Guvernul pregătește suprataxarea companiilor din domeniul petrolului și gazelor naturale. OMV Petrom și Romgaz, cele mai afectate

Publicat: 28 12. 2022, 10:59
Sursa foto: Shutterstock

Guvernul are pregătită o ordonanță de urgență care vizează suprataxarea producătorilor de petrol și gaze, dar și a rafinăriilor.

Astfel, potrivit proiectului, companiile urmează să plătească o contribuție de solidaritate de 60% pe diferența dintre profitul din 2022 și media profiturilor din perioada 2018-2021. Această contribuție urmează să fie plătită începând din 2023, potrivit economica.net.

Potrivit unor calcule ale Guvernului, din această suprataxă bugetul de stat ar putea câștiga aproximativ un miliard de euro anul viitor. Ministerul de Finanțe ar urma să deschidă un cont special pentru colectarea acestor sume.

Executivul informează că proiectul ar urma să vizeze punerea în aplicare a Regulamentului UE 2022/1854, adică reglementarea la nivel european care ar permite suprataxarea companiilor petroliere.

Reglementările la nivel european permit aplicarea unor astfel de taxe pentru companiile din domeniul combustibililor fosili, permițând introducerea unei contribuții de solidaritate obligatorii și itemporare.

Conform deciziei luate recent la nivelul Uniunii, contribuția de solidaritate va fi calculată pe baza profiturilor impozabile, astfel cum sunt stabilite în temeiul normelor fiscale naționale în exercițiul financiar care începe în 2022 și/sau în 2023, care depășesc cu mai mult de 20% media profiturilor impozabile anuale începând din 2018. Contribuția de solidaritate se va aplica în plus față de impozitele și taxele obișnuite aplicabile în statele membre ale Uniunii Europene.

Ce companii ar urma să fie puternic afectate

Dacă ordonanța intră în vigoare, companiile care vor fi afectate cel mai puternic sunt OMV Petrom, companie cu capital majoritar austriac și Romgaz, cu capital majoritar de stat, notează sursa citată.

Proiectul Ministerului Finanțelor vine la trei săptămâni după ce Austria a blocat prin veto intrarea României și Bulgariei în Schengen pe motiv că Viena are o problemă cu migrația ilegală.

Baza pentru impunerea acestei suprataxe este Regulamentul 1854/2022 al Uniunii Europene, care permite statelor membre să taxeze suplimentar companiile energetice care au realizat profituri excepționale, fără să impună însă un anumit prag.