Prima pagină » Actualitate » Grigore Leșe, luat cu AMBULANȚA de la hotel, la Botoșani, după ce i s-a făcut rău în urma unui recital. Ce spun medicii

Grigore Leșe, luat cu AMBULANȚA de la hotel, la Botoșani, după ce i s-a făcut rău în urma unui recital. Ce spun medicii

Grigore Leșe, luat cu AMBULANȚA de la hotel, la Botoșani, după ce i s-a făcut rău în urma unui recital. Ce spun medicii
sursa foto: Hepta

Artistul Grigore Leșe a ajuns, miercuri seară, la Spitalul Județean de Urgență „Mavromati” din Botoșani, la puțin timp după ce a susținut un recital la Gala de decernare a Premiului Național de Poezie „Mihai Eminescu”.

Conform medicului șef al UPU-SMURD, Ramona Guraliuc, artistul a fost preluat de ambulanță de la hotelul în care se cazase, după ce s-a simțit rău și a sunat la numărul de urgență 112.

„El a fost preluat de la hotel, după spectacol. A prezentat o pierdere acută a stării de conştienţă. (…) Acum este stabil din punct de vedere hemodinamic şi este în curs de investigaţii paraclinice”, a afirmat Guraliuc.

Interpretul de muzică tradiţională românească a fost invitatul special al galei de la Botoșani, acesta susținând recitalul după ce organizatorii au anunțat care este laureatul ediției din acest an pentru Premiul Național de Poezie „Mihai Eminescu”.

Miercuri, poeta Grete Tartler, în vârstă de 76 de ani, a obţinut Premiul Național de Poezie „Mihai Eminescu” – Opera Omnia pentru anul 2024, acordat de Primăria Botoșani, în colaborare cu Fundaţia Culturală „Hyperion- Caiete Botoşănene” şi Uniunea Scriitorilor din România.

CITEȘTE ȘI:

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Job-urile și inteligența artificială: De ce recrutările cu AI produc mai puține angajări
Digi24
EXCLUSIV Avertismentul lui Diaconescu, după ce serviciile secrete americane au dezvăluit planul lui Putin în Europa: „Rusia nu neagă”
Cancan.ro
Cutremur în lumea interlopă! Elvis Pian a fost eliberat din închisoare
Prosport.ro
FOTO. Una dintre cele mai frumoase handbaliste ale României, la Survivor: „A doua aventură a vieții”
Adevarul
De ce nu a construit România autostrăzi în anii ’90. Planul celor peste o mie de kilometri în primul deceniu după Ceaușescu
Mediafax
Prognoza ANM: Vreme schimbătoare de Crăciun și Anul Nou: încălzire temporară, urmată de răcire accentuată și ninsori
Click
O punte „tradițională” anulată de Guvern sparge vacanța românilor. Cum arată calendarul liberelor în 2026
Digi24
Prima reacție a Rusiei la dezvăluirile serviciilor secrete americane privind planul lui Putin de a ataca alte țări din Europa
Cancan.ro
Doliu în televiziunea din România! Un cunoscut prezentator TV a murit, după o carieră de 22 de ani
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Fabrica din România care a produs 1 milion de anvelope în 2025. Este singura din lume cu zero emisii de CO2
Descopera.ro
Ceva s-a prăbușit pe Lună! Momentul a fost înregistrat
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Soțul tău are o amantă tânără! Îmi pare rău!
Descopera.ro
Neuroștiința percepției timpului: de ce creierul simte că orele trec diferit