Grindeanu: Cred că Nicușor Dan nu vrea metroul la Primăria București

Publicat: 07 11. 2022, 18:28
Sursa FOTO: refleqtmedia.ro

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, susține că s-a arătat „dispus” să înceapă procedurile pentru transferul Metrorex din administrația ministerului pe care îl conduce în cel al Primăriei Capitalei, însă a constatat că Nicușor Dan, „nu vrea metroul la PMB”.

Grindeanu l-a criticat pe primarul Capitalei, spunând că în proiectele pe care ministerul le gestionează în comun cu primăria „nu pot să spun că se merge cu celeritate din partea cealaltă, din contră”.

El susține că a pledat pentru dialog cu autoritățile în privința lucrărilor de la metrou care sunt pe raza Municipiului București, dar sunt discuții la care nu a primit încă răspuns, cel puțin legat de trecerea metroului în administrarea PMB.

„Continui să spun și să cred că dacă vrem să vorbim de un sistem integrat de transport în București, toate aceste entități trebuie să fie într-un singur loc, iar acel loc trebuie să fie Primăria. De la acel schimb de acum câteva luni, în care eu spuneam că sunt dispus, spre deosebire de alți foști miniștri, care nu voiau să dea metroul către București, eu sunt dispus la dialog cu tot ce înseamnă alocări bugetare și așa cum funcționează metroul acum.

Deci, nimeni nu spune că transferul trebuie să fie fără alocări bugetare corespunzătoare. Cred că așa e normal. Repet, dacă vorbim de un sistem integrat de transport în București, acest sistem trebuie să cuprindă toate tipurile de transport, inclusiv metrou. Știu că toți predecesorii săi, indiferent de culoarea politică, că au fost de la PSD, independenți sau foști pedeliști, au dorit metroul la PMB. În schimb, nu au vrut miniștrii din vremurile respective să-l dea. Văd că acum problema e exact invers. Eu îmi arăt disponibilitatea. Cred că pe oferta electorală a domnului Nicușor Dan din 2020 scrie de acest sistem integrat de transport. Eu sunt deschis în continuare la dialog și soluții, doar că pare că vorbesc de unul singur din acest punct de vedere. Cred că nu vrea metroul la PMB. Altfel n-am o explicație, altă explicație nu găsesc”, a declarat Grindeanu pentru Digi24.ro.

Întrebat cum funcționează colaborarea cu Primăria București și cu primarul Nicușor Dan, Grindeanu a precizat că aceasta e încetinită de birocrație.

„Noi ne intersectăm pe ceea ce înseamnă, să spunem, în primul rând, lucrările pe extinderea magistralelor de metrou. Nu pot să spun că mergem în ritmul pe care ni l-am dori noi. Toată acea zonă de birocrație, de autorizații, de PUZ-uri, de exemplu pe magistrala M4, care e prevăzută spre finanțare în PNRR, nu pot să spun că se merge cu celeritate din partea cealaltă. Din contră. Știu că, în acest moment, destule lucruri sunt blocate, nu doar în ceea ce înseamnă Ministerul Transporturilor, ci și multe altele la nivel de PMB. Sincer, n-am explicația, văd doar efectul. Că anumite lucruri care ar trebuie să iasă într-un termen de X zile, aproape niciodată nu s-a întâmplat”, a detaliat ministrul Transporturilor.