Grupul de firme BENE INTERNATIONAL, la conferința națională “Managementul ambalajelor în economia circulară” | Cristina Isabela Bene: ”În România, din păcate, peste 70% din deșeuri ajung la groapă și doar 11% din deșeurile municipale ajung să fie colectate”

Grupul de firme BENE INTERNATIONAL, la conferința națională “Managementul ambalajelor în economia circulară” | Cristina Isabela Bene: ”În România, din păcate, peste 70% din deșeuri ajung la groapă și doar 11% din deșeurile municipale ajung să fie colectate”
Cristina Isabela Bene, director general și acționar Bene International SRL, acționar majoritar Bencomp SRL
Publicat: 17/05/2022, 12:07
Actualizat: 17/05/2022, 17:29

Problema deșeurilor care nu sunt reciclate constituie o problemă majoră în România, iar conferința națională “Managementul ambalajelor în economia circulară” – desfășurată pe 11 și 12 mai 2022, în Pavilionul 3, Sala Titulescu, Romexpo București – a încercat să răspundă unor întrebări stringente.

Economia circulară reprezintă, în esență, un model de producție și consum care implică partajarea, reutilizarea, repararea, renovarea și reciclarea materialelor și produselor existente cât mai mult posibil. Prin intermediul economiei circulare, ciclul de viață al produselor este extins.

Concret, aceasta implică reducerea la minimum a deșeurilor. Când un produs ajunge la sfârșitul duratei sale de viață, materialele din care este făcut sunt păstrate în cadrul economiei de câte ori este posibil, iar acestea pot fi folosite din nou și din nou, creând astfel o valoare suplimentară.

De ce ar trebui pus accentul pe economia circulară? Pe de o parte, populația mondială este în continuă creștere, la fel și cererea de materii prime. Cu toate acestea, aprovizionarea cu materii prime cruciale este limitată. Aprovizionările finite înseamnă că unele țări din UE depind de alte țări pentru materiile prime. În plus, extracția și utilizarea materiilor prime au un impact major asupra mediului. De asemenea, cresc consumul de energie și emisiile de CO2. O utilizare mai inteligentă a materiilor prime poate reduce emisiile de CO2.

”Uniunea Europeană produce anual peste 2,5 miliarde de tone de deșeuri, conform datelor puse la dispozitie de Parlamentul European”

Grupul de firme BENE INTERNATIONAL, peste 20 de ani de experiență

Grupul de firme BENE INTERNATIONAL – BENE INTERNATIONAL, servicii de colectare și reciclare deșeuri și BENCOMP, wood plastic composite – a participat la această conferință națională, fiind reprezentat de Cristina Isabela Bene, director general și acționar Bene International SRL, acționar majoritar Bencomp SRL. Trebuie menționat că grupul de firme BENE INTERNATIONAL beneficiază de o experiență de 20 de ani în domeniul colectării și reciclării, fiind unul din cei mai puternici jucători din domeniu pe piața din România.

Reprezint un grup de firme cu activități complementare în domeniul colectării și reciclării. În acești 20 de ani, pe lângă colectările propriu-zise pe care le facem, încercăm să fim alături de autoritățile statului, într-un efort comun, pentru ca deșeurile să nu mai ajungă la groapă. În România, din păcate, peste 70% din deșeuri ajung la groapă și doar 11% din deșeurile municipale ajung să fie colectate. Este o realitate, a atras atenția, în intervenția sa, Cristina Isabela Bene, director general și acționar Bene International SRL, acționar majoritar Bencomp SRL.

SC Bene Internațional SRL din Oradea – județul Bihor –  a pornit la drum în anul 1992, fiind declarată de către Consiliul Județean Bihor și Primăria Oradea ”Centru Județean și Municipal de Colectare a Deșeurilor de Echipamente Electrice și Electronice (DEEE)”.

Astăzi, BENE INTERNATIONAL se află în primele 10 locuri la nivel național pe partea de colectare și reciclare.

