământ şi, repet, personal nedidactic, personal didactic auxiliar, personal didactic de predare, personal care ocupă funcţii de conducere, îndrumare şi control, arată că au fost mai presus de funcţia pe care o ocupă şi mai presus de apartenenţa sindicală, solidaritatea şi unitatea de acţiune sindicală, lucru care creează o obligaţie pentru noi să nu-i dezamăgim şi să facem tot ceea ce depinde de noi, în calitate de reprezentanţi ai colegilor noştri, pentru rezolvarea şi soluţionarea problemelor cu care se confruntă”, a transmis Marius Nistor.