Grupul infracțional care a speriat Spania, DESTRUCTURAT. Cum furau ceasuri și bijuterii printr-o simplă „îmbrățișare” / Mandate de arestare emise
Polițiștii Direcției de Investigații Criminale din cadrul IGPR și Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Ialomița, în baza delegării Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița, au pus în executare patru mandate de percheziție domiciliară la un grup infracțional organizat care ar fi comis, pe teritoriul Spaniei, mai multe furturi și tâlhării.
Ca urmare a activităților, au fost confiscate ceasuri de lux și mai multe piese din aur, fiind arestați opt membri ai rețelei infracționale, dintre care 2 în România, în baza unor mandate europene de arestare.
Ancheta a fost deschisă în urmă cu aproximativ un an
Scopul a fost destructurarea unei organizații criminale, de origine română, ce ar fi fost specializată în furturi de ceasuri și bijuterii de lux, prin metoda cunoscută sub numele de „metoda îmbrățișării”, principalele sale victime fiind persoanele în vârstă și vulnerabile.
Modul de operare constă în faptul că membrii rețelei infracționale ar acționa, de obicei, în perechi, formate dintr-un bărbat și o femeie. Bărbatul ar fi avut sarcina de a conduce vehiculului în care s-ar apropia de victime și ar fugi de la fața locului, în timp ce femeia ar fi persoana care ar fi săvârșit fapta.
Potrivit informațiilor, această organizație ar avea sediul la Madrid, dar activitatea sa criminală s-ar desfășura pe întreg teritoriul spaniol, concentrându-se în ultimele luni asupra orașelor din nordul Spaniei precum Gijón, Santander și Bilbao, printre altele.
Acțiunea s-a desfășurat, sub egida EUROPOL, în cadrul unui ordin european de anchetă, formulat de către autoritățile judiciare spaniole și a avut loc simultan pe teritoriul celor 2 state. Polițiști spanioli s-au deplasat în Romania și polițiști români în Spania.