BENE INTERNATIONAL colectează și reciclează:

  • Deșeuri de echipamente electrice și electronice (D.E.E.E.)
  • Deșeuri de ambalaje (hârtie, plastic, lemn, sticlă)
  • Alte tipuri de deșeuri reciclabile (plastice industriale, metale feroase și neferoase)

”Avem peste 300 de contracte cu restaurante , hoteluri, baruri , cafenele, diverse alte persoane juridice de pe aria județului Bihor Căutăm în permanență noi moduri de a participa activ la crearea unui județ curat și la conștientizarea importanței colectării și reciclării deșeurilor”

Cristina Isabela Bene, director general și acționar Bene International SRL, acționar majoritar Bencomp SRL

Cristina Isabela Bene: ”Programele informatice, care nu funcționează și se blochează deseori”

Vorbind despre economia circulară, Cristina Isabela Bene, director general și acționar Bene International SRL, acționar majoritar Bencomp SRL, a scos în evidență și problemele cu care se confruntă în activitatea de zi cu zi.

Colectarea și reciclarea sunt esențiale în această economie circulară, numai că apar, din păcate, și sincope.

  • modul de raportare se schimbă în permanență
  • programele informatice nu funcționează sau se blochează în repetate rânduri

”În economia circulară, două aspecte foarte importante sunt colectarea și reciclarea. Și atunci ar trebui să ajutăm și colectarea și reciclareaIar noi, ca și colectori, partea de BENE, care face colectare, de multe ori întâmpinăm foarte multe probleme în activitatea noastră. De exemplu, modul de raportare care în permanență se schimbă. Programele informatice, care nu funcționează și se blochează deseori. Faptul că avem raportări multiple către toate autoritățile statului și sunt diferite, dar… se referă la aceleași lucruri.

Cred că s-ar putea, cumva, face să avem o singură raportare, către o singură instituție. Iar restul instituțiilor să-și preia acele raportări individual. Practic, noi avem câteva raportări la ANPM, la AFM,  la Consiliul Județean, la primărie. Este un cost și un efort suplimentar”, a menționat Cristina Isabela Bene.

”Din anul 2006 avem campanii de colectare împreună cu primăriile din fiecare sat, comună, oraș din județul Bihor. Avem, de anul trecut, parteneriate cu Consiliul Județean pentru deșeurile colectate de pe lângă drumurile județene si drumurile naționale, astfel încât să se reducă depozitarea la groapă – deșeurile mixte ajungând in vederea sortării si reciclării la centrele noastre de prelucrare”

Cristina Isabela Bene

BENE INTERNAȚIONAL închide ”cercul reciclării” prin BENCOMP: ”Lemnul compozit este ideal pentru amenajările exterioare”

Se poate spune, astfel, că BENE INTERNAȚIONAL reușește să închidă acest cerc esențial al reciclării, deșeurile de ambalaje plastice, alături de ambalajele din lemn, transformându-se – prin BENCOMP – în profile din lemn compozit (WPC).

Lemnul compozit sau WPC este un material artificial care se obține prin combinarea fibrelor naturale de lemn, tocate sau măcinate până la stadiul de ”faină de lemn”, cu granule din plastic virgin sau granule realizate din deșeuri de mase plastice. În componență se adaugă și stabilizatori UV, aditivi împotriva mucegaiurilor și insectelor, compatibilizatori.

Lemnul compozit combină calitățile lemnului cu ușurința de prelucrare a materialului plastic și reușește să înlocuiască cu succes lemnul natural, fără a exista un compromis în ceea ce privește rezistența. Lemnul compozit este ideal pentru amenajările exterioare fiind mult mai durabil decât lemnul natural și având nevoie de întreținere minimă.

