Prima pagină » Actualitate » H.D. Hartmann, despre maneaua lui CIUCĂ: Șeful Statului Major Român, decorat, acceptă o manea a unui PROXENET, a unui unui om care își bate femeia?

H.D. Hartmann, despre maneaua lui CIUCĂ: Șeful Statului Major Român, decorat, acceptă o manea a unui PROXENET, a unui unui om care își bate femeia?

Maneaua compusă de un acuzat de ” proxenetism, violență sexuală, trafic de persoane”, pentru liderul PNL, Nicolae Ciucă, continuă să suscite vii controverse. Analistul politic H.D. Hartmann, la Gândul Exclusiv, respinde cu vehemență ideea că un șef de Stat Major, general cu patru stele și decorat ar putea să fie de acord cu un „cadou” venit din partea unui susținător ca manelistul Dani Mocanu.

La rândul său, fostul lider al PNL, Crin Antonescu, vede situația în care se află partidul liberalilor drept o situație de genul aceleia în care „-ar fi apucat în casa de la Florica să facă ei așa o beție bună, o orgie și după aceea să urineze pe pereți.”

PNL se află pe cale de dispariție, este de părere fostul lider Crin Antonescu. Acesta și-a motivat afirmația prin aceea că situația în care l-au adus liberalii zilelor noastre, cu manele de susținere compuse de acuzați penal, nu face decât să-i grăbească pieirea.

Un partid,  la un moment dat, poate să și dispară. Au venit comuniștii, au desființat partidele istorice.  Deci se poate trece prin toate aceste întâmplări dure ale istoriei. Dar în momentul în care se întâmplă un asemenea episod, atunci nu prea mai ai apărare. Nu, nu vreau să fiu, să dau proporții exagerate, însă mie mi se pare că povestea asta e simbolică. Sigur că ea nu mută sensul campaniei. Nu câștigă, nu pierde, nu știu, dar mie mi se pare că pur și simplu acești oameni care conduc Partidul Național Liberal este ca și cum s-ar fi apucat în casa de la Florica să facă ei așa o beție bună, o orgie și după aceea să urineze pe pereți. Iertați-mă!

Faptul că liderul PNl, Nicolae Ciucă, a declarat că nu are habar în ce context a apărut această manea de susținere și că nu a fost comandată de partid nici măcar neoficial pare puțin credibilă pentru cei din afară.

Nu mai discut despre faptul că nu știu cine poate crede minciuna, că asta n-a fost comandat. Și pe domnul Dani Mocanu l-a apucat o asemenea pasiune pentru un anumit candidat, încât și-a selectat din arhive imagini cu decorarea lui Ciucă de către generali americani. Ciucă cu Von der Leyen, a mai spus Crin Antonescu.

Analistul politic, H.D. Hartmann, a întregit portretul compozitorului piese de susținere a lui Nicolae Ciucă, cu câteva elemente cunoscute de toată lumea și mai puțin, se pare, de liderul PNL.

 Domnul Dani Mocanu este acuzat de proxenetism, violență sexuală, trafic de persoane și șeful Statului Major Român, un general patru stele, decorat de Zuckerman-ul lui Trump, de acum 3 ani, ambasadorul SUA la București, decorat de franțuji, eroul de la Mambonasiryia, acceptă o manea a unui proxenet, al unui unui om care își bate femeia?  Iertați-mă, hai să fiu mai dur decât sunteți dumneavoastră cu maneaua da’, ăsta-i Dani Mocanu!

CITEȘTE ȘI:

H.DHartmann analizează soarta alianței PSD-PNL, după PREZIDENȚIALE: „PNL-ul este un partener junior. Îi va fi mănușă lui Marcel Ciolacu”

Hartmann: PNL nu aude singura voce rațională, a lui Crin Antonescu. Dacă l-ar auzi, l-ar da jos pe Ciucă”

Recomandarea video

Mediafax
Alertă epidemiologică în România: Primul deces din cauza virusului gripal din acest sezon la o femeie din Cluj
Digi24
Administrația Trump interzice vizele de SUA pentru cinci europeni, printre care și fostul comisar Thierry Breton. Care este motivul
Cancan.ro
Plutonierul major Mirel Tulitu a murit într-un accident rutier cumplit. 3 fetițe au rămas acum orfane de tată 😢
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea le-a tăiat răsuflarea tuturor când a apărut așa la filmări
Adevarul
Poți câștiga 30.000 de euro în șase luni dacă accepți această slujbă pe o insulă pustie din Scoția. Ce sarcini are angajatul
Mediafax
Sudul țării, sub cod galben de ninsori în Ajunul Crăciunului. În ce zone se așteaptă un strat mai consistent de zăpadă
Click
Orașul care va avea primul tren suspendat din România
Digi24
Ce au pățit două ucrainence care au încercat să treacă granița cu 60.000 de dolari ascunși în încălțăminte
Cancan.ro
După 'jihadul' din online, vine contraatacul fostei soții: 'Lupt cu oricine și-ar permite să deranjeze liniștea familiei mele'
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Brandul chinezesc ce depășește pragul de 1.000 de unități vândute în România, la câteva luni de la lansare
Descopera.ro
Misterul Triunghiului Bermudelor, posibil rezolvat! Ce au descoperit doi seismologi?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-a pus dracu' să-mi iau păpușă gonflabilă inteligentă!
Descopera.ro
Scanările cerebrale dezvăluie un pericol ascuns în alimentele ultra-procesate