H.D. Hartmann comentează episodul falsului erou de la Nassiriya: Generalul unei armate nu este protejat de o altă armată

Publicat: 07 09. 2024, 19:28

This browser does not support the video element.

Episodul Nassiriya, la 20 de ani de c\nd au avut loc faptele, au scos la iveală nu numai un fals erou, ci și ridicolul în care generalul Nicolae Ciucă a aruncat întreaga Armată Română. Analistul politic H.D. Hartmann a explicat, la Gândul Exclusiv, de ce spune asta și care sunt implicațiile unei astfel de situații. 

„Generalul Ciucă, ridiculizat”, susține H.D. Hartmann, referindu-se la episodul în care doi generali italieni povestesc într-un reportaj despre cum au protejat un general român, împreună cu batalionul său.

 Ceea ce e foarte grav și ceea ce vine în linia ceea ce eu am spus, nu numai pentru domnia sa, e foarte grav. Un general român, generalul unei armate nu este protejat de o altă armată. Te ridiculizezi pe loc.

H.D. Hartmann a detaliat poziția sa față de o astfel de situație, în contextul în care odată cu ridiculizarea generalului Ciucă, o întreagă Armată Română a avut de suferit.

Pentru că totuși, armatele …că sunt europene, că e cea americană, că e cea patagoneză, că e cea jupiteriană, nu mă interesează, au niște valori comune. Unde, atunci când ești general și mai ales când urci stelele generalului, pentru că sunt și ele, sunt trepte, nu-ți permiți să te găsească beat pe o stradă, nu-ți permiți să-ți bați nevasta, nu-ți permiți să te duci să dai din buric la nu știu ce nuntă. Atenție foarte mare!

Armata unui stat se caracterizează, în primul rând, prin încrederea pe care o insuflă celor care au îndrituit-o să-i reprezinte, mai crede H.D. Hartmann

Mai mult decât atât, pentru demnitatea armatei tale, tu nu-ți permiți să ai niște relații, chiar dacă sunt cu aliatul tău strategic, chiar dacă sunt cu fratele tău cu care ai stat și ai mâncat mămăligă în Nassiriya, sau în Afganistan, sau unde te-ai dus, chiar dacă este cel mai bun aliat al tău, tu nu-ți permiți să fii sub pălăria lui. Pălăria este Armata Română. Este soldatul din 1807, șapte este tunarul din 1821 este răzeșul lui Ștefan cel Mare. El asta n-a înțeles!

 

 

CITEȘTE ȘI:

Analistul politic H.D. Hartmann nu exclude o surpriză la prezidențiale: Dacă știe să se deschidă ca lotusu’.. Ca floarea

H.D. Hartmann, discuție dură cu fondatorul Special Operation Forces : Mi-a reproșat că eu nu-l sprijin pe generalul Ciucă la președinție