  • rezistență crescută la umiditate
  • rezistență crescută la radiații ultraviolete
  • rezistență crescută la mucegaiuri, insecte
  • surclasează lemnul natural, in ceea ce privește rezistența mecanică la îndoire
  • nu se fisurează, nu se așchiază, nu putrezește
  • rezistență crescută la variații mari de temperatura (iarnă vs vară)
  • ușurință in montaj
  • costuri aproape zero de întreținere
  • nu necesită vopsire sau lăcuire, economisind manopera și costurile vopselurilor de protecție

”Fabrica BENCOMP – cel mai mare producător de profile WPC din Sud-Estul Europei și zona Balcanică – și-a început activitatea din dorința de a oferi clienților produse de calitate vest europeana la prețuri accesibile și de a închide, complet, un circuit final de reciclare prin obținerea unor produse finite.

Astăzi – după aproape 10 ani de producție – profilele WPC produse de BENCOMP au ajuns la clienți persoane fizice și juridice nu doar din România, ci și din Bulgaria, Belgia, Spania, Anglia, Cipru, Grecia, Ungaria, Quatar, Italia, Franța sau Republica Moldova”, precizează Cristina Isabela Bene, director general și acționar Bene International SRL, acționar majoritar BENCOMP SRL.

Grija față de mediu, punct de reper fundamental

Fabrica BENCOMP închide complet, în acest fel, un circuit final de reciclare prin obținerea unor produse finite (profilele WPC) care se reîntorc în circuitul economic.

Mai mult, la finalul circuitului se adaugă plus valoare pe mai multe niveluri.

  • Protecția mediului prin reciclarea deșeurilor din lemn și a deșeurilor de plastic HDPE (polietilenă de înaltă densitate) care, astfel, nu mai ajung pe foc, respectiv la groapa de gunoi.
  • Reducerea tăierilor de copaci pentru produse similare obținute anterior din lemn;
  • Protecția mediului prin reducerea consumului energetic – știut fiind că producția din reciclat economisește între 30 și 50% consumul energetic, ceea ce înseamnă că emisiile de CO2 scad
  • Producție durabilă în timp.

”Care ar fi profitul statului dacă ar investi mai mult în reciclare? (n.red. – beneficiile) Ar fi nenumărateNe-am economisi resursele. O dată. A doua oară, am avea mai multă forță de muncă, am recicla mai multe tipuri de materiale, am scădea deșeurile depozitate la groapă, ar arăta mai frumos orașele, satele noastre. Ar crea un mediu mai curat și mai sănătos pentru copiii noștri. Am reduce cheltuielile cu energia, pentru că toată lumea știe că dacă se lucrează cu material reciclat cheltuielile energetice sunt cu 30-40% mai mici decât cu material virgin. Ca atare, și emisiile de dioxid de carbon ar fi mult, mult mai reduse, a mai precizat Cristina Isabela Bene, director general și acționar Bene International SRL, acționar majoritar BENCOMP SRL, în timpul conferinței naționale “Managementul ambalajelor în economia circulară”.

Cristian Lisandru
S-a născut în București, pe data de 18 iulie 1968, și este absolvent al Facultăţii de Jurnalism, specializarea Comunicare. Activitatea jurnalistică mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un instalator austriac a găsit o comoară de 2,3 milioane de euro într-o locuință
Bianca Drăguşanu s-a dezlănţuit și… Gabi Bădălău a spus totul, după scandal: ordin de protecție?!...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Rusia, repetiție pentru un posibil atac nuclear. Ce sistem american poate distruge rachetele intercontinentale ale...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un bărbat a sunat la 112 să anunțe că un hoț i-a intrat în casă....
Putin a anunțat că Rusia a lovit Ucraina cu o nouă rachetă, cu nume de...
Răsturnare de situație! Silviu Prigoană nu ar avea un testament. Cine ar fi primit toată...
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
România, lovită de un al doilea val de ninsori, ploi şi viscol de joi seara....
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
Ce se întâmplă cu pensiile românilor după ce Guvernul a rămas fără fonduri! Cu ce...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Află aici ADEVĂRUL! De ce pare totul PLAT dacă Pământul e rotund?
Se schimbă permisele auto. Decizia luată la Guvern pentru șoferii români
Analiză. Locul din România în care se trăiește cel mai bine. Orașul din care toți...
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
1 din 10 copii, victimă a violenței în primele două luni ale anului școlar