Halucinant! Un bărbat din Alba, acuzat de procurori că a violat mai multe fetiţe
Halucinant! Un bărbat din Alba a fost acuzat de procurori că a violat sau agresat sexual mai multe fetiţe, inclusiv de 6 sau 8 ani.
Potrivit autorităților, ororile s-au întâmplat pe durata mai multor ani, potrivit datelor prezentate într-un comunicat transmis de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Alba Iulia. Potrivit sursei citate, unul dintre actele sexuale ar fi fost comis alături de soţia sa.
Procurorii spun că în perioada ianuarie 2016 – martie 2022, inculpatul a comis mai multe acte de natură sexuală şi a întreţinut un act sexual oral în prezenţa a două minore, care în acele momente nu aveau împlinită vârsta de 14 ani, unul dintre ”actele mai sus-menţionate a fost comis împreună cu soţia sa, suspecta H.A.V., faptele întrunind elementele constitutive ale infracţiunii de coruperea sexuală a minorilor”.
Iniţial, conform procurorilor, în data de 10 mai, Parchetul de pe lângă Judecătoria Alba Iulia a fost sesizat de către o femeie cu privire la faptul că fiica sa a fost victima unui abuz de natură sexuală, comis în urmă cu aproximativ 5 ani, fiind dispusă, în 19 mai, punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva inculpatului pentru comiterea infracţiunii de viol.
”S-a reţinut astfel că, în perioada iulie 2017 – octombrie 2018, profitând de imposibilitatea persoanei vătămate (…) de a exprima un consimţământ valabil exprimat din cauza vârstei fragede (6 – 7 ani), H.I.C. a întreţinut cu aceasta acte de natură sexuală şi un raport sexual”, se arată în comunicat.
În urma extinderii cercetărilor, din probatoriul administrat a rezultat că, în perioada ianuarie 2019 – martie 2023, profitând de imposibilitatea altei persoanei vătămate de a exprima un consimţământ valabil exprimat din cauza vârstei fragede (8 ani la momentul de început), inculpatul a întreţinut cu aceasta un număr de 14 acte de natură sexuală (ce intră în componenţa infracţiunii de agresiune sexuală) şi un număr de 17 raporturi sexuale (ce intră în componenţa infracţiunii de viol).