GREVĂ în JUSTIȚIE. Tribunalul București amână toate procesele! De ce s-au supărat judecătorii
Adunarea Generală a judecătorilor Tribunalului Bucureşti a decis joi, 14 decembrie 2023, ca toate procesele de la această instanţă să fie amânate până când Guvernul va satisface revendicările magistraţilor cu privire la plata unor drepturi de natură salarială.
Excepție fac doar urgenţele, anunță judecătorii.
Magistrații, solidari cu grefierii și personalul auxiliar
Astfel, magistraţii decid să se alăture protestelor declanşate în toată ţara de grefierii şi personalul auxiliar din instanţe şi Parchete.
Într-un comunicat de presă, Tribunalul Bucureşti susţine că proiectul ordonanţei de urgenţă privind unele măsuri fiscal bugetare în domeniul cheltuielilor publice (n.r. – Ordonanţa „Trenuleţ”) încalcă independenţa Justiţiei deoarece sunt ignorate hotărâri judecătoreşti privind plata unor restanţe salariale.
„Adunarea Generală a judecătorilor Tribunalului Bucureşti, legal constituită în şedinţa din 14 decembrie 2023, la convocarea preşedintelui Tribunalului Bucureşti, în prezenţa unui număr de 197 judecători, a hotărât, în unanimitate, că art.VIII din proiectul Ordonanţei de Urgenţă privind unele măsuri fiscal bugetare în domeniul cheltuielilor publice, pentru consolidare fiscală, pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru prorogarea unor termene, publicat de Ministerul Finanţelor, este de natură a încălca independenţa justiţiei din perspectiva componentei financiare şi de a afecta statutul constituţional al judecătorilor, nesocotind art.124, alin.3 şi art.133 alin.1 din Constituţia României, republicată, precum şi stabilitatea financiară şi statutul personalului auxiliar de specialitate, instituind o gravă atingere a dreptului de proprietate al creditorilor din sistemul judiciar, cu încălcarea art.44 din Constituţie şi art. I din Protocolul nr. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale”, transmite Tribunalul.
Judecătorii mai consideră că acest proiect de OUG creează o situaţie discriminatorie.
Guvernul nesocotește „în mod nepermis” efectele hotărârilor judecătoreşti definitive, fundament al statului de drept, fiind încălcat principiul separaţiei puterilor în stat, spun magistrații.
În consecinţă, până la alocarea de către Guvern a fondurilor necesare plăţii integrale a salariilor, precum şi a celorlalte drepturi de natură salarială legal stabilite prin ordine administrative şi prin hotărâri judecătoreşti definitive, Tribunalul Bucureşti anunţă o formă de protest, constând în amânarea tuturor proceselor, începând de joi, 14 decembrie 2023, cu excepţia cauzelor urgente:
în materie penală: măsuri preventive, cauzele prevăzute la art.138 Cpp, percheziţiile domiciliare;
în materie civilă: ordonanţe preşedinţiale vizând minorii, măsura plasamentului de urgenţă, ordine de protecţie, răpirile internaţionale de minori, suspendări provizorii de executare, grevă (acţiune în constatarea nelegalităţii grevei, acţiune în suspendarea grevei).
Ce prevede „Ordonanța «Trenuleț»”
Judecătorii informează că susţin revendicările grefierilor şi personalului auxiliar din instanţe întreprinse pentru plata drepturilor salariale cuvenite.
Proiectul ordonanţei de urgenţă privind unele măsuri fiscal bugetare în domeniul cheltuielilor publice prevede la articolul VIII alineatul 1 că „Plata sumelor stabilite cu titlu de drepturi de natură salarială pentru personalul din sistemul justiţiei prin hotărâri judecătoreşti definitive şi acte administrative emise anterior intrării în vigoare a prevederilor OUG 99/2023, pentru punerea în aplicare a acestora şi neplătite până la data de 31 decembrie se realizează prin emiterea unor titluri de plată conform prevederilor din prezenta ordonanţă care se vor răscumpăra de către Ministerul Finanţelor, eşalonat pe o perioadă de 7 ani în tranşe anuale egale”.